După ce-am semnalat transformarea Combinatului Agroindustrial Curtici, din unitate agricolă în „unitate de profit” – porumbel lansat în spațiul public pentru a-și justifica neparticiparea la protestele fermierilor, pe care tot dumnealui îi îndemnase să iasă în stradă, cu doar câteva luni înainte- Dimitrie Muscă s-a răzgândit. Sau pur și simplu a găndit un pic altfel întreaga situație și s-a alăturat fermierilor la Timișoara, probabil protestatari.

Citiți și: Agricultura de tip nou: Dimitrie Muscă a incitat fermierii la revoltă și proteste, dar acum s-a răzgândit pentru că a obținut profit

Ocazie cu care, normal, s-a lăsat filmat de aproape. Mai mult, a continuat să lanseze porumbei, într-un fel de discurs-manifest în care a îmbinat realități trecute și prezente, cu utopii și nerozii economice (credite cu 1% dobândă, de exemplu). Un discurs demn de un politician naiv-utopic, dar ambițios, dacă nu chiar veros ca structură.

O acțiune propagandistică a unui agricultor priceput, îmbogățit la umbra cucuruzului și grâului, convins că îmbogățirea asta este o parte din filozofia lumii, nu doar una dintre întâmplările clar-obscure ale curioasei noastre treceri spre o civilizație în care cumetriile politice, șmecheriile și pe-lângă-legea n-ar trebui să-și aibe locul.

E drept, adunarea la care a cuvântat cel pe care-l știam unul dintre marii fermieri din Arad, nu prea pare una de protest, dar dacă așa s-a pronunțat domnul Muscă („de aceea protestăm”), o lăsăm și noi așa.

Protestele nu au fost și nu sunt colocvii pe teme social-utopice și previziuni de Maglavit, cum crede domnul Muscă

Sursa: zf.ro/eveniment

Desantul oratoric al domnului Muscă de la Timișoara, chiar în mijlocul unui grup de susținători (probabil și protestatari, dar nu știm exact), ar putea fi și semnalul reorientării politice a autorului, cunoscut ca un fervent susținător al PSD, mai ales din perioada în care se numea PDSR și se închina „icoanei” Iliescu. Vom vedea cât aur a purtat Domnul Muscă sub aripile de porumbel de la această adunare de tip falanster.

Nu de alta, dar prea a dat în președintele PSD, Marcel Ciolacu…

Încă de la început, domnul Muscă și-a marcat locul și le-a spus celor prezenți ce caută ei (nu el!), de fapt, la proteste. Că, poate, au ieșit cu tractoarele în stradă fără să știe din ce motiv. „Niciodată agricultura românească nu a fost în această situație atât de chinuită. Nu s-a ieșit (sic!) fermierii în stradă pentru că n-aveau ce face, pentru ca să-și piardă timpul, au ieșit în stradă pentru că i-a împins situația”.

Când astfel de vorbe ies din gura celui care este „unitate de profit”, nu poți să fii decât captat și curios de ce va urma. Și a urmat…

Primul porumbel: fenomenul Ucraina

Desigur, situația fermierilor nu este tocmai cea mai bună, dar nu numai din cauza războiului din Ucraina. Ca și în alte domenii, cum ar fi administrația, finanțele, sănătatea, asistența socială și așa mai departe, agricultura este într-un echilibru precar datorită incapacității sau lipsei de voință a tuturor guvernelor noastre de a reglementa profesionist și corect domeniile, fără intervenția păcătoaselor interese politice sau de grupuri transpartinice.

Prin urmare, știindu-se cu, scuzați-mă, musca pe căciulă, toate guvernele succedate la conducerea țării au mai cârpit pe ici, pe colo și agricultura, în funcție de presiuni, de necesități urgente (cum ar fi calamitățile) sau de noi interese partinice și transpartinice.

Așa s-a ajuns la unele situații cel puțin ciudate, cu subvenții ridicole sau cu ajutoare, cum ar fi cele pentru pestă porcină africană, din care unii s-au îmbogățit pur și simplu. Adică, mai direct, la lipsă de coerență și predictibilitate. Și, desigur, la debandadă în întregul „lanț trofic”, de la producător, la cumpărătorul final. O debandadă de care, evident, au profitat unii mai șmecheri (inclusiv fermieri), care au știut să-și orienteze simpatiile spre partidul care trebuie, în momentele potrivite.

Are cuvântul domnul Muscă: „Cea mai mare problemă (pe) care o avem astăzi în țară este fenomenul Ucraina. În condițiile în care am acceptat să ajutăm un stat vecini și în război și așa mai departe, este una. Dar în condițiile în care ajuți Ucraina, cu riscul de a omorî propria agricultură, nu este normal… Nu știu cine i-a dat dreptul și puterea primului ministru să facă aceste demersuri, dar este foarte trist.

Deci, să fie limpede, Ucraina a ajuns – poate, odată cu invazia rusească – un „fenomen”. Probabil în curând vom afla amănunte, tot de la domnul Muscă, din care să înțelegem natura acestui fenomen.

Cât despre deciziile pe care le-a luat primul ministru, ce să mai spunem? A greșit când, în deplin acord cu celelalte țări din UE (Ungaria a ieșit din rând ceva mai târziu, după ce Orbán a făcut un pact al rușinii cu Putin), a luat decizia de a ajuta Ucraina, fără să-l întrebe pe domnul Muscă.

