vineri, 6 iunie, 2025

Special Arad Logo

    Festivalul Underground revine spectaculos: 29 de spectacole, 9 țări, o temă curajoasă și o revenire în Teatrul Vechi | PROGRAM

    de Tomas Arond | 5 iunie 2025, 2:36 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    Festivalul Underground, ajuns la cea de-a XV-a ediție, revine în forță și în acest an, consolidându-și statutul de eveniment cultural major în Arad. Programul include 29 de spectacole din 9 țări, printre care Marea Britanie, Franța, Georgia și Ucraina, 4 workshopuri conduse de artiști de top, 19 filme, un spectacol într-un tramvai (de data aceasta jucat chiar în tramvai) și revenirea mult așteptată în Teatrul Vechi, după 14 ani. Tema ediției din acest an este Cancel Culture.

    Organizat de Hub cultural mARTA, festivalul se va desfășura în perioada 20–29 iunie și propune o selecție impresionantă: 29 de spectacole din 78 înscrise, selectate de regizorii Radu Dinulescu și Ștefan Iordănescu.

    Programul internațional din acest an include 10 spectacole din străinătate, provenind din Belgia, Spania, Franța, Italia, Marea Britanie, Ungaria, Georgia și Ucraina, iar restul sunt producții din România. „Sunt câteva spectacole de excepție în aer liber. E unul din Spania chiar în prima zi a festivalului, seara, în Piața Catedralei. E un spectacol cum n-a mai văzut Aradul, Parisul probabil că a mai văzut”, a declarat Ovidiu Balint, managerul Hub cultural mARTA.

    Tema acestei ediții este CANCEL CULTURE, o temă curajoasă și actuală, abordată în majoritatea spectacolelor. Printre cele mai provocatoare producții se numără „Hamlet Mortus Est”, un „Hamlet cu totul altfel”, spune Balint, și „Hitleria Pizzeria”, scris de John Knowles și interpretat de actorul britanic Sidney Kean, câștigătorul Premiului mARTA la ediția precedentă. O altă surpriză este prezența la Arad a dramaturgului John Knowles, care va susține o conferință în cadrul festivalului.

    Workshopuri și secțiune de film

    Festivalul oferă și patru workshopuri dedicate celor interesați de teatru, film și management cultural: „Offline ești tot tu” – atelier de teatru pentru adolescenți, coordonat de actrița arădeană Roxana Sabău; „Cinema ca formă de dialog urban” – workshop condus de regizoarea Carmen Lidia Vidu; „Târgul de acte performative” – atelier de managementul festivalurilor, sub coordonarea regizorului arădean Radu Dinulescu și „De la idee la film” – workshop de scriere de scenarii, susținut de regizoarea de origine arădeană Cristina Groșan, una dintre cele mai apreciate cineaste din Ungaria.

    Secțiunea de film aduce 19 producții înscrise, care vor fi proiectate, cel mai probabil, la Cinema Arta, în ultima zi a festivalului – 29 iunie.

    Revenirea în Teatrul Vechi, după 14 ani… dar e nevoie de o punere în siguranță rapidă a clădirii

    Una dintre cele mai așteptate noutăți ale acestei ediții este revenirea spectacolelor în Teatrul Vechi, un spațiu emblematic al orașului, care nu a mai găzduit evenimente culturale de 14 ani.

    „De fapt, festivalul s-a născut special pentru Teatru Vechi, pentru reintroducerea lui în circuitul cultural”, a subliniat Ovidiu Balint.

    Cu toate acestea, utilizarea clădirii vine cu provocări tehnice și de siguranță, din cauza stării precare a imobilului. Se fac eforturi pentru punerea sa în siguranță înainte de debutul festivalului.

    „Dacă nu reușim, o să avem o mare încurcătură, va trebui să găsim un alt spațiu foarte rapid. Am găsit o hală, care ar fi o alternativă, dar aș vrea una mai aproape de centru”, a spus Ovidiu Balint.

