vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Filmele lunii aprilie 2014

    de - | 10 aprilie 2014, 1:10 PM | Film

    0

    După un sfârşit de iarnă şi un început de primăvară când adesea cinci sau chiar şase premiere îşi făceau concurenţă în programul cinematografelor, iată că vine aprilie. Un aprilie mai mult decât relaxat. Faptul că luna vine şi cu vacanţa de Paşte, pe care românii şi-o petrec în general în familie poate fi o explicaţie. Dar, chiar dacă nu este foarte bogată, oferta cinematografelor este variată. Iată recomandările site-ului CineMagia:

    11 aprilie
    Rio 2
    Copiii vor fi încântaţi să vadă Rio 2, animaţie despre care noi credem că are toate şansele să urce pe prima treaptă a podiumului încasărilor săptămânii respective. Cronicile americane sunt pozitive, iar Carlos Saldanha a dovedit de mai multe ori că ştie cum să combine umorul, emoţia, cântecele şi mesajul ecologic pentru a vorbi pe limba celor mari şi mici. Povestea se învârte în jurul aceloraşi Blu (Jesse Eisenberg) şi Jewel (Anne Hathaway) care duc o viaţă foarte fericită la Rio şi au parte de noi aventuri când Jewel decide ca cei trei copii să cunoască viaţa în sălbăticie şi plănuieşte o vacanţă în pădurea Amazonului, unde vor for face cu toţii o descoperire extraordinară.

    Amatorii de acţiune vor aprecia Sabotage, un film cu Arnold Schwarzenegger, Sam Worthington şi Joe Manganiello pe afiş. Ei interpretează membri de elită ai Agenţiei Anti-Drog care fac o captură extraordinară când atacă un cartel de droguri. Dar o întorsătură neaşteptată de situaţie face ca membrii echipei să înceapă să fie vânaţi de asociaţii traficanţilor, ceea ce îi expune unui pericol de moarte. Pe 11 aprilie vom putea vedea şi Borgman, filmul olandez etichetat drept una dintre cele mai îndrăzneţe producţii selectate anul trecut la Cannes. Personajul titular, un vagabond, se insinuează în căminul unui cuplu înstărit, cu consecinţe surprinzătoare.

    18 aprilie
    Cocktail
    Unica premieră a weekendul de Paşti ne poartă la Londra, unde îi vedem în acţiune pe trei dintre cei mai populari actori indieni într-o comedie romantică despre tradiţii şi păstrarea sau negarea lor. Două colege de apartament (Deepika Padukone, Diana Penty) îşi văd viaţa dată peste cap când ajung să locuiască împreună cu Gautam (Saif Ali Khan), un inginer software. Ceea ce iniţial părea o joacă a unor tineri fără nicio grijă ajunge să devină mai profund, totul în bine cunoscutul stil bollywoodian.

    25 aprilie
    Transcendence
    Luna se termină în stil mare cu un SF cu Johnny Depp în rolul principal. Nu Depp ne-a atras atenţia la acest proiect şi nici pleiada de staruri din jurul său (Cillian Murphy, Morgan Freeman, Rebecca Hall sau Kate Mara), ci faptul că scenariul lui Jack Paglen s-a aflat în 2012 pe aşa-zisa listă neagră a celor mai bune scenarii neproduse de la Hollywood. Regizor este Wally Pfister, director de imagine al filmelor lui Christopher Nolan, aflat acum la debut. Povestea se învârte în jurul unui specialist în inteligenţă artificială (Depp) care, în viitorul apropiat, militează pentru crearea unei maşinării conştiente. Când cercetătorul este ucis, soţia şi partenera sa de cercetare (Hall) îi transferă conştiinţa online, dar va ajunge curând să regrete decizia.

    Paul-Walker-to-CGI-for-Fast-Furious-7La sfârşitul lunii vedem şi ultimul film terminat de Paul Walker, actorul din seria Furios şi iute ucis într-un accident de maşină. Zona de pericol/Brick Mansions ni-l arată pe Walker în rol de poliţist sub acoperire a cărui misiune este să aducă în faţa justiţiei un gangster deosebit de periculos, mai ales pentru faptul că în arsenalul acestuia se află o bombă atot-distrugătoare. Infiltrarea în grupul de infractori se va dovedi extrem de dificilă. Schimbăm tonul nu Jeune & Jolie/Tânără şi frumoasă, film regizat de François Ozon şi inclus în competiţia festivalului de la Cannes. Aflăm povestea lui Isabelle, o fată de 17 ani căreia nu îi lipseşte nimic, dar care decide să-şi câştige traiul prostituându-se.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.