Update Florin Beniamin Crișan a fost arestat! Tatăl vitreg al Antoniei și-a recunoscut, într-un final, crima, dar și că era drogat

    de Mihai Todoca | 2 noiembrie 2021, 1:08 PM | Știri Arad

    3

    După ce a mințit în declarațiile inițiale, tatăl vitreg al fetiței ucise și-a recunoscut fapta. Se pare că tânărul în vârstă de 23 de ani a fost deranjat de fetiță pentru că aceasta dorea să se joace, iar astfel a izbit-o cu capul de perete.

    În urma loviturilor fetița nu mai prezenta puls, așa că, speriat de cele comise, tatăl vitreg a dorit să scape de urmele crimei violente, ducând trupul victimei într-un geamantan până în proximitatea cimitirului din Bujac, unde l-a abandonat.

    „Iniţial, cu ocazia audierii, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor. A declarat doar că la un moment dat, în cursul zilei de sâmbătă a auzit un zgomot în baie, observând că victima era căzută pe gresie, în exteriorul vanei. Apropiindu-se de copil a constatat că fetiţa nu are puls, aşa încât s-a speriat şi s-a gândit să scape de cadavru, pe care l-a înghesuit într-un geamantan, a apelat o firmă de taximetrie şi, deplasându-se cu un taxi în cartierul Bujac, din mun. Arad, unde, după ce a ajuns în zona cimitirului, a lăsat cadavrul într-o zonă cu vegetaţie mai stufoasă, plecând apoi de la faţa locului.

    Ulterior, inculpatul a revenit asupra declaraţiei iniţiale, recunoscând săvârşirea faptelor.

    Inculpatul a fost reţinut pentru o perioada de 24 h şi urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă”, se arată în comunicatul remis de Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

    Update

    După toate cele întâmplate, bărbatul a fost reținut. Se pare că acesta nu a mai avut nicio șansă în fața procurorilor care nu i-au crezut povestea inițială, fiind obligat până la urmă să recunoască.  „Prin Încheierea nr. 70 / 02.11.2021 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Crişan Florin Beniamin pentru o perioadă de 30 de zile, începând din 02.11.2021 până la data de 01.12.2021”.

    De asemenea, conform pressalert, Florin Beniamin Crișan a declarat că în 26 octombrie era extrem de agitat și că, anterior, a consumat ”cristal” (drog de mare risc, din categoria amfetaminelor, na.). Individul a susținut că a fost ”încărcat” de faptul că după plecarea iubitei sale la spital să nască a trebuit să se ocupe de fetița în vârstă de patru ani și patru luni, care avea autism, și de fratele acesteia, în vârstă de trei ani.

    Filmul crimei. Ce a făcut Beniamin pas cu pas imediat după ce a realizat că Antonia a murit

    Mi-am clătit capul cu apă rece, am consumat două pahare de apă rece și am luat decizia de a scăpa de cadavru, fără să mă gândesc mai departe. În toată această perioadă, fiul meu vitreg se afla în apropiere, dar nu a realizat ce s-a întâmplat cu sora sa. M-am întrebat ce o să îi spun oare concubinei şi am luat hotărârea pe moment să scap de cadavru. Am luat hotărârea de a o înveli într-un cearșaf ce se afla pe canapeaua din dormitorul mic, am luat de pe dulapul din dormitorul mare o valiză tip troler, din plastic, apreciind că ar putea încăpea în el cadavrul, ținând cont că greutatea ei era în jur de 14 kilograme.

    Cunoscând faptul că soția mea avea acetonă pentru îndepărtarea lacului de pe unghii am căutat în dormitor, unde știam că ține ceva recipiente şi am găsit 2 recipiente din sticlă transparentă, pline cu acetonă. L-am luat pe băiat de mânuță, am luat trolerul, am ieșit din apartament, am apelat la taxi şi am solicitat o mașină (…) L-am urcat pe băiat pe bancheta din spate, am urcat trolerul pe banchetă, am urcat și eu”, a mai declarat Florin Beniamin Crişan.

    După ce s-a urcat în taxi, suspectul i-a cerut șoferiței să meargă în zona câmpului din Bujac, în zona cimitirului, acolo unde trupul micuței a şi fost găsit: „Efectiv am plâns în taxi, dându-mi seama ce am făcut şi ce urma să fac, poziționându-mă în așa fel pe banchetă încât să nu mă vadă șoferița în oglindă, fiind devastat de ce am făcut. Am ajuns în zona cimitirului din Bujac (…) am plătit sum de 8 lei, am coborât. Am așteptat ca autoturismul să se pună în mișcare, am observat că în zonă nu era nimeni, fiind undeva în jurul orei 15.00. M-am deplasat pe o distanță pe care nu o pot aprecia, căutând un loc cât de cât ferit unde eram hotărât să incendiez cadavrul, crezând că acesta va arde în totalitate și ulterior fiind sigur că nu mai poate fi nimic de identificat, să o pot da dispărută.

    L-am lăsat pe băiat pe o piatră, cu telefonul în mână şi cu aplicaţia YouTube deschisă unde rulau desene animate, după care m-am deplasat la o distanță de 5-10 metri, am deschis geamantanul, am turnat cele două sticle de acetonă pe suprafața cadavrului învelit în cearșaf, a început să ardă cearșaful, moment în care am fost convins că incendiul provocat de mine va distruge cadavrul”, a precizat suspectul în declarația în care a recunoscut crima.

    Acasă am fost extrem de agitat, concubina mea întrebându-mă insistent care este motivul. Am hotărât să-i spun o variantă pe care am gândit-o în toate aceste zile şi i-am spus direct că Antonia nu mai este, dându-i de înțeles că a murit (…) Am insistat pe varianta unei morți accidentale în baie și faptul că am abandonat cadavrul undeva pe câmp, fără a preciza locul.

    Ea a acceptat varianta prezentată de mine și am hotărât să mergem a doua zi la Poliție”, a mai explicat suspectul, conform sursei citate.

    Citește și VIDEO. Ucigașul de la Arad, surprins pe camerele de supraveghere în timp ce transporta trupul Antoniei

    Citește și: Tatăl vitreg al fetiței ucise și incendiate a fost reținut aseară

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Tare mi-e teamă, că nu el este criminalul. Sunt curioasă în ce zi a fost externată mama. De ce? Pt că daca a fost externată joi sau vineri la pranz, intr-un moment al depresiei postnatale să fi lovit chiar mama fetița, cu capul de pereți, ținând-o de păr, iar copila, speriată, în apărarea ei s-a prins cu mănuțele de părul ei, și a prins și firul de păr al mamei ce era aplecată asupra ei. Firul de păr găsit în pumnul strâns al micuței. Întreb și eu.
      El iubind-o extrem de mult pe mamă, a luat asupra lui vina ca să o protejeze și să îngrijească copilul lor nou născut.
      Ar trebui să fie luată la întrebări și să spună cum a fost posibil să nu anunțe poliția? Asta e mamă? Amândoi sunt mincinoși. Fără milă, ăsta e adevărul ! Au sperat că nu se va afla !

      +8 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.