marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Fostul președinte al Tribunalului Arad, numit secretar de stat la Ministerul Justiției

    de Raluca Medeleanu | 5 ianuarie 2022, 8:34 AM | Administraţie | Naţional | Recomandările editorilor

    5

    Premierul Nicolae Ciucă a semnat marți decizii de numire în funcție a 12 secretari de stat și a unei subsecretare de stat. Actele au fost publicate în Monitorul Oficial. Printre aceștia se află și fostul președinte al Tribunalului Arad, Sandor Ottó Szép (foto, stânga). Acesta este al doilea secretar de stat la Ministerul Justiției, din Arad, după avocatul Mihai Pașca.

    Menționăm că în 14 decembrie, Consiliul Suprem al Magistraturii, Secția pentru judecători, a aprobat cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de judecătorul Otto Șandor Szep.

    Au fost numiți în Guvern:

    Bogdan-Stelian Mîndrescu (PSD) – secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

    Constantin Gabriel Bunduc (PSD) – secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

    Dan Dumitrescu (PSD) – secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    Aurel-George Mohan (PSD) – secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății

    Tiberius-Marius Brădățan (PSD) – secretar de stat la Ministerul Sănătății

    Bogdan-Radu Balanișcu (PSD) – secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

    Sandor Ottó Szép (fosgtul președinte al Tribunalului Arad) – secretar de stat la Ministerul Justiției

    Bogdan-Eduard Simcea (PSD) – secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

    Thomas-Răzvan Moldovan – secretar de stat la Ministerul Sportului

    Sorin Moise – secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

    Sorinel-Marian Vrăjitoru (fost deputat PSD) – secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului

    Petre-Florin Manole (lider PSD Sector 1) – secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului

    Cristina-Mirela Nedelcu (PSD) – subsecretar de stat la Ministerul Culturii

     

     

    Citește și: CSM a aprobat, la cerere, pensionarea președintelui Tribunalului Arad, Otto Șandor Szepp. Ce și cine va urma – Special Arad 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ce chestie! Se pensionează in Decembrie ca sa îl numească psdicii in Ianuarie mare secretar de stat ! Înseamnă ca a fost răsplătit regește pentru serviciile aduse in “câmpul tactic”! Halal țara, și pensie de la stat și salariu tot de la stat!

      +6 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.