Florin Piersic și Medeea Marinescu, doi „Străini în noapte”, la Arad. „Cam jumătate din sală” s-au vândut până acum din bilete





Scena Casei de Cultură a Sindicatelor va da loc pe 6 mai, la ora 19, piesei „Străini în noapte” (de Eric Assous), un spectacol ce se clasează și în prezent pe primele poziții în topul preferințelor iubitorilor de teatru, o adevărată operă de artă regizată de marele maestru Radu Beligan.
Protagoniștii sunt Florin Piersic, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, și Medeea Marinescu – o actriță extrem de valoroasă pentru generația sa, a cărei interpretare se va contopi perfect cu jocul actoricesc unic și remarcabil al maestrului ‘Mărgelatu’.
În piesa „Străini în noapte”, Florin Piersic joacă rolul lui Pierre, un bărbat în floarea vârstei care după o noapte petrecută într-un bar este condus acasă de Julietta (Medeea Marinescu), o femeie frumoasă și tânără. Ea știe cine este el și tocmai de aceea și-a propus să-l însoțească în apartamentul lui, iar el este cel care află în acea seară un lucru care îi va schimba viața. Dar până la dezvăluirea marelui secret, Julietta mărturisește mai întâi că este prostituată și îi cere bani, apoi că de fapt este reporter și că face cercetări pentru următorul articol, însă aceste întorsături de situație sunt menite să ne dezvăluie cine sunt cele două personaje cu adevărat.
Florin Piersic a revenit odată cu acest spectacol pe scena teatrului și chiar el mărturisea că simte că întinerește atunci când joacă pe scenă. Piesa i se potrivește, este o comedie romantică cu răsturnări de situație, minciună, seducție și o lectie despre cum timpul ne schimbă. Pierre este omul care simte că nu a realizat tot ce și-a propus în viață, iar Julietta este femeia care vrea să obțina ce își propune, să-și recapete o parte din viața pe care a pierdut-o în tinerețe. Drumurile lor se întersectează pentru că fiecare vrea altceva de la celălalt, iar acest lucru îi conduce spre alte secrete care trebuie dezvăluite.
Piesa este fascinantă nu numai pentru ca numele Florin Piersic apare pe afiș, ci pentru că este o capodoperă, o piesă de teatru în care aștepți cu sufletul la gură să vezi ce urmează, ce vor zice și cum va decurge acțiunea.
Bilete
Biletele pentru spectacol s-au pus în vânzare la Casa de Cultură a Sindicatelor și la agenția Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, la prețul de 60 lei. Până la această oră, cu o zi înainte de spectacol, s-au vândut aproximativ jumătate din biletele puse în vânzare.
Comentariile portalului
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?
Mulțumim Falcă