sâmbãtã, 22 iunie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivFlorin Covalciuc, actor arădean originar din Cernăuți: „Nu că m-aș omorî după ucraineni, dar ceea ce face Putin este inadmisibil!”

    de Lajos Notaros | 27 februarie 2022, 7:07 PM | Interviuri | Topic special

    2

    „Actorul și arădenii”, cum ar veni, în fond Florin Covalciuc este actor al teatrului din Arad de 25 de ani. A plecat din Cernăuți în 1993, imediat după formarea statului independent care se află acum în război cu Rusia lui Putin. Intenția era să facă teatru românesc la Cernăuți, pentru asta s-a folosit de o înțelegere bilaterală a noului stat ucrainean cu România cu privire la școlarizarea unor viitori oameni de teatru. A studiat actoria la Târgu Mureș, după care a dat de realitățile din teren, respectiv s-a confruntat pentru prima oară cu tensiunea dintre vorbe și fapte la politicieni. Așa a ajuns în 1997 la teatrul din Arad.

    – Te consideri arădean?

    – Da! Fără dubii. În fond am trăit la Arad mai mult decât oriunde altundeva. Aveam 17 ani când am plecat din Cernăuți.

    – Știai unde și de ce pleci?

    – Aveam idei vagi. Eram un copil mai mare și dat naibii. Doritor de lucruri noi și interesante. Chiar dacă aveam conștiință sovietică. Da, nu te mira. Asta era ceva general. Chiar dacă nu eram susținători ai comunismului, aveam mândria forței și a puterii Uniunii Sovietice. Normal, ne doream și noi lucruri din occident, blugi, adidași, casete cu muzică, dar nu uitam că am învins în marele război, că primul om în cosmos era de la noi și că îi batem pe toți la hochei. Și la altele, desigur. Și nu trebuie uitat că anii optzeci în URSS au însemnat anii destinderii. Anii care, de fapt, au dus la destrămarea URSS. Nu mai era aberația aia stalinistă care în România era în toi.

    – Faptul că erai român în URSS era important pentru tine, pentru voi?

    – Da și nu atât de tare. Poate să pară paradoxal, dar asta a fost efectul faptului că URSS era totuși o federație de state. O uniune, cum îi zicea numele. În acte noi eram cetățeni sovietici de etnie română. Deci, nu se punea problema să ți se nege sau să ți se interzică apartenența etnică. De altfel, asta s-a păstrat și în Ucraina independentă. În acte, vreau să zic. În practică, lucrurile s-au schimbat în rău. A început să fie promovată identitatea ucraineană înainte de toate. Pe de altă parte nici în URSS nu aveai la îndemână promovarea culturii și identității tale etnice. Eu, de exemplu, mi-am făcut toate școlile în rusă.

    – Acasă vorbeați românește, nu?

    – Vorbeam, da, dar știi cum e: e acolo, nu vreau, du-te mai încolo. Lucruri dintr-astea cu care nu îți faci vocabular foarte vast și cu atât mai puțin cultural. Cum ieșeai din casă treceai pe rusă sau ucraineană.

    – Sunt foarte diferite?

    – La bază, nu, în fond sunt limbi slave. Acum treizeci de ani treceai din una în alta fără probleme. Acum nu mai este chiar așa, s-au făcut eforturi pentru crearea unei limbi ucrainene noi, cu multe împrumuturi, mai ales din poloneză, există o preocupare foarte puternică pentru îndepărtarea ucrainenei de rusă. Și nu e doar la nivel științific. E pe toate drumurile, cum s-ar spune. Eram la o stație de benzină în Cernăuți, nu demult, și am cerut în rusă. S-o uitat la mine omul ca la felul trei. Am trecut pe ucraineană și a devenit serviabil. Mi-a spus că au indicații de sus să nu-i servească pe cei care cer în rusă.

    – Cum ți s-a părut România în ’93? Ai avut impresia că ai ajuns acasă?

