Nu știu cine este vinovat pentru criza din coaliția de guvernământ și nici nu cred că este important. Nu vinovații de acum sunt cei care contează. Pe cine interesează dacă principalul vinovat pentru declanșarea crizei este premierul Cîțu sau fostul ministru al Justiției (am și uitat cum îl cheamă), dacă a fost PNL sau USR-PLUS? Sau dacă, așa cum se spune tot mai insistent, chiar întâiul om în stat, președintele Iohannis a fost cel care a provocat criza, interesează pe cineva? Cel mult, pe cei implicați direct în viața politică, fie că sunt la putere, fie în opoziție. Oricum, senzația pe care o emană tot acest scandal este că niciunul dintre „combatanți” nu spune adevărul. De aceea, nici deznodământul crizei nu interesează prea mult. A, dacă ar fi vreo șansă, cât de mică, să se ajungă la alegeri anticipate, atunci, da, ar fi mult interes. Dar, să fim serioși, așa ceva nu se va întâmpla prea curând în România. Crede cineva că parlamentarii vor renunța de bună voie la mandat (cu tot ce aduce el, în special avantaje), de dragul stabilității politice? Nici vorbă!

Interesează în schimb motivele gâlcevei. Cele reale, nu poveștile pe care ni le spun împricinații. Pentru orice minte sănătoasă este clar că nu avizul neacordat de fostul ministru al Justiției a contat cu adevărat, ci încercarea lui de a controla lupta pentru subjugarea Justiției, mai precis numirea șefilor de Parchete. O activitate care îl interesează foarte mult și pe președintele Iohannis, în nume personal sau al PNL. Nu voi înțelege niciodată de ce politicienii români, indiferent de partidul din care fac parte, odată ajunși la putere încearcă prin orice mijloace să pună mâna, cum se spune, pe Justiție. Controlul Justiției a fost și încă este prioritatea lor zero. Aș înțelege dacă ar fi niște infractori de drept comun, puși pe furat din banul public, dar știut fiind că dumnealor sunt integri (cinstiți, onești, corecți, incoruptibili) până la limita sfințeniei și, mai ales, dedicați facerii de bine pentru cetățeni, chiar nu înțeleg de ce nu lasă procurorii și judecătorii să-și facă meseria. Și, pentru că veni vorba despre integritate și facere de bine, vreau să amintesc celor care, poate, au uitat, că fostul ministru al Justiției care a conceput celebra OUG 13, Florin Iordache-Altă întrebare, pentru care au ieșit sute de mii de români în stradă, este, bine mersi, președintele Consiliului legislativ, votat chiar de actualii deputați și senatori. Are un mandat pe viață (nu-i nicio exagerare!) și un salariu „modic” de 12.000 de lei lunar. Grea sancțiune i-au aplicat cei care au primit voturile și pentru că în campania electorală ne-au aburit cu ce vor face și ce vor drege. Ne-am lămurit. Cu toți. Și de aceea, cred că este lipsit de importanță cum se va încheia acest circ din coaliție. Pentru că oricum finalul va fi tot în beneficiul lor, nu al nostru. Chiar de s-ar întâmpla, printr-o minune, să se ajungă la alegeri anticipate, pe cine am vota? Aceiași câți, mâți, aceiași foști lipitori de afișe ajunși lipitori îmbuibate, mereu aceiași chiar dacă li se mai schimbă numele și figurile.

Adevărata problemă, care ne interesează pe noi, cei neimplicați în politică, este că, iată, se mai consumă o perioadă în care țara este neguvernată. Iar asta, normal, se vede mai bine din opoziție. Așa se face că, de exemplu, aleșii PSD observă că guvernul nu face nimic pentru a opri ba creșterea alarmantă a tarifelor la tot ce înseamnă utilități, ba a prețurilor, ba devalorizarea monedei naționale. Sigur, când ei erau la guvernare, la fel de puși pe „muncă” erau și ei și la fel îi durea în cot de ce li se spunea despre prețuri, tarife, devalorizarea leului… Acum, de exemplu, domnul Fifor este profund îngrijorat de creșterea tarifelor la energie, dar nu la fel a fost de câte ori a fost la guvernare din 2012 încoace – pentru că de atunci a început nebunia liberalizării piețelor de energie, odată cu adoptarea Legii 123/2012 care prezenta calendarul de eliminare treptată a preţurilor reglementate pentru clienţii finali (ca o curiozitate, prin această lege s-a stabilit ca între 1 decembrie 2012 și 1 aprilie 2013 tariful la gaze naturale să fie de 49 de lei/MWh, iar la „1 octombrie 2018: grad de convergenţă 100%, preţ producţie internă 119 lei/MWh, creştere preţ final 3%). E drept, Parlamentul de atunci era dominat de PDL (vi-i mai amintiți pe Roberta Anastase, președinta Camerei Deputaților, care nu prea știa să numere și Vasile Blaga, președintele Senatului?), doar că de-atunci PSD a fost suficient de mult timp la putere încât să poată modifica această lege. Ba chiar ar fi avut timp să adopte o lege a consumatorilor vulnerabili, adoptată până la urmă de actuala putere și aspru criticată de domnul Fifor pe motiv că se aplică abia din 2022… Dar, nu mai spun nimic de domnul Fifor ca să nu spună că lovesc într-un om căzut în opoziție. Oricum, partidul său va reveni curând la putere, că se cam încheie ciclul, și vom avea timp să vedem cum se va lupta domnia sa pentru rezolvarea problemelor pe care le-au stricat cei din coaliția care tocmai s-a destrămat prin abdicarea miniștrilor USR-PLUS. Sincer, abia aștept. Și abia aștept să vină la putere și în Arad – devine monoton să tot criticăm liberalii, mai ales când știm că nici ceilalți nu sunt mai breji.

Nu reușesc să-mi amintesc o perioadă în care România a fost cu adevărat guvernată. Chiar nu-mi amintesc de acel guvern care să fi lucrat cu adevărat pentru rezolvarea problemelor țării (Doamne!, cum au reușit nenorociții ăștia să ne facă aproape să ne jenăm să vorbim despre țară, popor, România, cinste!), să spună adevărul și să facă ceea ce trebuie făcut pentru cetățeni. Istoria ne spune că primul premier de pe pământurile astea a fost conservatorul Barbu Catargiu (1862, sub titulatura de Președinte al Consiliului de Miniștri al Principatelor Unite), iar Florin Cîțu (a avut) poziția 69. Și, după ce va bea din cupa amară a demiterii, va fi desemnat să încerce poziția 70. Eventual printr-o „soluție imorală” cum ar fi refacerea FSN-ului.