Incendiu la vegetație uscată, pe 4 hectare, între Dulcele și Zimbru





ISU informează că, în data de 16 aprilie, în jurul orei 13:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și mărăciniș, între satele Dulcele și Zimbru, aparținătoare de comuna Gurahonț.
Pentru misiune au acționat pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gurahonț cu o autospecială de stingere.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul vegetației uscate și a mărăcinișului pe o suprafață de aproximativ 4 hectare, cu posibilitate de propagare la fondul forestier, însă intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul sa fie localizat și lichidat în limitele găsite.
„Vă reamintim că arderea vegetației uscate este STRICT INTERZISĂ.
Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de operatori economici, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice”, atenționează ISU Arad.
Comentariile portalului
Bravo,ca sau trezit romanii in ceasul al doisprezecelea!!!!!!!!!!!!!!!!
Trist. Știam că se confruntă cu probleme de sănătate. Felicitări pentru articol, iar analogia cu Pecsi e genială.
Înýeleg că opiniile mele nunsunt bune (corecte) pentru că nu coincid cu ale dvs. Retrogradările despre care vorbiți nu sunt urmarea prestației (absolut mediocre) doar a (...)