vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Gyuszi Balint: „Sunt convins că traseul pe care l-am avut anul trecut pe propriul stadion nu se va repeta”

    de Lucian Dănilă | 16 iulie 2021, 7:44 PM | Sport

    0

    UTA este la două zile distanță de debutul în noul sezon de Liga 1. La Arad vine Farul Constanța, fosta Viitorul, echipă pe a cărei bancă tehnică revine marele Gică Hagi.

    Gyuszi Balint, antrenorul echipei UTA, ne-a vorbit despre acest meci, despre cele două echipe dar și despre obiectivul pe care l-a fixat împreună cu jucătorii și conducerea administrativă a clubului.

    „Suntem în fața debutului în noul sezon, care se anunță dificil. Este o regulă, orice început este greu indiferent de ce domeniu vorbim. Cu atât mai greu va fi acest debut pentru noi, pentru că întâlnim o echipă în jurul căreia s-a format o emulație destul de mare în această ultimul lună, prin prisma evenimentelor care s-au petrecut la clubul de la malul mării. În primul rând, aș puncta aici revenirea lui Gică Hagi pe banca tehnică a celor de la Farul Constanța, cum se numesc mai nou. O echipă puternică, o echipă care își propune play-off-ul, o echipă care vine după un sezon nu foarte reușit. Sunt convins că și la ei sunt așteptări destul de mari de la toți jucătorii care au sosit în această vară, la fel ca și la noi, bineînțeles. Presiunea există în momentul în care îți dorești performanță. Sigur, vom suferi în primele etape datorită unor relații de joc încă în formare, dar un proces cumva firesc în momentul în care vrei să îmbunătățești structura lotului”, spune Balint.

    Referitor la modificările din lot, tehnicianul a precizat: „Am considerat că trebuie să împrospătăm vestiarul în primul rând cu jucători de calitate și în al doilea rând cu jucători care să înțeleagă foarte bine ce ne dorim ca și abordare. Iar eu sunt convins că până la urmă acest spirit de grup va veni foarte repede și, bineînțeles, sperăm să vină și pe fondul unor rezultate bune. Până la urmă, ăsta este principalul aspect care contribuie la unitatea de grup și la acel spirit din interiorul vestiarului”.

    Gyuszi rămâne temperat când vorbește despre obiectiv, mai ales că își aduce aminte de o greșeală din vara trecută: „Încercăm să rămânem temperați. Consider că anul trecut am făcut o mică eroare atunci când am ieșit cu toții, cumva cuprinși de acea euforie a promovării și apoi a rezultatelor din toamnă, să declarăm că putem merge play-off. Trebuie să rămânem temperați, echilibrați și să vedem exact cu cine ne luptăm pentru acele poziții de top. Anul acesta sunt foarte multe echipe, inclusiv două dintre cele trei nou promovate care și-au anunțat intențiile pentru play-off și intențiile lor sunt susținute de argumente temeinice, începând de la buget de transferuri și așa mai departe. Deci tocmai de aceea eu spun că e foarte important să rămânem focusați pe constanța noastră în evoluție, în primul rând și apoi sperăm că această constanță în evoluții să ne aducă și o constanță în rezultate.

    Îmi doresc foarte mult ca rezultatele să vină și în urma unui joc bun, dar să nu uităm că suntem într-o reconstrucție. În acest moment, e important să fim eficienți, pentru că jucătorii clar au o valoare, dar mulți dintre ei a venit pentru prima oară în România. Au schimbat cultura, stilul de antrenament, absolut tot și – totuși – s-au adaptat foarte bine. Îi văd și sunt mulțumit că abordează așa cum îmi doresc eu întreaga noastră activitate. Faptul că au înțeles ce înseamnă UTA pentru Aradul fotbalistic, pentru suporteri, este un semnal foarte important”.

    Cel mai tare, spune Balint, se bucură de revenirea publicului pe arenele din România. „Factorul important ce intră în joc în sprijinul echipei în acest sezon e publicul. Mă raportez la sezonul de Liga a 2-a, înainte de pandemie, când am avut suporterii alături de noi pe micul stadion Motorul. Îmi amintesc bine cum acea energie și unitatea creată între suporteri și echipă ne-a făcut imbatabili acasă. Sunt convins că și acum o să ne tragem energia din căldura publicului, din sprijinul lui și astfel să evităm acele sincope în rezultate pe care le-am avut în sezonul trecut. Eu chiar sunt convins că traseul pe care l-am avut anul trecut pe propriul stadion nu se va repeta sub nici o formă, cu suporterii lângă noi. Primele argumentele în acest sens le vom avea chiar la meciul de duminică. Chiar dacă pot ocupa maxim jumătate din capacitatea stadionului, sunt convins că suporterii noștri vor încuraja echipa din primul până în ultimul minut. Iar noi, bineînțeles, ne dorim foarte mult să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor suporterilor, obținând un rezultat pe măsură”, a adăugat Gyuszi Balint.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.