În secolul trecut am cunoscut trei dictaturi succesive, a regelui Carol al II-lea, a mareșalului Antonescu și cea mai lungă, a lui Ceaușescu. Fiecare a avut specificul ei, dar toate trei au fost efectuate „la vedere”, directe și personale. Acum ni se pregătește un alt tip de dictatură, exercitată „din umbră”, aș denumi-o „ocultă” (în limba strămoșilor romani „occultus”= „ascuns”, „tainic”).

În această structură, șeful Guvernului este doar un simplu pion avansat pe tabla de șah politic pentru a susține interesele unui grup restrâns, nu cele ale țării. Nu a declarat Sorin Grindeanu (incontestabil, un tip inteligent): „Sunt subordonat șefului PSD”? Așadar, cine va guverna țara? Asumându-și funcția supremă cu aceste cuvinte, tânărul premier s-a instalat în postura de marionetă docilă a „tandemului” Liviu Dragnea și C.P. Tăriceanu, dar implicit și în cea de „țap ispășitor”. Dacă treburile merg bine, cine jubilează? Firește, tandemul. Dacă nu merg bine, sacrificăm „pionul de pe tabla de șah”, iar tandemul va fi curat ca lacrima, deci va putea continua acțiunea pretins „patriotică” fiindcă domnul Dragnea nu este Iuliu Maniu care s-a retras la Bădăcin, când principiile sale morale au fost contrazise de realitatea politică a vremii. Nici domnul Tăriceanu nu va renunța, fiindcă lăcomia nu are leac. De la mult, râvnește la mai mult. Nici el nu este Ion. C. Brătianu care a vândut o moșie pentru a face bani (nu de la Ministerul de Finanțe!) necesari să colinde marile capitale ale Europei, pentru a obține sprijinul lor în scopul consolidării Statului Român, abia „născut”, după cucerirea Independenței prin jertfa de sânge la Plevna, Grivița și Smârdan.

Dar, să revin. Îndrăznesc să afirm că efectul de ordin psihologic cel mai pregnant al eliberării de comunism este tocmai lăcomia, dorința de îmbogățire cu orice preț și rapid. De aici, interesul pentru politică. Cu cât urci mai sus pe treptele politice, dobândești mai multă putere și… mai mulți bani. Desigur, și în vremea lui Ceaușescu acoliții săi se bucurau de avantaje și beneficii, dar… cu limită! Vorba strămoșilor: „quod licet Iovi, non licet bovi” (ce-i îngăduit lui Jupiter, nu-i îngăduit boului). Acoliții priveau cu jind la răsfățul „Șefului” prin toate castelele. Simțeau o dureroasă frustrare. Acum s-a ivit nevoia și posibilitatea revanșei, deoarece limita a dispărut. Deținerea puterii politice te conduce la puterea BANULUI, dar și invers, puterea banului îți oferă puterea politică. Din această reciprocitate se naște „dictatura ocultă”, adică instrumentul care reglementează această reciprocitate.

Efectul final al acțiunii „dictaturii oculte”? Înlocuirea DEMOCRAȚIEI (regim politic în care suveranitatea aparține ansamblului cetățenilor statului) cu PLUTOCRAȚIA, ordine politică în care puterea este ținută de cei mai bogați din societate.

Eu sper că nu vom ajunge într-un asemenea „punct critic al istoriei”. De ce? Deoarece cred în luciditatea poporului român și în capacitatea lui de a reacționa întotdeauna prompt și energic în asemenea situații critice. De fapt, această luciditate ne-a însoțit, din fericire, în întreaga noastră istorie, în care am fost de multe ori în situația de „a fi” sau „a nu fi”, dar am învins de fiecare dată.