Începe vaccinarea împotriva Covid prin echipe mobile și în județul Arad. Ce ser se va folosi





Autoritățile caută soluții pentru a accelera campania națională de vaccinare împotriva Covid, astfel că de miercuri își încep activitatea primele centre şi echipele mobile. Într-o primă etapă, caravanele vor ajunge în 7 judeţe, dintre care și Arad, unde se va adminustra ser Moderna.
„Avem 14 judeţe identificate în care vom demara pentru moment această etapă de vaccinare. Sigur că vor intra, rând pe rând, şi alte judeţe. De asemenea, avem şapte judeţe în care vor fi dislocate aceste centre mobile de vaccinare. În celelalte judeţe, acolo unde există spaţii adecvate vom aloca doar echipe mobile împreună cu tot ce au nevoie pentru a efectua vaccinarea în spaţiile deja amenajate. Pot să vă spun şi care sunt aceste judeţe unde dislocăm centre mobile: Arad, Bacău, Constanţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi Sibiu”, a declarat, marţi, coordonatorul campaniei naționale de imunizare, medicul militar Valeriu Gheorghiţă.
“Vom distribui, pentru moment, vaccin de la compania Moderna, care este un vaccin, după cum ştim, pe bază de ARN mesager şi ne putem permite, din punct de vedere logistic, organizarea acestor activităţi de vaccinare, având în vedere stabilitatea la temperatura obişnuită de 2 – 8 grade pentru 30 de zile”, a adăugat colonelul.
În ceea ce privește vecinii de la Timișoara, în weekend va fi organizat un maraton al vaccinării. Membrii trupei Cargo s-au alăturat inițiativei. Liderul grupului, Adi Bărar, a fost răpus de Covid în urmă cu o lună.
sursa: Europa FM
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.