Hoți de catalizatoare, prinși de polițiștii arădeni





Comunicat IPJ Arad. În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Secției 2 Micălaca, a fost identificat un bărbat de 35 de ani, din Fântânele, care, împreună cu un bărbat de 26 de ani, din Sâmbăteni, ar fi sustras, la începutul acestei luni, catalizatoarele mai multor autoturisme parcate pe strada Voinicilor, din municipiu. Prin aceste fapte, a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 5.500 de lei, recuperat integral.
În baza probaotiriului administrat, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive, pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat și o tentativă de furt calificat.
Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celor în cauză, aceștia fiind bănuiți de săvârșirea altor fapte de acest gen, în municipiu.
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)