    – Păi, stai să vezi, să nu mă înțelegi greșit. Taică-meu era unul dintre liderii românilor din Bucovina. Eu eram un adolescent pus pe aventuri, gata să iau lumea în piept. Dar ajuns la Târgu Mureș la actorie, m-am trezit între unguri. După o vreme mi se spunea că vorbesc românește cu accent unguresc. Un șofer de taxi m-a dat afară din mașină fiindcă nu îi răspundeam în ungurește și el credea că numa’ de al dracului, din moment ce vorbeam românește ca un ungur. Un altul mi-a spus că de fapt eu mă numesc Koválcsik, nu Covalciuc. Așa că da, am realizat foarte repede că am ajuns acasă.

    – Cum ai perceput România atunci, în a doua jumătate a anilor nouăzeci?

    – Ca și acum. Vorbă multă, fapte mai puține. Dar mi-am făcut cunoștințe, prieteni, ceea ce schimbă întotdeauna percepția. Din păcate, tocmai când am terminat facultatea s-a produs schimbarea din ’96. A venit Constantinescu în locul lui Iliescu, treaba s-a schimbat fundamental, nu mai aveau interes pentru cei din afara granițelor. De fapt, dacă-i vorba până acolo, ideea unui teatru românesc la Cernăuți a fost susținută cel mai tare de Vadim Tudor. Așa că nu s-a mai făcut la Cernăuți, ci la Petroșani.

    Florin Covalciuc in Titanic Vals
    Florin Covalciuc în spectacolul „Titanic Vals”

    – La Petroșani, în loc de Cernăuți?

    – Da, habar n-am cine a fost cu ideea. Eram șase din Bucovina și am fost duși la Petroșani. Ce să spun, mai știam și eu cu mineriadele, două zile am stat, după care l-am sunat pe Pit (actorul arădean Ioan Peter) pe care îl știam de la Târgu Mureș. El mi-a spus să vin la Arad. Și de atunci aici sunt. Cu bune, cu rele.

    – Când ai fost ultima oară la Cernăuți? Mai ai pe cineva acolo?

    – Anul trecut, cândva în toamnă. Mama și un frate, cel care nu mai poate pleca, dar cumnata și copilul sunt pe drum spre noi.

    – Cum s-a ajuns după părerea ta la această situație? Care sunt cauzele principale?

    – Poveste lungă. Istorie complicată. Ucraina, respectiv ceea ce numim acum așa, a fost întotdeauna o zonă a intereselor divergente. Fie că e vorba de Rusia, Polonia sau Imperiul Habsburgic. Și atunci încă nu am vorbit de Germania. Cu mult înainte, zona era intens populată de evrei, fără să mai vorbim de cazaci. Prima oară, Ucraina a devenit stat independent pentru câteva luni în 1918, atunci când a semnat pacea cu Puterile Centrale. Drept urmare, și Basarabia s-a unit atunci cu România, dată de regulă uitată.

    – E vorba de Tratatul de la Brest-Litovsk din martie 1918?

    – Da, atunci Cernăuți aparținea încă Austro-Ungariei, a trecut la România în toamnă după înfrângerea Germaniei și a Austro-Ungariei. Ca rușii, sub formă sovietică, să îl înglobeze, în 1940, în urma înțelegerii Molotov-Ribbentrop. România l-a reocupat în 1941, iar rușii au pus definitiv mâna pe oraș și nordul Bucovinei, adică pe zona de care aparține, în 1944. De atunci făcea parte din Republica Sovietică Federală Ucraina. Dar din toate astea este demn de reținut că prima formă de stat independent ucrainean a fost realizată în dauna Rusiei de către Puterile Centrale în 1918.

    – Cu alte cuvinte, pretențiile rușilor se pot justifica oarecum istoric? Se repetă istoria?

