Filarmonica tace de zece zile! Scandalul continuă…





Ceea ce mulți credeau că va fi doar un foc de paie a devenit un adevărat incendiu care ar putea avea un impact devastator asupra a ceea ce numim cultura arădeană. În orașul care se dorește a deveni Capitală Culturală Europeană peste mai puțin de 7 ani, Filarmonica este mută… Și este așa de zece zile…
Au trecut zece zile, timp în care două treimi dintre angajații instituției arădene sunt în grevă generală. Oficial, ei nu sunt de acord cu lipsa unui contract colectiv de muncă, contract care cu siguranță nu va exista în viitorul foarte apropiat. Practic, cei peste 40 de angajați aflați în grevă vor revocarea, demiterea sau demisia managerului Alin Văcean.
O întâlnire între reprezentanții celor două tabere a avut loc și în această după amiază, dar – nimic nefiresc – nu s-a ajuns la nicio înțelegere. „Managerul nostru ține ca orbul de bâtă cu cele opt ore obligatorii. El nu înțelege, nu a înțeles niciodată, că dacă a fost pus politic în acest post el nu conduce o turmă. O ține într-una cu această aberație de studiu individual colectiv, inventat de el. Niciunde în istoria muzicii nu s-a făcut așa ceva”, spun greviștii.
În acest timp, Alin Văcean se apără pe la televiziunile subordonate celui care l-a pus în funcție, și celui care îl menține în acest post, primarul Gheorghe Falcă. Fără a avea parte de opoziția greviștilor, care probabil nu s-au dus tocmai pentru că știau cum sunt trase sforile la postul tv de care vorbeam, Văcean a fost susținut de cine altcineva decât anonimul său frate. În timpul emisiunii, Adrian Văcean, fratele managerului, a sunat prezentându-se ca fiind un simplu meloman. „Am aflat și eu după emisiune că a fost fratele lui”, spune realizatorul emisiunii cu pricina, Sorin Ghilea. Intervenind telefonic, „anonimul meloman” îi plângea de milă fratelui său pentru că „este o presiune enormă pe umerii săi”.
„Noi am trimis mai mult de zece mesaje realizatorului emisiunii ca să putem vorbi telefonic în emisiune, dar am fost refuzați. Bine că a vorbit fratele managerului…”, spun greviștii.
Ar putea scăpa foarte repede de această presiune dacă se întâmplă una dintre următoarele două condiții: primarul Falcă să-l demită sau să demisioneze pur și simplu.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)