Hora ratează meciul cu Chindia! Fotbalistul echipei UTA este infectat cu COVID-19
Ioan Hora, atacantul echipei UTA care a marcat în meciurile cu Dinamo și cu Hermannstadt, va rata meciul din acest weekend cu Chindia Târgoviște. În urma testelor efectuate ieri de componenții lotului echipei UTA, Hora a fost pozitiv la testul pentru Sars-COV-2.
Declarat jucătorul meciului la Pitești, dar și duminică la Mediaș, Hora îi va lipsi antrenorului Gyuszi Balint. „Îmi pare rău pentru Hora pentru că se afla într-un progres evident în ceea ce privește exprimarea individuală. A avut aceste reușite cu Dinamo și cu Hermannstadt, încrederea cu care a executat penalty-ul cu Dinamo și execuția de la Mediaș, dar din păcate aceasta este situația și sper să treacă cât mai repede peste acest moment. Cred că avem soluții în lipsa lui Hora. Sper să avem același spirit pe care l-am arătat cu Hermannstadt și dacă va fi așa sunt convins că vom câștiga”, spune antrenorul echipei UTA.
Marian Pleașcă, jucător care a acuzat o întindere în meciul de la Mediaș, iese și el din circuit timp de două săptămâni. „Sunt probleme inerente ale jucătorilor care s-au confruntat cu o perioadă de inactivitate lungă”, a subliniat Balint.
Pentru meciul cu Chindia revin Erico da Silva, Alex Ioniță și Michovil Klapan.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)