marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Gabriel Garcia Marquez a murit. Scriitorul avea 87 de ani

    de Special Arad | 17 aprilie 2014, 11:51 PM | Internaţional

    0

    Scriitorul Gabriel Garcia Márquez, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 1982, a murit, joi, la vârsta de 87 de ani, informează Mediafax citând bbc.co.uk. Informaţia potrivit căreia Garcia Marquez a murit a fost confirmată de o sursă apropiată familiei prestigiosului scriitor.

    Pe 8 aprilie, Gabriel Garcia Márquez a fost externat dintr-un spital din Ciudad de Mexico, într-o stare de sănătate considerată „delicată” şi după opt zile de tratament împotriva unei infecţii pulmonare.

    Preşedintele columbian Juan Manuel Santos a declarat, miercuri, că scriitorul suferea de o „pneumonie”, care se afla „sub control”, şi nu de un cancer limfatic, aşa cum a scris presa din Mexic în ultimele zile.

    Ultima apariţie publică a lui Gabriel Garcia Marquez a avut loc pe 6 martie, când scriitorul a stat la poarta reşedinţei sale din Ciudad de Mexico, unde locuia de peste 30 de ani, pentru a-i primi pe jurnaliştii veniţi în vizită cu ocazia aniversării sale. Scriitorul şi-a întâmpinat oaspeţii zâmbitor, a primit cadouri şi a acceptat să se lase fotografiat, fără a acorda însă interviuri.

    Gabriel García Márquez (n. 6 martie 1927, Aracataca, Columbia, d. 17 aprilie 2014) a fost un redactor și scriitor columbian, care a obținut Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1982, pentru nuvelă și scurte istorii, unde fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent. Este cunoscut de către prieteni drept Gabo. Cel mai cunoscut roman al său este: Cien años de soledad (Un veac de singurătate). Literatura sa se încadrează în paradigma realismului magic.

    Biografie

    Gabriel García Márquez s-a născut la data de 6 martie 1927, în municipiul Aracataca, aflat pe Coasta Atlantică Columbiană, ca fiu al lui Gabriel Eligio García și al Luisei Santiaga Márquez Iguarán. A fost crescut de bunicii materni, colonelul Nicolás Márquez și Tranquilina Iguarán, în Aracataca.

    Copilăria sa este relatată în memoriile sale: Vivir para contarla (Sa trăiești pentru a povesti). În anul 2007 s-a întors în Aracataca, după o absență de 24 ani, pentru a primi omagiul adus în onoarea sa de către guvernul columbian la împlinirea celor 80 ani de viață și 40 de la prima publicare a celei mai cunoscute nuvele: Cien años de soledad (Un veac de singurătate).

    În 1936 moare colonelul Nicolás Márquez, motiv pentru care Gabriel García Márquez vine în Sincelejo, Sucre cu părinții săi. Luni după aceea se mută în Barranquilla pentru a studia. În 1940 studiază primele clase în Colegiul San José (azi Institutul San José), după care călătorește în Zipaquirá și termină ultimii doi ani și bacalaureatul în Liceul Național de Baieți (azi Colegiul Național San Juan Bautista de La Valle), până în 1946. În 1947 se duce în Bogotá cu intenția de a studia Dreptul și Științele Politice în Universitatea Naționala din Columbia, carieră pe care o abandonează pentru a pleca în Cartagena de Indias să lucreze ca reporter la ziarul El Universal, după ce la 9 aprilie 1948 este asasinat liderul popular Jorge Eliécer Gaitán și îi sunt arse câteva din scrierile sale din pensiunea unde locuia.

    La sfârșitul anului 1949 revine în Barranquilla unde lucrează ca reporter și columnist la ziarul El Heraldo. La cererea scriitorului Álvaro Mutis, García Márquez se întoarce în Bogotá în 1954 și lucrează ca reporter și critic cinematografic la ziarul El Espectador. În 1958, după ce rămâne o perioadă în Europa, Gabriel Márquez se întoarce în America Latină și rămâne în Venezuela.

    În Barranquilla s-a căsătorit cu Mercedes Barcha, care foarte curând i-a dăruit doi băieți: Rodrigo (născut în 1959 în Bogotá) si Gonzalo (născut în Mexic trei ani mai târziu).

    În 1960 după triumful revoluției din Cuba se duce în Havana și lucrează pentru agenția de presă creată de guvernul cubanez Presa Latină unde se împrietenește cu Ernesto Guevara.

    În 1961 se instalează în New York fiind corespondent la Presa Latina. Decide să se mute în Mexic atunci când exilați cubanezi nu erau de acord cu reportajele sale, iar CIA îl critică și amenință.

    În 1967, García Márquez publică cea mai cunoscuta opera a sa: Cien años de soledad (Un veac de singurătate), istorie care povestește trăirile familiei Buendía în imaginarul sat Macondo. Opera este considerată ca aparținând realismului magic.

    în 1969 se instalează in Barcelona (Spania) unde trăiește mai mulți ani stabilind legături cu numeroși intelectuali.

