Greu de privit… UTA a pierdut pe propria arenă cu „U” Cluj după o prestație foarte slabă
A fost greu de privit meciul din această seară dintre UTA și „U” Cluj. Gruparea arădeană a pierdut al doilea meci pe teren propriu din acest sezon, și tot în fața unei echipe din Cluj-Napoca, după o prestație foarte slabă.
Înainte cu câteva minute de startul meciului am primit vestea trecerii la cele veșnice a lui Eugen Kantor, o legendă a Aradului, un monument al culturismului românesc. A fost un uriaș, atât la propriu prin proporțiile sale, cât și un sportiv uriaș, ambițios, disciplinat, dedicat sportului pe care l-a practicat inclusiv în ultima zi a vieții sale. Galeria Bătrânei Doamne i-a dedicat un banner pe care era inscripționat „RIP Kantor”.
Frumos și bannerul uriaș cu Aradul, pe care vi-l prezentăm în imaginea de mai jos. Am avut de toate, o atmosferă senzațională, un stadion plin, o veste tristă, dar nu prea am avut fotbal…
Pauza de două săptămâni se pare că nu a fost neapărat un sfetnic bun pentru echipa arădeană. UTA a jucat slab spre lamentabil. Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a venit la Arad fără vedetele Chipciu și Nistor, dar și fără Vali Gheorghe, jucătorul pe care conducerea grupării arădene l-a dorit dar… nu l-a contactat.
Fără Rednic pe bancă, Bătrâna Doamnă a început în formula deja standard, fără surprize în primul unsprezece, Micovschi fiind deja un titular de drept, iar Carp era unica soluție pentru a evolua fundaș central în lipsa lui Benga și Markov.
Și totuși, „U” a fost echipa care a dictat ritmul jocului. Echipa lui Sabău nu a jucat grozav, dar știa ce face pe teren, acțiunile aveau mereu un itinerariu dinainte stabilit și o finalitate. La UTA se juca în stil hei-rup. Și cam atât…
Freitas, mult lăudat după meciurile cu FCSB și Sepsi, parcă a fost un balerin în seara asta. Chiar și piciorul la minge îl punea cu reținere. De Fabry am auzit când a fost înlocuit, iar Rareș Pop parcă a rămas doar un nume scris în echipa de start, pentru că activitatea sa în teren parcă nu are nimic în comun cu ceea ce a arătat în sezonul trecut.
În prima repriză UTA s-a apropiat doar de două ori de poarta lui Gorcea. O dată Rareș Pop a șutat cu dreptul din careu, dar mingea s-a dus paralel cu linia porții clujene, iar a doua a fost la un corner în urma căruia Carp a trimis cu capul și Vătăjelu a respins din fața porții (n.r. vezi poza de sus).
„Șepcile roșii” au pus o presiune constantă în ultima treime și a avut ocazie încă din minutul 2, atunci când Iacob a blocat șutul lui Vătăjelu. A mai fost șutul pe lângă al lui Câmpanu, dar mai ales ocazia din ultimul minut al primei părți a lui Bic, fază la care Iacob a intervenit providențial și a respins în bară.
UTA a început ceva mai avântat după pauză, Micovschi și Cooper fiind principalele guri de foc ale echipei dirijate de pe margine de secundul Sorin Rădoi. Micovschi, jucătorul necunoscut publicului arădean pe care Rapid l-a împrumutat la UTA, putea marca în minutul 60, atunci când a reluat cu piciorul mingea centrată de Rodrigues, dar Gorcea a intervenit senzațional.
A fost momentul în care s-a schimbat din nou raportul de forțe din teren. Conștientă că în acest fel riscă să piardă meciul, echipa lui Neluțu Sabău a revenit la jocul de pase din prima repriză și s-a apropiat tot mai des de careul lui Iacob. Astfel, Stoica i-a dat de două ori de lucru lui Iacob, în minutele 63 și 65, la ultima fază având parte și de o verificare VAR pentru un posibil henț în careul arădean.
