Garderobă nouă pentru pacienții Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad





Garderoba Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a fost reabilitată și dotată cu mobilier și echipamente specifice pentru ca pacienții care folosesc acest serviciu să beneficieze de cele mai bune condiții. Valoarea totală a lucrării a fost de 182.000 de lei, 50.000 de lei fiind bani primiți de la Smithfield România.
În toamna anului trecut Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a participat la programul de responsabilitate socială, inițiat de către Smithfield România – ”Solidar cu sistemul medical”, cu un proiect de reabilitare a unor spații, folosite de către pacienții unității medicale respectiv de către personalul medical. În urma selecției efectuate de către reprezentanții companiei, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a primit suma de 50.000 de lei pentru lucrările necesare.
”Am decis să folosim acești bani pentru reabilitarea și utilarea corespunzătoare a Garderobei SCJU Arad. Spațiul în care era amenajat acest serviciu era în stare de degradare, iar corpurile de mobilier utilizate pentru depozitarea bunurilor pacienților erau de asemenea, uzate. În urma evaluării lucrărilor necesare am ajuns la un necesar de 182.000 de lei, iar în urma consultărilor de la nivelul Comitetului Director am hotărât să alocăm bani din bugetul propriu – în completarea sumei primite de la Smithfield România, pentru a efectua lucrările necesare. Mulțumesc pe această cale companiei pentru sprijinul acordat, deoarece, anual, peste 50.000 de pacienți folosesc acest serviciu”, a explicat ec. Florina Ionescu, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Lucrările efectuate în spațiile destinate Garderobei SCJU Arad au constat în: igienizare pereților (zugrăvit și vopsit), montare linoleum medical antibacterian, refacerea grupurilor sanitare și schimbarea obiectelor sanitare, mobilarea și utilarea încăperilor. Garderoba spitalului este situată la parterul clădirii principale din strada Andrenyi Karoly, în vecinătatea Unității Primire Urgențe.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)