sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ilie Cheșa: „PSD susține orice proiect prin care se atrag fonduri europene pentru dezvoltarea Aradului“

    de - | 10 mai 2022, 12:53 PM | Comunicate contra cost

    0

    Reprezentanții PSD Arad vor susține în Consiliul Local al municipiului Arad toate proiectele care vizează dezvoltarea Aradului cu fonduri europene. În ședința de vineri a CLM, pe ordinea de zi vor fi trei astfel de proiecte, care vor primi votul PSD, după cum anunță președintele organizației municipale, viceprimarul Ilie Cheșa.

    „Noi am intrat într-un parteneriat cu PNL în urmă cu șase luni la nivel local, pentru a pune umărul la dezvoltarea Aradului. Avem în acești ani o șansă uriașă de a duce municipiul la un alt nivel, cu ajutorul fondurilor europene, fiind o perioadă în care se vor deschide noi linii de finanțare și vom avea la dispoziție sume imense, pe multe domenii. După cum se știe, încă de la începutul anului am pregătit cinci proiecte, pe care le-am introdus în bugetul pe anul 2022, toate cinci vizând accesarea de fonduri europene.

    În ședința de vineri a CLM, așa cum am discutat și cu colegii din PSD Arad, vom vota pentru cele trei proiecte de hotărâre necesare pentru a obține fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Două dintre ele vizează achiziția a șase noi tramvaie, prin care vom moderniza infrastructura de transport și vom sprijini, totodată, economia locală.

    Al treilea proiect se referă la actualizarea Planului Urbanistic General (P.U.G.) al municipiului Arad în format GIS. Proiectul vine în susținerea viziunii de oraș inteligent și durabil prin intermediul tehnologiei, respectiv, digitalizării proceselor administrative locale. În forma actuală, Planul Urbanistic General al Municipiului Arad, aprobat în anul 1999 și prelungit în mod repetat, nu mai îndeplinește cerințele și nu mai răspunde tendințelor de dezvoltare actuale și viitoare, prevăzute în strategiile actualizate pentru perioada post 2021“, declară viceprimarul Ilie Cheșa, președintele organizației municipale PSD Arad.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate. 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.