    – Istoria nu se repetă niciodată. Desigur, rușii au interesele lor cu Ucraina, dar și Europa are pretenții. Acum sub forma UE, în fond Europa și nu rușii au creat primul stat independent cu acest nume. Chiar dacă a ținut doar jumătate de an. Problema e cu identitatea ucraineană. În Cernăuți, între cele două războaie, majoritatea populației era formată de evrei, românii venind doar pe locul doi, ucrainenii sau rutenii sub 10%. Acum, normal, după recensămintele ucrainene, pe primul loc sunt rutenii, adică ucrainenii, românii sunt trecuți cu cinci la sută. Mai precis numărul celor care vorbesc românește. Ideea este că ești rutean, adică ucrainean, indiferent ce limbă vorbești, mai ales dacă vorbești și ucraineana. Ceea ce este absolut recomandat.

    – Care este diferența dintre rutean și ucrainean?

    – În principiu este același lucru, dar termenii au fost folosiți cu tot felul de sensuri, în funcție de interesele puterilor care se luptau pentru zonă. De exemplu, în URSS, termenul de rutean a fost interzis, a început să fie folosit din nou doar după 1990. Eu nici nu am auzit înainte de acest termen. Ceea ce este cert e că trimite la denumirea istorică a unei populații din Carpați, din vestul Ucrainei actuale. La un moment dat chiar exista un fel de mișcare națională a rutenilor. Oricum, problema se încadrează perfect în formarea unei identități naționale ale zonei, populate în trecut de tot felul identități fragmentare.

    – Înseamnă, deduc eu oarecum, că asta este problema cea mare și acum: recunoașterea de către cei din afară a unei identități naționale ucrainene. Iar Rusia lui Putin, nu și nu..

    – Așa se pare. Altfel spus, liderii Ucrainei actuale sunt naționaliști, încercând să minimalizeze tot ce nu este ucrainean așa cum văd ei. De aici apar tensiuni dintre diferitele etnii. Dar asta nu înseamnă că Putin are dreptate. De fapt, de asta se folosește în propaganda sa, mizând pe aceste complicații și confuzii. Ucraina nu este Rusia. Fără să mai intrăm în istorie, au existat de mult diferențe fundamentale dintre ruși și cei care trăiau în zonele mai ales vestice ale Ucrainei actuale.

    – Și, cunoscând toate acestea, cum vezi tu rezolvarea conflictului de acum?

    – Habar n-am. Eu sunt un simplu actor. Cert este că în estul, mai ales sud-estul Ucrainei actuale, rușii sunt în majoritate. Chiar dacă nu vor cu tot dinadinsul să devină supușii țarului de la Kremlin. Cel care își arată acum mușchii într-un stil pe care l-am crezut trecut pentru totdeauna. Nu-mi dau seama unde se va ajunge, dar Ucraina, mai ales partea ei de vest, nu are cum să fie înghițită de ruși. Sau să devină din nou un fel de satelit cum sunt belarușii. Cred că ar fi o soluție, renunțarea de către Kiev la zonele pe care le revendică rușii acum. Nu și la Odesa, normal, în fond, acel oraș absolut mitic este un port de care Ucraina are nevoie. Dar toate astea se pot face prin negocieri, nu sub amenințarea armei.

    – Și ca să încheiem, așa tipic, cum șade bine unui actor: pe ce te bazezi?

    – Aș zice că pe bunul simț, chiar dacă nu se prea poartă în politica de pe aici. Mișcarea națională ucraineană nu este de azi, de ieri. În fond, este contemporană cu toate mișcările naționale din estul Europei. Taras Șevcenko, pionierul naționalismului ucrainean, a trăit în prima jumătate a secolului XIX. Iar ucrainenii nu se vor lăsa, indiferent ce se va întâmpla acum. De asta sunt sigur, îi cunosc destul de bine. Au rezistat ei regimului sovietic șaptezeci de ani, vor rezista și nebuniei lui Putin.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.