Groaznic! A rămas fără o mână după ce a explodat un extinctor. Victima are doar 35 de ani





Un tânăr în vârstă de 35 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean din Oradea, după ce s-a ales cu braţul stâng amputat până la cot, în urma exploziei unui exctinctor. Accidentul s-a petrecut ieri la o fabrică din Valea lui Mihai, din județul Bihor.
Tânărul a fost dus în sala de operaţii, medicii încercând să îi pună la loc braţul rănit. Potrivit maiorului Ciprian Tămaş, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crișana, la faţa locului fiind mobilizate echipajul de prim ajutor calificat din cadrul Staţiei de pompieri Valea lui Mihai şi echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) al SMURD Oradea.
„S-a constatat că un bărbat a suferit o amputaţie totală de membru superior stâng, la nivelul cotului. Pacientul a fost preluat de echipajul TIM şi transportat la Spitalul Judeţean”, a precizat Tămaş pentru BIHOREANUL.
Contactat pe această temă, purtătorul de cuvânt al Unităţii de Primire a Urgenţelor și SMURD, dr. Alexandru Mateoc, a precizat că bărbatul rănit a fost dus în sala de operaţie, medicii încercând să îi pună braţul înapoi.
Comentariile portalului
Sunt cu totul de acord cu ideea ce se desprinde din articol. DAR si este un mare DAR , au trecut deja 5 luni de la alegerile anulate. Pana cand il mai (...)
Absolut excepțională analiză, un articol superb care descrie cu o exactitate de ceas elvețian realitatea societății românești de astăzi, într-un limbaj simplu, fără (...)
Chiar dacă au fost întârzieri mari la derularea proiectului recepția pare făcută în grabă sau fără ochi critic, cum scrie și în articol, să fie bifată. (...)