Un personaj, cândva celebru în Colegiul uninominal nr. 5 Arad, în care a fost ales deputat din partea PSD, ne umple prezentul cu dorința lui de a se insinua și în viitorul nostru ca manager al Spitalului județean Arad. De fapt, nu dorința este deranjantă, cât modalitatea în care și-o exhibă. Cu siguranță ați ghicit că personajul este Luca, Cipri Luca, acest „agent 000”, apărut, imaculat ca făina cu același cod, din neantul înspumat al Spitalului de psihiatrie Ștei pe care, zice el cu modestia pe care i-o uitasem în anii lui de bejenie, l-a „făcut primul din țară”. Ușor nedumeriți că nu a rămas acolo să-și savureze succesul, nu-l contrazicem.

Înainte de toate, să spunem că anvergura politică și mai ales umană a lui Cipri Luca (pe numele său întreg, Ciprian-Florin Luca) nu depășește cu mult nivelul codului de mai sus. Ascensiunea i-o datorează celui care, dacă nu a fost, cumva, cel mai bun, cu siguranță a fost cel mai echilibrat, elegant și rafinat politician al Aradului din perioada post decembristă. Având aceste calități, era normal să nu-l împingă pe Cipri spre o carieră de decizie politică, ci spre una de „bandă transportoare” a deciziilor către primarii din județ. Deci, cam eșalonul 3, maxim 3,14 în partid. Apoi însă, și-a trădat mentorul, apoi a mai trădat și pe alții, a bântuit prin nu știu câte partide, dar și prin parlament, până a ajuns să viseze că ar putea conduce Spitalul Județean Arad. Iar de aici începe adevăratul motiv al atenției pe care i-o acordăm acum.

Ca să-și poată împlini visul, fostul șef al „psihiatriei” din Ștei a trebuit să depună un proiect de management și, normal, să-l susțină în fața unei comisii. Proiect pe care, deloc surprinzător, l-a copiat „în proporție covârșitoare” după un alt proiect, prezentat și susținut în urmă cu un an, de un alt concurent desigur, la concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalului județean Tg. Mureș, după cum a constatat comisia (am semnalat și noi, aici, unde avem și declarația lui năucitoare). Altfel spus, fostul deputat și fostul manager de spital a plagiat, dar a și mințit, sub semnătură proprie, că proiectul depus este în întregime al lui (la depunerea proiectului, candidații dau o declarație pe propria răspundere că proiectul este creație proprie).

„Boală” la modă, de care suferă mediul academic și, în special, cel politic românesc, plagiatul este definit în Dex (1998) ca fiind „Operă literară, artistică sau ştiinţifică a altcuiva, însuşită (integral sau parţial) şi prezentată drept creaţie personală”. Studiul ilustrului fost manager de la „psihiatria” Ștei privind plagiatul s-a oprit aici și astfel a rămas cu ideea, falsă, de altfel, că un proiect de management nu poate fi plagiat pentru că nu este „literatură, poezie sau altceva artistic” (citat aproximativ din îmbârligata argumentație lucacipriană).

Să încercăm să-i explicăm amintitului ilustru ce-i cu „furtul de idei” numit plagiat, fără a intra în detalii etimologice, deși poate l-ar interesa să afle că părerea majoritară este aceea că termenul francez „plagiat”, preluat ca atare în limba română, ar fi format din franțuzescul „plagiaire” (plagiator) și sufixul -at, „plagiaire” fiind un împrumut din latină: plagiarius – „cel care fură şi revinde sclavii altuia”. Am observat, din explicațiile sale privind „imposibilitatea de a plagia un proiect de management pentru că acesta se face conform unor legi” (înnebunitoare explicație!), că Cipri este foarte subtil, așa că îl asigurăm că nu va fi acuzat de furt de sclavi. Idei, da, a cam furat. De altfel, la fel de înnebunitor, a recunoscut chiar el că „s-a inspirat” din mai multe proiecte, dar nu a plagiat… În fața unei asemenea argumentații nu pot să nu-mi amintesc de un alt ilustru gânditor contemporan, Gigi Becali, care spunea: „M-am certat și cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat”.

Dincolo de „zdrențe și oligofreni”, plagiatul este un furt al unei creații a minții sau a unei părți dintr-o creație a minții, adică, o însușire fără drept a unui „bun” aflat în proprietatea intelectuală a celui care a creat „bunul” respectiv. Și, spre știința domnului fost deputat și fost manager de spital, dreptul de proprietate intelectuală este protejat inclusiv prin Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 27).

Pe de altă parte, măcar ca fost deputat, fostul șef de „psihiatrie” ar fi trebui să știe că printre cele aproximativ 10 mii de acte normative valabile în prezent în România, există și o lege privind drepturile de autor și drepturile conexe (nr. 8/1996) care, la art. 7 prevede următoarele: „constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt: a) scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator; b) operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare, proiectele (s.n.) și documentațiile științifice (…)”.

Proiectul de management nu poate fi, așa cum sugerează Ciprian F. Luca, o înșiruire de spicuiri din diferite acte normative ce guvernează o anumită activitate, în cazul de față, cea din Sănătate. După cum nu poate fi nici rodul cumulului de „inspirații” luate din alte proiecte. Un non-sens, de altfel, pentru că, de vreme ce sunt „doar fragmente din legislație”, toate proiectele trebuie să fie la fel, deci numai un imbecil s-ar „inspira” din mai multe astfel de proiecte care sunt, nu-i așa?, identice. Ar fi suficient să se inspire din unul. Ca să nu mai spun că însăși ideea unui concurs între „proiecte identice” este un non-sens.

După ce i se va vindeca fractura de logică, poate va înțelege fostul manager (?!) de „psihiatrie” că un proiect de management este un document programatic, o creație originală în care sunt prezentate ideile proprii ale autorului privind conducerea domeniului vizat, în limitele legislației specifice și, desigur, într-un anumit scop. Ideea unui proiect de management nu este să prezinți, oarecum propagandistic, necesitatea reducerii unor cheltuieli materiale, de exemplu, ci cum anume ai gândit că se poate face reducerea. Or, așa ceva trebuie gândit cu propria minte, nu „inspirat” din alte proiecte.

Nu mă aștept ca fostul deputat să înțeleagă ceva și să-și accepte eșecul. De altfel, a anunțat că va contesta orice rezultat al concursului dacă nu el va fi alesul. Prin urmare, Aradul va mai avea un Orban și la Spitalul județean, în afara celui de la Filarmonică. Iar vina nu este doar a celor doi „apostoli” ai contestațiilor, Luca și Orban, ci și a celor care au organizat aceste concursuri. Poate și a legislației excesiv de permisive cu plagiatorii (hoți de idei) sau cu vădit incompetenții. Bunăoară, plagiatorii și cei care prezintă proiecte de management sub un anumit standard, nici nu ar trebui să fie primiți în concurs. Probabil însă că ar fi greu de realizat un regulament atât de strict, pentru că, nu-i așa?, trebuie să „avem grijă și de al nostru”.

Apropo: știe, oare, cineva cum au fost sancționați cei/cea/cele care au greșit documentele de procedură la „concertul” lui Orban de la Filarmonică, oferindu-i, astfel, posibilitatea de a contesta, cu succes, evaluarea?