Aradul – cu bulevardul său străjuit de arbori seculari, cu terase cochete și clădiri ale căror arhitectură impresionează ochii oricărui trecător. Oraș cu parcuri pline cu copii zburdalnici, ce țiuie și se-nghiontesc să prindă mingea. Cu blocuri și case din a căror geamuri ies aburi cu miros de prăjitură, de vinete coapte sau de friptură… Aradul – pe a cărui trotuare stau cocoțate mașini scumpe de lux, cu capote ce încă păstrează mirosul înțepător al vopselei proaspete din fabrică.

Pentru cei care aruncă o privire superficială în jur sau îl văd pentru prima oară, Aradul poate fi și doar atât…

Dar nu numai partea asta există în Mica Vienă. Mai există și altele… pe care oamenii preferă să le ignore, pentru că sunt prea dure pentru a le putea accepta existența, iar autoritățile le ascund, pentru că nu sunt în stare să le facă față. Zone cenușii, cu oameni ce vin cu frica-n sân acasă, temându-se la fiecare pas ca nu cumva vreun specimen de homo sapiens să-i fure portofelul, să-i facă avansuri fizice sau, mai rău, să-i dea în cap pentru bani.

Am încercat să fac un ghid al acestor zone bătute de soartă, în semn de solidaritate cu oamenii civilizați și cu bun simț, care au ghinionul să locuiască acolo – victime a unei țări cu legislație șubredă. Mai mult, ei nu trebuie să trăiască cu impresia că problemele lor sunt inexistente și că noi, ceilalți mai norocoși, rămânem absolut nepăsători în fața stresului zilnic pe care aceștia îl simt în stomac zi de zi.

Între „raiul cumpărăturilor” și „bine ați venit la Arad!”

Nici nu v-ar trece prin cap cât de periculoasă e, de fapt, zona din jurul Atrium Mall! Cu siguranță v-ați plimbat adesea pe acolo și v-ați gândit cu o oarecare invidie: „Ce fain de oamenii ăștia, ce zonă excelentă pentru a locui! Au totul la îndemână… Centrul comercial la doi pași, gara chiar și mai aproape, centrul e la o aruncătură de băț… Apartamentele sunt decomandate, cu trei camere… Ce loc perfect pentru a-ți petrece zilele!”.

Da, aparențele înclină balanța spre această concluzie eronată și aproape că m-aș convinge că-i așa, dacă nu aș fi stat de vorbă cu locatarii blocurilor L și K din Piața Gării, care au bătăile inimii accelerate la maxim și nervii „puși pe bigudiuri” în fiecare seară, când se văd nevoiți să treacă pe lângă boschetarii și curvele aciuiate la intrarea scărilor de bloc. Teama lor i-a determinat până și să-și înconjoare blocurile cu garduri metalice, pentru a le da, măcar așa, o senzație de siguranță.

„Nu mai scăpăm în veci de ei! Până acum vreun an nici nu puteam intra în scara blocului. Stăteau unul lângă altul pe treptele de intrare și îți era mai mare frica să treci printre ei. De aceea am și construit gardurile, ca așa să nu mai stea chiar la ușa blocului. Dar de scăpat cu totul, tot nu am scăpat de ei. E o zonă infernală aici! În fiecare zi e plin de boschetari cu punga de aurolac în mână, seara se adună și curvele cu peștii lor… Ne este, efectiv, și lehamite, și frică, totodată…”, mi-a spus G.M., o femeie ce locuiește în unul dintre cele două blocuri în cauză.

„Se zice că față de alte orașe, Aradul e chiar un oraș occidental, civilizat. Trăind aici, îmi e tot mai greu să cred asta… Și poliția spune că nu poate face nimic. Că nu au nicio hotărâre sau lege care să le dea posibilitatea să le facă ceva acestor oameni…”, mi-a spus D.G., un alt locatar.

Când am ajuns în fața blocului L, seara, în jurul orei 20:00, printre oamenii străzii s-a simțit o stare de agitație. La văzul unui aparat de fotografiat, au început să curgă, așa cum era de așteptat, cuvinte expresive, tipice de mahala, acompaniate de semne frumoase cu degetele mijlocii. Așadar, poze clare cu cei ce-și duc viața pe trotuarele respective – cam greu de oferit. Am reușit, totuși, să-i surprind pe câțiva de pe fereastra unei camere, din apartamentul unuia dintre locatarii cu care am vorbit.

La plecare, D.G. mi-a arătat cu degetul una dintre prostituatele care „muncesc în tura de noapte”, pe treptele magazinului de instalații sanitare de lângă bloc. Din păcate, femeia a avut instincte mai rapide decât mine și a luat-o la sănătoasa în momentul în care mă pregăteam să o pozez, credeam eu, cu subtilitate totală.

Ce-i de făcut cu boschetarii?

