Încetinitorul de campanie: Programul selfie al primului liberal al Aradului sau cât de plăcut poate fi să te piși împotriva vântului

    de E. Nola | 29 aprilie 2019, 10:22 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    1

    Aflu cu oarecare suprindere, chiar din publicația la care colaborez, că sâmbăta, adică în ziua care s-a terminat anul acesta cu noaptea Învierii, a început campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Am fost nițel suprins, nu foarte tare. Aveam impresia ciudată că a început de mult, de fapt, dacă vrem să fim exacți, nu s-a mai terminat de câțiva ani încoace.

    Așa, de exemplu, cu câteva zile înaintea declanșării campaniei, am găsit în cutia mea poștală, un pachet frumos care conținea un pliant de opt pagini, prinse cu două capse metalice, frumos colorat în albastru-galben, plus o carte poștală de tip felicitare. Am recunoscut imediat partidul, pardon personajul, din fotografia de pe copertă, una pe care am mai văzut-o nu de mult, e vorba de pe acum celebră poza în care primul liberal al județului se trage într-un selfie cu tot ștaful său înghesuindu-se zâmbind tâmp în spatele său. Exemplul e contagios, nu de mult am găsit o fotografie-imitație în care personajul, un actor devenit politician, dar fără să fi ajuns încă președinte, precum cel din Ucraina, poate fi admirat în aceeași ipostază de selfie contra naturii.

    A se remarca, nu fac eu aici politică, nu susțin pe nimeni, execut o operațiune de deratizare orientată spre materialele publicitare de campanie ale jucătorilor pentru Bruxelles. Rețineți că am scris corect numele orașului!

    Cum am spus, pliantul pe care cineva mi l-a picurat pe nesimțite în cutia mea poștală are opt pagini, e cu multe fotografii, că așa place la lume, cele în care sunt oameni avându-l în centru pe primul liberal arădean. Pe ultima pagină, tocmai strângând mâna celorlalți primari din și mai celebra Alianță a Vestului, având în subsoară un uriaș plic alb de hârtie. Eu sper că nu era cu pliante. În celelalte poze pot fi văzute poduri încă inexistente, câteva tramvaie făcute de Domn Blidar, gara, autostrada, niște doctori exultând de fericire la aflarea sumei colosale care a fost investită în sănătate, niște fetițe, una dintre ele fiind a primului liberal, evident încântate toate de sumele și mai mari investite în învățământ și în final ceva ca desertul: renovatul Palat Cultural. Era să uit de trenul de mare viteză a Domnului Blidar care între timp nu mai circulă între Timișoara și Baia Mare.

    Semnare Alianța Vestului, la Timișoara, cu primarii liberali Nicolae Robu (Timișoara), Gheorghe Falca (Arad), Ilie Bolojan(Oradea), Emil Boc (Cluj-Napoca), Timisoara 8 decembrie 2018.

    Observăm cu promptitudine că în promovarea propriei sale imagini primul liberal mai puțin democrat al Aradului merge din nou în contra curentului: în loc să se promoveze alături de soție, așa cum făcea Clinton și Obama sau mai nou Macron, nemaivorbind de șeful său simbolic, Domnul Johannis, Domnia sa renunță la soție în favoarea fiicei, încă minoră, și a mamei sale, existențe familiare încă, din câte se pare, neproblematice din viața sa.

    Nu avem nimic împotrivă, deși folosirea cu obstinație a imaginii fiicei sale minore e lipsită de fair-play, ca să nu spunem bun-simț, însă acest obicei de a acoperi mizeria cu lopata și mătura, arătând lumii doar ceea ce pare și poate fi frumos, caracterizează cam de mult comportamentul său, fără să mai vorbim de campania în care tocmai s-a aruncat alături de oamenii care zâmbesc cam tâmpițel din spatele său în selfie.

    Să le luăm la rând: cu sănătatea și învățământul e jale, repararea câtorva clădiri nu schimbă problema, nemaivorbind că aceste reparații se fac cam orientate, exemplul Liceului Economic mutat la Goldiș fiind edificatoare. Tramvaiele, cele patru ale Domnului Blidar, arată ca TGV-ul în Checheci și au fost achiziționate după lungi negocieri, gara și autostrada n-au nicio treabă cu primăria, așa cum nici trenul de mare viteză luat din Scandinavia și care tocmai nu mai circulă n-are a face cu ideea democrat-liberală de pe malurile Mureșului. Palatul Cultural este o realizare, dar una care prin șicanarea continuă a Filarmonicii și valorificarea sărăcăcioasă a complexului muzeal este ca o frecție la un picior de lemn.

    Foarte interesant între realizări și proiecte nu mai apare celebra regenerare urbană, poate tocmai pentru că în spațiul public a început să circule ideea că nu e făcută din fonduri europene, ci din banii arădenilor și împrumuturi. Dar nici măcar asta nu ar fi o problemă dacă s-ar face treabă, nu acțiuni propagandistice în dauna confortului și interesului cetățeanului. Așa cum și frazele goale cu dezvoltarea economică sună ca dracu într-un oraș de unde încep să se mute până și automotivele în timp ce șușotelile despre o posibilă investiție majoră se pierd între diversele interese despre care nicio campanie, electorală sau nu, nu vine să ne lămurească.

    În concluzie, revenim la imaginea din titlu: trebuie să ai așa o plăcere perversă combinată cu pierderea completă a simțului realității să îndrugi verzi și uscate despre lucruri care se află doar în imaginația ta, să-ti tragi selfie-uri zâmbărețe tocmai în momentul în care, în timp ce te ușurezi, vântul se întoarce împotriva ta…

    Pentru că, vorba cântecului: De va veni la tine vântul…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.