Hrănirea porumbeilor pe domeniul public a fost interzisă în Timişoara





Consiliul Local al municipiului Timişoara a adoptat, marţi, o htărâre care interzice hrănirea porumbeilor pe domeniul public. De asemenea, câinii şi pisicile pot fi plimbate cu mijloace de transport în comun, potrivit aceleiaşi hotărâri, relatează News.ro, citat de HotNews.
Proiectul a fost iniţiat de consilierii locali ai USR PLUS, Rodica Militaru şi Răzvan Stana.
Potrivit acestuia, cei care hrănesc porumbeii pe domeniul public, în Timişoara, riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 200 de lei. Nu a fost stabilit, însă, cum va aplica Poliţia Locală aceste amenzi, mai ales că în majoritatea cazurilor copiii sunt cei care hrănesc porumbeii în centrul oraşului.
De asemenea, consilierii locali din Timişoara au aprobat ca pisicile şi câinii să poată fi transportaţi cu tramvaie, autobuze sau troleibuze.
Totodată, conform noului regulament aprobat, deţinătorii de animale de companie de la blocuri, nu mai au nevoie de acceptul vecinilor pentru a creşte un câine sau o pisică în apartament.
Sursa: hotnews.ro
Comentariile portalului
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări
Nu vă panicați ! Va fi bine pentru cetățeni. Doar ne-au asigurat "elitele intelectuale" ale României de treaba asta. Nu a declarat Digușor că "în aceste momente (...)
Speram ca dupa 35 de ani sa putem admira doar jocurile de artificii organizate de profesionisti si autorizate! Un adevarat cosmar, din acest punct de vedere, in preajma revelionului in toate (...)