Gyuszi Balint: „Continuăm să avem aceleași probleme. Tomas Wagner nu ne poate ajuta în acest moment”





Antrenorul echipei UTA, Gyuszi Balint, a tratat meciul amical cu Ripensia ca pe oricare alt joc oficial al echipei sale. A dat indicații de pe margine, s-a enervat, și-a certat elevii la pauză, și la final a semnalat o problemă care pare să devină cronică în ultima perioadă.
„Continuăm să avem aceeași problemă cu debuturile de meci. Este a patra sau a cincea oară când primim gol la prima acțiune a adversarului, ceea ce este o problemă destul de mare. Eficiența compartimentului defensiv, siguranța pe care trebuie să o avem în astfel de momente lasă de dorit. Ca de obicei, am acuzat șocul primirii golului și s-a făcut repede 0-2. Se putea face și 0-3, dar, din nou, pentru a nu știu câta oară, am reacționat în repriza a doua. Am reușit să marcăm, dar nici acolo nu sunt foarte mulțumit pentru că și în prima repriză și în a doua trebuia să fim mai pragmatici. Am avut multe ocazii și am ratat mult prea mult. Sunt discuții pe care le avem constant, atât colectiv cât și individual și îmi doresc să rezolvăm problema debuturilor de meci. Această problemă a apărut pe parcurs, nu am avut-o la început și, din păcate, iată că se regăsește chiar și la un meci amical. Am discutat foarte mult cu băieții, cumva trebuie să găsim modalitatea prin care să eficientizăm faza defensivă, pentru că de acolo pleacă foarte multe și în primul rând încrederea în potențialul nostru”, a spus Balint imediat după meciul cu Ripensia.
Jocul din această dimineață a fost primul la UTA pentru Constantin Dima și pentru cehul Tomas Wagner. cei doi au un statut diferit la echipă, Dima fiind un jucător care a semnat deja un contract cu clubul arădean, în timp ce Tomas Wagner se află în teste, Balint dorind un atacant după ce cifrele lui Hora și ale lui Dangubic în primele 11 etape au lăsat de dorit.
„Dima este la primul lui meci, este tânăr, are alt tonus, sunt 100% convins că va fi un plus pentru noi în perspectiva mai îndelungată, nu neapărat în perioada imediat următoare. În ceea ce-l privește pe Wagner va trebui să luăm o decizie, se simte la el lipsa jocurilor. Are calități, dar noi dacă ne gândim să ducem atacant, și ne gândim, ar trebui să aducem unul care să aibă impact imediat. Din păcate, Tomas nu poate să ne ajute imediat și de aceea trebuie să cântărim foarte bine pentru că implică și niște costuri. Pe scurt, trebuie să analizăm foarte bine rentabilitatea acestui transfer, acesta este cuvântul”, a continuat Balint.
În partea secundă a meciului a intrat și Tudor Călin, jucător sosit în vară care s-a accidentat grav chiar la trecutul amical cu Ripensia, echipă a cărui căpitan a fost în sezonul trecut. „Tudor Călin revine ușor, ușor după o accidentare complicată care l-a ținut multe luni departe de gazon și are nevoie de încredere”, a spus antrenorul Bătrânei Doamne
UTA – FC U Craiova 1948 se joacă duminică, 17 octombrie, începând cu ora 17,30, pe arena „Francisc Neuman”, în cadrul etapei cu numărul 12 a Ligii 1.
Comentariile portalului
Da. Dar încă nu se știe data exactă. Aici aveți poziția centrului comercial: https://specialarad.ro/mesajul-conducerii-agora-mall-incendiu-sambata/
Identic cu ce face aialalta mizerie la FCC Icim...
Raluca, cam ce faceti voi. Iar daca inveti sa citesti, vezi ca este tocmai vorba despre extremism. Ce a facut bisetica catolica prin Inchizitie: extremism. Religios. Politico-religios. La cratita, puisor ;)