ICIM și-a luat gândul! Williams la Pecs, Cosby în Italia





ICIM este încă în perioada de vacanță, timp în care Marcel Urban, managerul clubului, împreună cu antrenorul Jose Araujo și Dan Moraru, caută soluții pentru crearea unui lot competitiv cu care să atace, din nou, titlul național.
Vicecampioana României are puține certitudini până în acest moment. Americana Laura Broomfield, sau jucătoare ca Anne Marie Părău, revenită la Arad, sau Alina Crăciun, sunt printre puținele care au acceptat să își prelungească, deocamdată contractul cu clubul.
Două dintre jucătoarele care au evoluat în sezonul trecut la Arad au semnat deja cu alte cluburi, din străinătate. Destiny Williams a ratat semnarea unui contract în WNBA, la Chicago, și a revenit în Europa. „După ce a fost în probe la Chicago este clar că va avea pretenții financiare care cu greu i le-am putea satisface”, spunea Marcel Urban în urmă cu două săptămâni. Între timp, Williams a semnat cu PEAC Pecs, campioana Ungariei, echipă care va evolua în Euroligă.
Donica Cosby a plecat și ea. Americanca a semnat pentru clubul italian Ginnastica Triestina, echipă ce evoluează în liga secundă din „Cizmă”. Cosby a mai evoluat în cariera sa la cluburi din Portugalia şi România.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)