joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Garderobă nouă pentru pacienții Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad

    de Special Arad | 29 decembrie 2021, 4:14 PM | Administraţie

    0

    Garderoba Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a fost reabilitată și dotată cu mobilier și echipamente specifice pentru ca pacienții care folosesc acest serviciu să beneficieze de cele mai bune condiții. Valoarea totală a lucrării a fost de 182.000 de lei, 50.000 de lei fiind bani primiți de la Smithfield România.

    În toamna anului trecut Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a participat la programul de responsabilitate socială, inițiat de către Smithfield România – ”Solidar cu sistemul medical”, cu un proiect de reabilitare a unor spații, folosite de către pacienții unității medicale respectiv de către personalul medical. În urma selecției efectuate de către reprezentanții companiei, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a primit suma de 50.000 de lei pentru lucrările necesare.

    Am decis să folosim acești bani pentru reabilitarea și utilarea corespunzătoare a Garderobei SCJU Arad. Spațiul în care era amenajat acest serviciu era în stare de degradare, iar corpurile de mobilier utilizate pentru depozitarea bunurilor pacienților erau de asemenea, uzate. În urma evaluării lucrărilor necesare am ajuns la un necesar de 182.000 de lei, iar în urma consultărilor de la nivelul Comitetului Director am hotărât să alocăm bani din bugetul propriu – în completarea sumei primite de la Smithfield România, pentru a efectua lucrările necesare. Mulțumesc pe această cale companiei pentru sprijinul acordat, deoarece, anual, peste 50.000 de pacienți folosesc acest serviciu”, a explicat ec. Florina Ionescu, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

    Lucrările efectuate în spațiile destinate Garderobei SCJU Arad au constat în: igienizare pereților (zugrăvit și vopsit), montare linoleum medical antibacterian, refacerea grupurilor sanitare și schimbarea obiectelor sanitare, mobilarea și utilarea încăperilor. Garderoba spitalului este situată la parterul clădirii principale din strada Andrenyi Karoly, în vecinătatea Unității Primire Urgențe.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.