Final de aventură pentru tenismenul arădean Marius Copil la Concord Iași Open
Tenismenul arădean Marius Copil a cedat în turul secund al turneului ATP Challenger de la Iași, acolo unde nu prea are noroc, la ediția inaugurală din 2020 fiind învins încă din primul meci.
Marius Copil (30 de ani, locul 224 ATP), favorit 6, nu a reuşit să treacă de croatul Duje Ajdukovic (20 de ani, locul 281 ATP), care l-a învins cu scorul 6-4, 6-4. Astfel, România nu mai are niciun reprezentant pe tabloul de simplu.
Copil a pierdut în primul tur în proba de dublu, unde a făcut pereche cu Alexandru Jecan.
În programul viitor al arădeanului sunt două turnee challenger în Spania, în august urmând a participa în calificări la US Open.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)