Florin Tripa: „Investitorii potenţiali în Moneasa primesc un sprijin consistent din partea Guvernului României”
Moneasa beneficiază acum de o nouă şansă de a renaşte, în urma eforturilor guvernamentale de revitalizare a sectorului balneoclimateric românesc. Executivul promovează astfel un program naţional, ca parte a politicilor economico-bugetare şi financiare ale statului român, asigurând toate resursele bugetare necesare dezvoltării şi modernizării printr-o schemă de ajutor de minimis.
„Vestea cea bună a sosit vineri, când Guvernul a decis printr-un memorandum acordarea unui ajutor nerambursabil, respectiv grant, în proporţie de 50% din valoarea cheltuielilor eligibile. El se acordă până la maxim 200.000 de euro, pentru cheltuielile ce privesc activităţile economice şi îi vizează în principal pe investitorii din sectorul privat. Partea pozitivă este că programul este aplicabil încă din acest an şi se va derula până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea de prelungire.
Nu pot să nu întrevăd oportunităţi excelente pentru Moneasa, staţiune balneară de interes naţional şi simbol de forţă al judeţului Arad. Este şi un semnal pozitiv pentru agenţii economici, care astfel pot pune umărul la renaşterea staţiunii cu sprijin guvernamental. Este exact ceea ce îi sfătuiesc, să prindă curaj, să dezvolte iniţiativă şi să investească în Moneasa.
Fără niciun dubiu măsura adoptată va contribui la dezvoltarea sectorului turistic balnear, precum şi la valorificarea potenţialului în domeniu şi la identificarea mijloacelor de promovare a factorilor naturali de cură utilizaţi în staţiunile de profil. Focusul nostru rămâne Moneasa şi doresc ca aceste rânduri să constituie o încurajare şi o provocare stimulativă pentru investitori”, afirmă deputatul PSD Florin Tripa.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
== UN MEDIC ,UN INTELIGENT NU VA ALEGE NICIODATA O NULITATE SA L CONDUCA ==DAR DIN PACATE ROMANIA ARE 3/100 INTELIGENTZI SI 52/100 ANALFABETZI FUNCTZIONALI . MAI MULT AVEM PESTE 7,7 MIL DE SUFLETE CU (...)
Și atunci nu este momentul reconfigurării întregului bulevard de la Podgoria la Teatru. Mutat circulația pe mijloc, lărgit pietonalul lângă imobile și creând posibilitatea unor (...)
Tara aberanta oras aberant primar fraudulos...