vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Adevăratele salarii ale starurilor

    de - | 12 octombrie 2015, 6:02 PM | Business

    0

    Deşi nivelul onorariilor a scăzut, unii actori câştigă 20 de milioane pe film. Cinemagia a relatat aproape în fiecare an cât câştigă actorii de la Hollywood, dar acum a trecut în revistă onorariile acestora fără beneficii.

    Da, Robert Downey Jr. poate câştiga până la 75 de milioane de dolari pe an, dar o asemenea sumă colosală este obţinută după adunarea salariului pentru un anumit film, a altor beneficii (de exemplu un procent din profiturile filmului) şi a unor sume obţinute din profiturile unor proiecte mai vechi. Iată mai jos cel mai select club al Hollywood-ului în ceea ce priveşte onorariile.

    Dacă acum două decenii numai o mână de actori reuşeau să obţină 20 de milioane de dolari pentru un rol (Kevin Costner, Mel Gibson şi Tom Cruise sunt pe lista The Hollywood Reporter), în acest moment starurile în stare să ceară (şi să obţină) o astfel de sumă sunt doar în număr de şase: Robert Downey Jr., Leonardo DiCaprio, Sandra Bullock, Denzel Washingon, Matt Damon şi Angelina Jolie.

    The Hollywood Reporter precizează că 20 de milioane de dolari este maximul negociat de un actor ca un onorariu fix şi că adesea cei şase de mai sus acceptă sume mult mai mici pentru proiecte de suflet. De exemplu Robert Downey Jr. poate cere sume colosale pentru filmele Marvel, dar nu şi pentru producţii mai mici, precum Judecătorul/The Judge. La fel Angelina Jolie: 15 milioane de dolari pentru Maleficent, dar o sumă mult mai mică pentru By the Sea.

    Un record al ultimilor ani îl reprezintă cele 25 de milioane de dolari obţinute de Leonardo DiCaprio pentru The Wolf of Wall Street, dar această sumă include şi onorariul de producător. Actorul a negociat cu siguranţă o sumă mult mai mică pentru The Revenant, unul din beneficiile colaterale fiind posibilitatea de a impresiona membrii Academiei la următoarea ediţie a Oscarurilor. Bradley Cooper poate obţine între 15 şi 20 de milioane pentru un film, în funcţie de anvergura producţiei. Cu siguranţă nu aceasta este suma obţinută pentru Burnt/Super chef, film aşteptat în octombrie pe marile noastre ecrane care l-ar putea repoziţiona pe Cooper pe harta Oscarurilor.

    Doi dintre actorii care vin puternic din urmă sunt Dwayne Johnson, plătit cu 15 milioane de dolari pentru Hercules şi San Andreas, dar şi Channing Tatum, deşi acesta a fost lovit serios de insuccesul lui Jupiter Ascending. O rampă de lansare pentru Tatum şi posibilitatea unei poziţii de forţă de negociere a salariului va fi Gambit, în funcţie de succesul filmului cu supereroul X-Men.

    În acest moment patru actriţe se află pe lista celor care pot cere cel puţin 15 milioane de dolari pentru un rol: Sandra Bullock, Angelina Jolie, Jennifer Lawrence şi, aparent surprinzător, Melissa McCarthy. Într-o lume în care actorii au mai mare vizibilitate, actriţele acceptă adesea înţelegeri cu studiourile: onorarii fixe mai mici, dar un procent mai mare din profiturile filmului. Este şi situaţia Sandrei Bullock şi a lui Gravity, filmul 3D aducându-i în cont actriţei nu mai puţin de 70 de milioane de dolari.

    Cei de la The Hollywood Reporter spun că în prezent studiourile nu mai acceptă contracte exorbitante cu starurile, ca acum câteva decenii, când nume precum Arnold Schwarzenegger sau Tom Cruise puteau cere un procent din încasările unui film (atenţie, din încasările totale, nu din profit). În prezent aproape fără excepţie astfel de înţelegeri sunt calculate în funcţie de profitul filmului, după ce studiourile îşi recuperează bugetul producţiei, dar şi adesea costisitoarele campanii de promovare ale premierei.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.