În cinci localități, localurile rămân închise, iar în alte două se închid de miercuri





Având în vedere incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile din localitățile județului Arad, unde a fost depășit pragul de 1,5/1.000 locuitori, se dispune suspendarea activității cu publicul, pe o durată de 7 zile (începând cu data de 30.09.2020 și până la data de 06.10.2020 orele 2400), a tuturor operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, din următoarele localități: Lipova, Almaș, Cărand, Livada, Seleuș, Vinga și Zimandu Nou.
Măsura adoptată ultima oară pe 23.09.2020 (până astăzi, 29.09.2020) se prelungește astfel la Lipova, Almaș, Seleuș, Cărand și Vinga.
Scapă de această Hotărâre, începând de mâine, localitățile Dieci, Iratoșu și Vărădia de Mureș.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad va transmite prezenta hotărâre membrilor C.J.S.U. Arad, instituțiilor și autorităților publice cu responsabilități în această materie, precum și unităților administrativ-teritoriale.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.