Se impun, totuși, câteva precizări. Pe 2 mai 2023, Uniunea Europeană impunea restricții de importuri de cereale (porumb, grâu, rapiță și floarea soarelui) pentru cinci state: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia (nu Slovenia cum spunea domnul Muscă). Interdicția urma să fie în vigoare cel puțin până în septembrie 2023 când, într-adevăr, Comisia Europeană a implementat un mecanism nou pentru importul a patru tipuri de cereale, mecanism propus de Ucraina – sistemul de licențiere.

Conform acestuia, Guvernul ucrainean are obligația de a emite o licență în termen de 30 de zile de la primirea unei cereri de export.

Greșeala guvernului nostru a fost că nu a anunțat, la momentul instituirii interdicțiilor, că existau contracte în derulare. Omisiune care a permis intrarea în țară a cerealelor contractate, și după 2 mai. Spre exemplu, în luna iunie, ultima lună în care, oficial, a intrat grâu în România, din Ucraina, au intrat 2,200 de tone, evaluate la 389 de mii de euro.

Este o situație care nu corespunde cu modul mult prea abrupt de abordare a domnului Muscă. Așa cum am precizat, guvernul are partea sa de vină în problema importurilor de cereale din Ucraina. Dar de aici și până la porumbelul lansat de domnul Muscă este o cale lungă, cât de la grâu la, să zicem, aur.

De la porumbel, la șoim

Înfierbântat de propriul discurs, oratorul de la Curtici a renunțat la porumbel și a trecut la șoimul de vânătoare: „Suntem cei care punem mâncarea pe masă, că-i pâine, că-i carne, că-i lapte, că-i ouă și așa mai departe, dar noi punem mâncarea pe masă românilor”.

Păi, nu-i chiar așa, decât dacă acceptăm vorbele astea ca fiind pur și simplu o licență poetică. Tot respectul pentru munca fermierilor și, mai ales, a angajaților lor, dar pâinea și celelalte ni le punem noi pe mese, în limita posibilităților fiecăruia. Pentru că altfel, dumnealor, ca-n bancurile cu radio Erevan, nu ne pun pe masă, ci ne iau. Și o vor face în continuare, indiferent cât de mare va fi subvenția sau ajutorul de la stat.

Înainte de a mai discuta despre cât, cum și ce ne „pun pe masă fermierii”, să ieșim din „fenomenul Ucraina” cu concluzia „oracolului de la Curtici”: „Noi vrem să-i ajutăm (pe ucraineni – n.n.), în condițiile în care acuma se vede clar că Ucraina a pierdut războiul, că nu le mai dă americanii nimica, și în condițiile astea, vrând-nevrând, ei vor avea altă soartă”.

O fi vorbit domnul Muscă direct cu Putin de le știe așa de bine. În orice caz, posibil ca la următorul discurs să atace UE pentru alocările de fonduri destinate Ucrainei care, războiul fiind pierdut, sunt bani aruncați. Și se va întreba, retoric: „cine i-a dat dreptul și puterea acestei Uniuni Europene să facă aceste demersuri”?

A vorbit mult, domnul Muscă. Plictisitor de mult, mai ales că pe alocuri a fost ușor incoerent.

Coerent, dar fără sens, a vorbit, bunăoară, despre subvenții ca fiind „o protecție pentru semeni, pentru oamenii de rând, care își cumpără alimentele și mâncarea de la noi, agricultorii” și că  „există un raport între cheltuieli pe hectar și venitul pe hectar”. Teoretic așa o fi cu subvențiile. Însă, viața ne arată că nu au nicio legătură, nici cu oamenii de rând, nici din afara rândului. Pentu că prețul înseamnă și profitul pentru fermieri și toți ceilalți membri ai „lanțului trofic”. Și mai înseamnă și tot felul de înțelegeri de tip cartel.

Așa se face că domnul Muscă, deși este crescător de animale pentru carne și cumpărător de furaje la preț mic (din producția proprie), vinde la un preț ceva mai mare decât supermarketurile. Care, la rândul lor, au tot felul de înțelegeri între ele pentru a menține un preț ridicat, dar mai au și taxele de raft care intră în prețul final.

Cum se face, oare, că moralistul domn Muscă este unul dintre cei mai scumpi comercianți de carne și produse din carne din Arad? Că la dumnealui, în mod normal, nu ar trebui să existe acele taxe de raft și nici înțelegeri de tip cartel.

De altfel, taxele de raft contravin Directivei (UE) 2019/633 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar și sunt interzise conform prevederilor unei legi recent promulgate de președintele Iohannis. Să vedem cât de folositoare va fi această lege. Nu de alta, dar și înțelegerile de tip cartel sunt interzise, dar  funcționează bine mersi la noi.

Sigur că există explicații pentru aceste prețuri. Controale, în schimb, nu prea au existat, la vremea potrivită, când au fost puse în mișcare anumite mecanisme care l-au transformat pe domnul Muscă (și alții ca el), din agricultor – care a luat în arendă pământurile oamenilor pentru a le lucra și a împărți just producția obținută – într-un om de afaceri. Sau, cum zicea dumnealui, într-o unitate de profit.

Gargara cu grija pentru „oamenii de rând” sau pusul mâncării pe masa românilor ar fi bine s-o lase pentru campania electorală în care, se pare că a intrat.