Începând de azi se pot plăti taxele şi impozitele locale pe 2020. Câți arădeni au ajuns deja la ghișeu
Primăria Municipiului Arad prin Direcția Venituri anunță că începând de joi, 9 ianuarie 2020, se pot achita taxele şi impozitele locale aferente anului 2020. Cetățenii municipiului, precum și reprezentanții persoanelor juridice sunt așteptați la ghișeele Direcției pentru a-și plăti taxele și impozitele pe care le datorează bugetului sau pot opta pentru plata online a acestora. În urmă cu puţin timp a devenit disponibil şi serviciul de încasare a impozitelor şi taxelor locale la oficiile poştale.
Dacă modalitățile de plată a taxelor și impozitelor locale au rămas aceleași de anul trecut, anul 2020 vine cu o noutate în ceea ce privește valoarea bonificației acordată contribuabililor care plătesc anticipat și integral, până pe 31 martie, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și taxa pe autoturisme. Astfel, în cazul impozitelor pentru terenuri și clădiri bonificația acordată a fost majorată de la 5% la 10%, iar pentru prima dată se acordă o bonificație de 10 procente celor care plătesc cu anticipaţie impozitul pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an.
300 de arădeni au achitat până la orele prânzului dările locale, în bugetul local ajungând 120.000 lei. 170 dintre contribuabili au achitat integral impozitele și taxele locale și au beneficiat de bonificația de 10%.
Comentariile portalului
Nu le-a scăpat, ca dovada că tocmai despre asta e articolul. Ție însă ți-a scăpat un ,,amănunt" despre Georgescu. Nu e cu toate țiglele pe casa. Decâ (...)
Are dreptate vecinul sa fie deranjat. Locuiesc langa noul pod. Noaptea este teroare, un fel de tortura cu lumini. Nu poți dormi te gândești că ești (...)
Ăsta le-a scăpat celor de la Special. Aşa se întâmplă când eşti preocupat de ruşi, legionari, tiktok şi Georgescu ... ți-o iau alții înainte (...)