marþi, 9 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Ministerul Investițiilor îl dă în judecată pe Ilie Cheșa pentru recuperarea prejudiciului de 120.000 euro din fonduri europene

    de Special Arad | 9 iunie 2026, 4:25 PM | Știri Arad

    0

    Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene (MIPE) a deschis o acțiune în instanță împotriva fostului viceprimar al municipiului Arad, Ilie Cheșa, în vederea recuperării prejudiciului estimat la aproximativ 120.000 de euro, rezultat dintr-un dosar privind fraudarea fondurilor europene, potrivit Presshub.ro.

    Demersul ministerului vine după Cheșa a fost condamnat de Tribunalul Timiș la doi ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, într-o cauză instrumentată de Parchetul European (EPPO), care a vizat obținerea ilegală de finanțări europene destinate firmelor nou-înființate.

    În cadrul anchetei, Ilie Cheșa, soția sa și un asociat au recunoscut faptele și au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției atât în nume propriu, cât și în numele societăților comerciale implicate în dosar.

    Potrivit procurorilor europeni, în perioada 2018–2022, cei trei au depus documente false pentru a obține sau menține granturi finanțate din fonduri europene. În documentațiile transmise autorităților au fost raportate cifre de afaceri și locuri de muncă inexistente în realitate, cu scopul de a îndeplini condițiile necesare pentru accesarea finanțărilor. Prejudiciul calculat în cauză se ridică la aproximativ 120.000 de euro.

     

    Citește și: Doi ani de închisoare cu suspendare pentru Ilie Cheșa, fostul viceprimar al Aradului · Special Arad

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.