Guvernul reintroduce șomajul tehnic pentru angajații afectați de pandemia de Covid-19

Guvernul va acorda în anul 2022, din nou, șomajul tehnic pentru persoanele care au fost afectate la locul de muncă din cauza pandemiei de Covid-19.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că este vorba despe acordarea unei indemnizaţii în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
„Astăzi, în şedinţa de Guvern vom adopta o Ordonanţă de Urgenţă prin care vom reintroduce acordarea şomajului tehnic şi reglementarea de noi măsuri de protecţie socială pentru angajaţi, astfel încât să asigurăm păstrarea locurilor de muncă şi desigur susținerea unor sectoare economice. Această măsură se introduce în contextul interzicerii şi suspendării sau limitării activităţilor economice din cauza epidemiei de COVID-19.
Practic, vorbim de acordarea unei indemnizaţii în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022”, a declarat Nicolae Ciucă.
Premierul Nicolae Ciucă a precizat că acest tip de ajutor – respectiv șomajul tehnic – va fi acordat din bugetul asigurărilor de şomaj până la 31 martie 2022.
Sursa: stirileprotv.ro
Comentariile portalului
Da, intr-adevar aveti dreptate, nu am raspuns intocmai la intrebarea dumneavoastra, ci am modificat-o putin incat sa se asemene cat de cat cu cazul pe care il discutam de fapt. (...)
Eu nu sustin plagiatul, doar ca mi se pare ca in Romania brusc si dintr-o data in urma cu cativa ani a inceput sa fie la moda discutia pe aceasta (...)
@Florin - Exemplul dvs. nu răspunde întrebării mele. Asupra chirurgului care v-a făcut operația nu a planat o suspiciune de copiat la examene și/sau plagiat (...)