In memoriam – ONISIM COLTA
Onisim Colta s-a născut în 1952. A fost un pictor uriaș, cu o amprentă unică, imediat recognoscibilă, un grafician de o rară finețe, scenograf (ani de zile la Teatrul Clasic ”Ioan Slavici din Arad).
A absolvit Academia de Arte Vizuale ”Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, secția pictură, în 1976. În 2006 obține titlul de Doctor în Arte Vizuale, la aceeași universitate clujeană, cu titlul ”Suma cum laude”.
A fost un membru valoros al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1980, filiala arădeană, și
pentru un timp conferențiar universitar la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea.
Onisim Colta a fost, de asemenea, redactor fondator (ianuarie, 1990) al Revistei de Cultură Arca din ianuarie 1990, ridicând-o, prin inspirația sa, prin albumul de artă în policromie al fiecărei ediții, între cele mai invidiate publicații, nu doar literare, ci și de artă, din România. Tot aici, în Revista Arca, Onisim Colta a publicat comentarii, studii, eseuri, profiluri plastice despre mari pictori români de astăzi: Liviu Suhar, Zamfir Dumitrescu, Mihai Mănescu, Marin Gherasim, Constantin Flondor, Paul Gherasim.
Arta lui Onisim Coltsa – pictura, grafica, scenografia – a fost onorată cu mari premii de excelență naționale și internaționale, inclusiv cu cea de excelență a Uniunii Artiștilor Plastici din România (pentru grafică).
Onisim Colta a avut peste 30 de expoziții de artă personale, în țară și străinătate. Tablourile lui se află în prestigioase muzee din țară și străinătate, în colecții private, în instituții de cultură și administrative.
Mă întrebam într-un text despre arta lui: ce se află dincolo de acest veșmânt sclipitor, lucrat în filigran, cu lupa, în geometrii suple și cântărite, și răbdătoare asemeni unei pânze de păianjen? O sensibilitate rănită, vulnerabilă, fisurată. O durere ce și-a îndulcit țipătul, o neliniște ce a încremenit sacramental, o cădere întoarsă în levitație. Marele echilibru interior odată rupt, el se compensează printr-un efort înzecit în afară: în ordine, în simetrie, în armonie (cromatic luminos, ca substantiv, ca omonim al armoniei), care recuperează disperat totul. În primul rând elementele umile ale lumii, ignobile, degradate, aflate în suferință fizică: o gură știrbă de canal cu țevile ruginite, un zid vechi, scorojit, un Crist (puțin Rubliov), plasat între scânduri vechi, înnegrite, într-un ultim loc cuvenit, pești, nu în mediul lor vital, acvatic, ci întinși simetric pe sfoară și uscați nemilos la soare, cu pielea coaptă, zbârcită, cuie, în special în palme invizibile, dar și câte un Crist răstignit în geometrii perfecte, captive. O epifanie a durerii!
Începând de azi, Onisim Colta nu mai e printre noi altfel decât redus la esență: la marea și subtila lui artă! Odihnească-se pace!
Vasile Dan
Comentariile portalului
ce asociatie care si unde ; asociatia cu frati nostri de scandal ; ca a; lceva ce ; principiul ; daca nu existau uni nu erau alti ; dar voi stelisti pana la moarte
De ce l-am mai împușcat, în decembrie 89, pe Realesu?
O distincție importantă, știrile sfinte și comentariile libere care se bazează pe știri corecte... dar cine mai ține cont de ele, când „știrile” sunt impregnate de opinii, comentarii ș (...)