Ilie Cheșa: „PNL Arad încalcă legea și umple orașul de bannere cu conținut electoral”





PNL Arad și-a făcut un prost obicei din a încălca în mod constant legea iar asta fără a suporta vreodată consecințe de vreun fel. O face și acum în precampanie electorală, când ignoră deliberat hotărărea Consiliului Local Municipal 186/2006 care reglementează regimul afișajului public în oraș.
„Cu alte cuvinte, liberalii își permit să afișeze, cu ostentație în Arad, bannere cu mesaje și chipuri de politicieni, unde îi duce imaginația și bunul plac. O fac peste tot, între doi stâlpi sau pe clădirile unde cred ei că propaganda va avea impact maxim.
Ca să fie clar, PNL trișează ca la Poker, jucând cu număr dublu de cărți, în timp ce ceilalți participanți la joc se conformează regulilor. Pentru conformitate, organizația locală PSD Arad respectă hotărărea Consiliului Local Municipal.
De altfel, PSD Arad a sesizat in scris Politia Locala, cerând restabilirea legalității in municipiu”, afirmă președintele organizației municipale PSD Arad Ilie Cheșa.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)