Vio, o să ne lipsești… Rămas bun, prietene drag, ne doare rău plecarea ta

    de Lucian Dănilă | 18 noiembrie 2022, 12:02 PM | Povești despre oameni | Sport

    4

    O zi de vineri mohorâtă, o zi de noiembrie în care, în sfârșit, toamna pare a-și fi intrat în drepturi. Totul pare închis la culoare, iar o veste foarte tristă ne-a întunecat, pentru un moment, și sufletele. Viorel Musca, colegul și prietenul nostru de o viață, a murit!

    La aflarea veștii parcă timpul a stat în loc și derulam toate amintirile cu el. Un om special, un om frumos, un om dedicat meseriei, un om care și-a dedicat viața familiei lui, fotografiei și, nu în ultimul rând, echipei UTA.

    Vio, sau „nea Vio”, ne-a fost nu doar un coleg de breaslă, ne-a fost în primul rând un prieten chiar și nouă, celor cu o generație mai mică, celor din generația fiilor săi Alin și Dan. Ne-a fost și un exemplu și un îndrumător, dar astăzi, prin plecarea sa, putem spune fără teama de a greși că s-a dus o epocă. Deși cu toții ne-am dorit, niciunul dintre noi nu am ajuns la nivelul său. El nu a fotografiat instantanee, el a fotografiat momente care au devenit istorie, iar fotografiile sale au devenit parte din viața noastră, a tuturor celor care l-am cunoscut. Dacă voiai o poză mai veche, mereu îl sunam pe Vio și el o avea. A fost acolo unde s-a înfăptuit minunea cu Feyenoord, a fost la retrogradările dureroase și la promovările pline de bucurie ale Bătrânei Doamne, dar Vio a fost și pe coclaurile județului și nu numai. A fost peste tot și peste tot era admirat, îndrăgit, apreciat de toată lumea.

    L-am cunoscut în urmă cu mai bine de un sfert de veac. Era un om care era frumos și atunci când te certai cu el. Avea carismă, avea umor, avea drag de oameni și de această lume și avea un inegalabil talent atât în meseria sa de fotograf cât și în a te face să te simți bine atunci când îl aveai în preajmă.

    Și-a iubit enorm familia, pe soția sa Mariana și pe fiii Alin și Dan, dar și-a iubit atât de mult și prietenii, colegii, Aradul și Șimandul lui natal, așa cum a iubit și echipa lângă care a fost alături toată viața lui, UTA. Și Doamne ce se mai necăjea la înfrângerile ei…

    E o zi tristă, o zi în care comunitatea arădeană se desparte de cel care a surprins prin obiectivul aparatului său foto toate momentele importante ale Aradului din ultimii 50 de ani. O zi în care nu avem cum să nu ne aducem aminte că în ultimii doi ani au plecat dintre noi alți colegi, alți prieteni de-ai noștri din presă, Răzvan Crețu, la doar 43 de ani, Ovidiu Păcurariu, Ioan Weisl și Florin Matei…

    Viorel Musca avea 71 de ani, împliniți de curând. Am vorbit mult cu el de ziua lui și, deși îi cunoșteam problemele de sănătate, totul părea a fi spre bine. Mi-a zis atunci cumva cu bucurie: „Am avut zile, mi-a trecut glonțul pe la ureche”, fără a ne gândi vreun moment că după exact o lună avea să plece dintre noi.

    Nu aveai cum să nu-l iubești pe Vio Musca. Și nu ai cum să nu-l plângi acum când se desparte de noi pentru totdeauna. Îmi vine în minte momentul în care, tot de ziua lui, de 18 octombrie, întreaga peluză i-a cântat „La mulți ani!” Acum, cu toții îi spunem triști, ci lacrimi în ochi, „Dumnezeu să te odihnească în pace, prieten drag”. O să ne lipsești, Vio, și ne doare rău plecarea ta.

    Condoleanțe, doamnă Mariana Musca. Condoleanțe, Alin și Dan. A fost stâlpul familiei voastre, dar prin bunătatea lui, prin frumusețea lui, noi toți care l-am cunoscut ne-am simțit parte din familia lui.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.