joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Fotbaliștii nu vor fi nevoiți să stea în cantonamente pe timpul campionatelor. E  publicat în Monitorul Oficial

    de - | 31 mai 2020, 3:18 PM | Sport

    0

    Jucătorii de fotbal nu vor fi nevoiți să stea în cantonamente și pe timpul campionatelor. După ce mai multe cluburi, fotbaliști, Liga Profesionistă de Fotbal și Federația Română de Fotbal au anunțat că vor face toate demersurile pentru ca decizia să nu fie pusă în practică, hotărârea a fost schimbată, iar echipele nu vor mai continua cantonamentul după cele 14 zile în care au realizat/ realizează testarea pentru COVID-19.

    Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial, iar în acest sens vin și anumite precizări în cazul în care jucătorii vor fi depistați pozitiv. Dacă se întâmplă acest lucru, iar unul sau mai mulți jucători ai unei echipei vor contacta virusul, vor fi izolați, urmând ca celelalte persoane care au intrat în contact cu ei să fie verificate.

    „Structurile sportive pot desfăşura activitatea de pregătire sportivă şi pot participa la competiţii fără să fie necesară continuarea măsurii de cantonament închis, pe baza asumării răspunderii, în condiţiile legii. În cazul în care se va produce infectarea cu SARS-CoV-2 a unui participant la activitatea de pregătire sportivă sau la competiţie, se aplică toate normele legale în vigoare cu privire la izolarea suspecţilor, şi contacţilor acestora, procedurile de anchetă epidemiologică şi măsurile legale dispuse de organele abilitate”, se arată în documentul publicat în Monitorul Oficial.

    Mai multe pe liga2.prosport.ro

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.