Jucătorii Bătrânei Doamne au scăpat de penalty, dar nu și de ceea ce era și mai rău, de un gol încasat. A venit în minutul 71, atunci când George Simion a prins un culoar de șut de la 25 de metri, a expediat foarte tare balonul, Iacob a respins greu, în față, iar Daniel Popa a mai taxat-o o dată pe Bătrâna Doamnă după ce o mai făcuse de câteva ori când îmbrăca tricoul Chindiei…
După gol, UTA a răspuns prin Cooper, dar loviturile de cap ale italo-ghanezului fie nu și-a găsit ținta, fie a fost parată de Gorcea. A venit apoi acea fază în care Câmpanu și-a lăsat echipa în inferioritate numerică. Jucătorul venit în urmă cu două săptămâni la Cluj de la Universitatea Craiova urma să fie înlocuit, dar și-a pierdut cumpătul, l-a scuipat pe Dumitrașcu și a fost eliminat. Sabău nu a înțeles nimic din toată faza.
Fanii arădeni au început să spere măcar într-un egal. Rednic și Rădoi au trimis pe teren tot ceea ce aveau ofensiv pe bancă, dar e greu să aștepți vreo minune de la Vucenovic, un atacant care nu este cu absolut nimic mai bun decât Leidsman, iar Stahl nu a adus nici de data aceasta vreun plus, arădeanul încurcându-se uneori în propriile driblinguri.
Deși s-au dictat șase minute de prelungiri, UTA nu a mai avut puterea, inteligența, valoarea de a se mai apropia periculos de poarta lui Gorcea.
Astfel, Bătrâna Doamnă pierde din nou la limită după ce la fel a făcut-o și în etapa trecută la Sepsi și după cum decurg lucrurile, anul acesta vom avea emoții la fel de mari precum în stagiunea trecută. Barajul pentru salvarea de la retrogradare ar putea deveni un obiectiv foarte realist al tuturor celor care sunt implicați în vreun fel în activitatea clubului.
La plecarea de la stadion, un copil îi spunea mamei sale: „Mami, am văzut o șmecherie de youtube, dar nu știu dacă să o fac…” Fotbaliștii antrenați de Rednic se pare că nici la youtube nu se mai uită, pentru că nu au învățat nicio șmecherie. Ei doar păcălesc fotbalul…
UTA Arad – Universitatea Cluj 0-1 (0-0)
Daniel Popa 71
UTA: Iacob (cpt) – Rodrigues (90+6 Stanciu), Stolnik, Carp, Abeid (46 Dumitrașcu) – Freitas (84 Stahl), Marku – R. Pop (84 Cristian Mihai), Fabry (77 Vucenovic), Micovschi – Cooper.
Rezerve: Kucher – Benga, Iurasciuc, Dumitrașcu, C. Mihai, Holst, Stahl, Stanciu, Vucenovic.
Antrenor: Sorin Rădoi.
U. Cluj: Gorcea – Peteleu (90 Oancea), Mitrea, Masoero, Vătăjelu – Doukoure, Simion (90+3 Pițian), Bic (cpt) – Cîmpanu, Popa (85 Tescan), Stoica (90+4 Silaghi).
Rezerve: Iliev – Oancea, Pițian, Miron, I. Filip, Perianu, Silaghi, Tescan, F. Ilie.
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
ELIMINAT: Câmpanu 80
Arbitri: Radu Petrescu – Mircea Grigoriu (ambii din București), Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: Szabolcs Kovacs (Carei-Satu Mare)
Camera VAR: George Vidican și Marius Omuț (ambii din Satu Mare).
Observator FRF: Octavian Șovre (Satu Mare)
Observator LPF: Romulus Gabor (Hunedoara)
Precizare: La meciul Dinamo – FC U Craiova este 0-0 la pauză
Comentariile portalului
Faceti lucrarile etapizat pe sectiuni ale cladirii sau pe etaje ca sa se stinga si scandalul. Altfel astia o sa ajunga la Bucuresti si auzim iar ''de toate ... s.a. (...)
Bravo pt articol Tom si bravo pt birt Ioana, o parte importanta din viata mea
Erata : "viceprimar" in loc de "primar"