    Fără Indagrara și Agora Mall, în acest an

    Printre spațiile alternative de desfășurare se remarcă un spectacol inedit: „EU&TU->EI sau NE-AM LUAT TELEVIZOR”, al Asociației Cactus, cu actrița Andreea Radu, care va avea loc chiar într-un tramvai. Deocamdată, nu s-a stabilit dacă tramvaiul va fi unul dedicat sau va circula în regim normal. Anul trecut, un alt spectacol a fost anunțat de asemenea a fi în tramvai, „Întâmplări stranii în Arad”, dar acela a fost de fapt doar o călătorie cu tramvaiul între două locații ale spectacolului interactiv.

    Vor fi spectacole și în Club Flex, Piața Catedralei, La Băncuțe și în Teatrul de Marionete.

    În schimb, două spații folosite anul trecut de festival, la Indagrara și în Agora Mall, nu vor mai fi disponibile anul acesta. La Indagrara, spațiul a fost închiriat, iar la Agora Mall, incendiul din luna trecută a dus la amânarea redeschiderii centrului comercial.

    O altă noutate importantă este integrarea spațiului Celălalt.Teatru – inaugurat în iarna trecută – în circuitul festivalului, atât cu spectacole proprii, cât și ca gazdă pentru producții invitate.

    Premii și juriu

    Ca și anul trecut, festivalul va avea un juriu, care va acorda Premiul festivalului, Premiul Hub mARTA și Premiul Presei Locale. Componența va fi stabilită în curând, iar în funcție de deciziile juriului, s-ar putea să fie mai multe premii acordate.

    Bugetul ediției din acest an este estimat la 600.000 de lei, iar așteptările sunt ridicate – pe măsura impactului avut de ediția trecută, care a marcat revenirea festivalului după o pauză de 12 ani.

    Festivalul Underground promite așadar, din nou, zece zile intense de teatru, film și dezbatere culturală în spații inedite, cu o temă puternică și un program ce aduce împreună nume mari din arta contemporană națională și internațională.

    Detalii despre bilete vor fi disponibile în curând pe website-ul festivalului, undergroundfestival.ro.

    PROGRAM

    VINERI, 20.06

    Vino Veritas – Teatrul Godot
    Locație: Club Flex, Ora: 18:30

    Cannot Say? – C4 Company
    Locație: Teatrul Vechi, Ora: 20:00

    Flotados – Cia David Moreno
    Locație: Piața Catedralei, Ora: 21:00

    SÂMBATĂ, 21.06

    Antena5 – Asociația Tipografia Hub
    Locație: Teatrul Vechi, Ora: 18:00

    Improvisneyland Comedy Show – Teatrul La Mustață
    Locație: La Băncuțe, Ora: 19:00

    Hitleria Pizzeria – Fetch Theatre
    Locație: Club Flex, Ora: 21:30

    DUMINICĂ, 22.06

    Digital Freud – Teatrul Apropo
    Locație: Teatrul de Marionete, Ora: 17:00

    Hamlet Mortus Est – Arte Factum
    Locație: Teatrul Vechi, Ora: 18:30

    Amourg – Compagnia Azacusca / Franța
    Locație: Club Flex, Ora: 20:00

    Fortuna – Piergiorgio Milani Company
    Locație: Piața Catedralei, Ora: 21:30

    LUNI, 23.06

    Decalogul după Hess – Aradi Kamaraszinhazaa
    Locație: Teatrul de Marionete, Ora: 16:00

    Sex, Drugs – Aradi Kamaraszinhaz
    Locație: Celălalt Teatru, Ora: 19:00

    Paradox – Compagnia Azacusca / Franța
    Locație: Club Flex, Ora: 21:00

    Kean – Aradi Kamaraszinhaz
    Locație: Teatrul de Marionete, Ora: 22:30

    MARȚI, 24.06

    Lucruri Mărunte – