Ministerul Justiției va finanța și renovarea interioară a Tribunalului Arad
La conferința de presă în care s-a prezentat bilanțul Tribunalului Arad pe anul 2024 a participat și Simona Roxana Momeu, secretar de stat în Ministerul Justiției, care a adus vestea că Tribunalul Arad va primi finanțare pentru realizarea renovărilor interioare, după ce anul trecut s-au încheiat lucrările de reparații exterioare.
„Am fost atentă la raportul de activitate al Tribunalului Arad și al judecătoriilor aflate în circumscripția teritorială a acestuia și doresc pe această cale să felicit magistrații judecători pentru efortul pe care l-au depus, chiar și așa cu creșterea volumului de dosare și cu schema de personal. Noi am sprijinit și vom sprijini în continuare investițiile care au fost efectuate la Tribunalul Arad. Vă dau citire a unor sume cu care Ministerul Justiției a ajutat Tribunalul Arad. Pentru anul 2024, fondurile alocate au fost în cuantum de 67.000 lei credite de angajament și 492.000 lei credite bugetare, finalizându-se reparațiile capitale la fațada Tribunalului Arad și iluminatul arhitectural, ordinul de începere al lucrărilor fiind dat în 27 ianuarie 2023 și finalizate în mai 2024.
Pentru acest an, ne-am propus să continuăm cu această serie a investițiilor, obiectivul fiind de reparații capitale și creștere a eficienței energetice la sediul Tribunalului Arad, avizat favorabil. Obiectivul va fi implementat de către Compania Națională de Investiții, fiind introdus pe lista «alte obiective de interes public sau social în domeniul construcțiilor». Ca obiective generale preconizate a fi atinse prin realizarea acestei intervenții, am să enumăr prelungirea duratei de exploatare a imobilului, asigurarea etanșeității termice și fonice, reducerea consumului de energie electrică, înlocuirea instalaților și obiectelor electrice și termice și sanitare, intervenții, reparații și modernizări ale spațiilor interioare și, respectiv, înlocuirea mobilierului vechi și degradat și a echipamentelor nefuncționale.
Iată că Ministerul Justiției se preocupă în continuare și de necesitățile de acest ordin tehnic la nivelul Tribunalului Arad, aveți sprijinul nostru în continuare și găsiți în noi un partener sub acest aspect pe care vă veți putea baza”, a spus avocata Simona Roxana Momeu.
Momentan, proiectul este la fază incipientă, fiind nevoie de întocmirea documentației DALI, respectiv a proiectului tehnic, înainte ca lucrările propriu-zise să poată începe, dar dintr-o primă estimare, Ministerul Justiției ar fi dispus să finanțeze cu circa 30 milioane de lei intervențiile necesare.
Președintele Tribunalului Arad, Flavius Bratin, a explicat că printre cele mai importante lucrări ar fi înlocuirea instalației electrice, care este cea din anii 2000, ne mai făcând față aparaturii folosite la ora actuală, iar din această cauză apărând adesea pene de curent. De asemenea, ar urma să fie reabilitată și tâmplăria ferestrelor, modernizate grupurile sanitare, montante panouri fotovoltaice pe acoperișul interior, pentru creșterea eficienței energetice, respectiv înlocuirea gresiei deteriorate de pe holuri și din sălile de judecată.
Citește și:
Citește și:



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)