    Din 1975 locuiește în Mexic, Cartagena de indias, Havana și Paris.

    În 1982 primește Premiul Nobel pentru Literatură.

    în 1988 este președintele unei grupări editoriale și proprietarul revistei Revista Cambio în Columbia, dar în 2006 își vinde acțiunile.

    În 2002 publică autobiografia sa intitulată: Vivir para contarla (A trăi pentru a-ți povesti viața).

    În 1981 decide să se retragă în Mexic, unde locuiește și în prezent, datorită persecuțiilor politice din partea guvernului Julio César Turbay Ayala (1978-1982).

    La 22 martie 2008 scriitorul columbian Gabriel García Márquez celebrează nunta de aur cu soția sa Mercedes Barcha.

    Contribuția și cariera sa cinematografică

    García Márquez dezvoltă un interes personal pentru cinematografie; în perioada de adolescență petrecută în Barranquilla, împreună cu pictorul Enrique Grau, scriitorul Álvaro Cepede Samudio și fotograful Nereo López, participă la realizarea scurtmetrajului La langosta azul (Langusta albastră).

    În 1950 studiază cinematografia în Centro Sperimentale Di Cinematografia di Roma, având ca profesori pe argentinianul Fernando Birri și cubanezul Julio García Espinosa, care mai târziu vor fi declarați fondatorii Noului Cinematograf Latinoamericán.

    Se știe că multe opere cinematografice mexicane din anii 1960 au fost scrise de García Márquez, care la fel ca mulți intelectuali din acea epocă s-a semnat cu pseudonimul.

    Filme la care a colaborat: El gallo de oro(1964) (Cocoșul de aur), Roberto Galvadón și Tiempo para morir (1966) (Timp pentru moarte), En este pueblo no hay ladrones (1965) (În satul ăsta nu există hoți), Juego peligroso(1966) (Joc periculos), La viuda de Montiel (1979) (Vaduva lui Montiel), Mária de mi corazón (1979) (Maria inimii mele), etc..

    În 1990 maestrul García Márquez călătorește în New York unde îl cunoaște pe regizorul Woody Allen.

    Opere

    – Ojos de perro azul, 1950 (Ochi de câine albastru);
    – La Hojarasca, 1955 (Frunze uscate);
    – Relato de un náufrago, 1955 (Povestea unui naufragiat);
    – El canibal, 1955 (Canibalul);
    – Un día después del sábado, 1955 (O zi după sâmbătă);
    – La mala hora, 1961 (O oră rea);
    – El coronel nu tiene quien le escriba, 1961 (Colonelului nu are cine să-i scrie);
    – Los funerales de la Mamá Grande, 1962 (Funeraliile bunicii);
    – Un señior muy viejo con unas alas enormes, 1966 (Un domn foarte bătrân și cu niște aripi enorme);
    – Cien años de soledad, 1967 (Un veac de singurătate);
    – Monólogo de Isabel viendo llover en Macondo, 1968 (Monologul Isabelei văzând ploaia din Macondo);
    – Cuando era feliz e indocumentado, 1973 (Când eram fericit și nedocumentat);
    – El otono del patriarca, 1975 (Toamna patriarhului);
    – Todos los cuentos, 1976 (Toate poveștile);
    – Crónica de una muerte anunciada, 1981 (Cronica unei morți anunțate);
    – Viva Sandino, 1982 (Trăiască Sandino);
    – Noticia de un secuestro, 1982 (Știri despre o răpire);
    – El amor en los tiempos del colera, 1985 (Dragostea în vremea holerei);
    – El general en su laberinto, 1989 (Generalul în labirintul său);
    – Vivir para contarla, 2002 (Să trăiești și să povestești);
    – Memorias de mis putas tristes, 2004 (Amintirile curvelor mele triste);
    – El rastro de tu sangre en la nieve (Urma sângelui tău pe zăpadă);
    – Del amor y otros demonios (Despre dragoste si alti demoni).
    – Yo no vengo a decir un discurso, 2010 (Nu vin să țin un discurs)

    Premii

    – Premiul ESSO pentru nuvela La mala hora (1961);
    – Doctorat honoris causa din partea Universității din Columbia în New York, (1971);
    – Medalie din partea legiunii franceze din Paris (1981);
    – Decorația Águila Azteca în Mexic (1982);
    – Premiul Nobel pentru Literatură în Stockholm (1982);
    – Premiul de patruzeci de ani în Cenaclul Ziariștilor 1985;
    – Membru de onoare al institutului Caro și Cuervo în Bogotá (1993);
    – Doctorat honoris causa din partea Universității din Cádiz 1994).

    Activitatea politică

    García Márquez a participat în tratatele de pace dintre Trupele Naționale de Liberare și guvernul columbian, ce iși avea locul în Cuba; de asemenea a participat în procesul de pace dintre Andrés Pastrana și Forțele Armate Revoluționare din Columbia, care din păcate au eșuat.

    surse: Wikipedia, Mediafax

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.