Ca să răspund la întrebarea asta am fost pasată, ca un „hopa mitică”, de la o poliție la alta, aproape venindu-mi la început să renunț. Aparent, zona ține de toți și de nimeni. Poliția Locală este cea care mai face acțiuni în zonă, deși nu ține în mod direct de ea. De acolo, mi s-a sugerat să vorbesc cu cineva de la Poliția Transporturilor Feroviare căci, aparent, zona ar fi proprietate privată CFR. În mod paradoxal, Poliția T.F. susține că nu are nicio legătură cu asta și că nu ține absolut deloc de ei.

„Nu, nu e proprietate privată CFR. Încercați la Poliția Locală… ei mai merg pe acolo”, mi-a spus cineva care a răspuns la telefon.

„Dar ei m-au trimis la dumneavoastră…”

„De noi sigur nu ține. Încercați atunci la Poliția Municipiului…”

Acolo am sunat. Și când am crezut că, în sfârșit, am dat capăt misterului, tot către Poliția Locală am fost îndreptată. Am insistat însă și am explicat că toate degetele au indicat, într-un final, în aceeași direcție, la Poliția Municipiului Arad. Atunci mi s-a făcut legătura cu purtătorul de cuvânt, Ovidiu Liber, care a fost amabil să se intereseze despre subiect și să îmi răspundă tuturor nelămuririlor. Cel puțin, în limita posibilităților…

Povestea e urâtă și cu „dead end”. Grație legilor „geniale” ale României, gândite cu cap de căpcăun, singurele acțiuni pe care Poliția le poate face în cazul oamenilor cu aurolac la gură din curțile blocurilor dintre Atrium Center și Gară, sunt aceleași pe care le pot face oricare dintre organele legii, cu toți boschetarii din toate orașele țării ăsteia bătute de soartă. Să îi amendeze dacă înjură sau fac gălăgie, sau să îi ducă la adăpostul de noapte, dacă e prea frig sau prea cald și sănătatea lor se află în pericol. Iar la adăpostul de noapte, prea puțini au bunăvoința să și rămână. Am aflat asta chiar iarna aceasta, când am stat de vorbă cu câțiva boschetari din același loc în discuție. Majoritatea preferă să doarmă sub o conductă de apă decât într-un pat curat, fiindcă le e imposibil să renunțe pentru câteva ore la aurolac și alcool. Că acolo nu-i primește nimeni decât treji.

Astfel, situația rămâne ca un cerc scârbos de vicios. Poliția doar îi identifică și îi monitorizează. Dacă stau cuminți pe marginea drumului, nimeni nu le poate face nimic, pentru că nu fac nimic ilegal. Dacă zbiară și amenință, primesc amendă. Dar ținând cont că majoritatea nici măcar nu au buletin, vă închipuiți ce se poate face mai departe… Tot ce rămâne e ca amenzile să fie monitorizate de către Direcția de Venituri și să rămână pe „stand-by”. Normal că nu o să fie plătite niciodată! Adevărate măsuri se pot lua doar în cazul în care aceștia și fac ceva ilegal, dar când se întâmplă asta, dezastrul s-a produs deja. Locatarii trebuie să aștepte să-și primească o cărămidă în cap sau, poate, chiar un un cuțit în gât…

Ovidiu Liber a insistat, totuși, să îndemne locatarii să facă sesizări în scris către Poliție, pentru orice nemulțumire, iar, pe cât posibil, tot se va încerca într-un fel sau altul să se rezolve problema. Doar că poliția îi ia pe sus, iar ei revin în următoarele zile. Mai ales dacă există oameni care îi mai și încurajează să revină, precum e cazul acelui ONG ce le dă mâncare și haine în mod constant.

„Practic, ONG-ul îi încurajează să rămână. Iar noi nu avem cum să le oprim acțiunile, pentru că nu fac nimic ilegal. A cerși e în afara legii, însă nimeni nu te poate opri să oferi cuiva lucruri. E mai mult o problemă socială, decât legală. E vorba de atitudinea oamenilor”, mi-a spus Ovidiu Liber.

Ok, oamenii străzii ca oamenii străzii…

Dar cum rămâne cu târfele care se vând în fața acelor blocuri?

Ăsta-i un subiect și mai tabu, iar ce am aflat m-a lăsat mască și m-a determinat să „iubesc” și mai mult sistemul legislativ al acestei țări. Cică din 2014, în noul Cod Penal, prostituția nu mai e incriminată de lege. Curvele nu mai intră la închisoare, ci li se mai trântește câte o amendă. Mai există și Legea 61, care zice că gesturile obscene în public sunt, totuși, împotriva legii. Deci, dacă o femeie nu-și arată țâțele, ci numai stă acolo pe trotuar și își așteaptă clienții, n-ai ce-i face.

Dacă tot au decriminalizat prostituția, măcar să o fi făcut 100% legală, monitorizând astfel femeile, controlându-le starea sănătății, oferindu-le un loc special amenajat pentru ceea ce fac. Dar la noi e prea mult să ceri asta. Ar sări trei sferturi din populație în aer! Doar ați văzut câte dezbateri s-au făcut la TV legat de acest subiect, iar extremiștii luau foc de fiecare dată… Mai „ortodox” e la colț de stradă, cu femei pline de boli venerice.

***

To be continued…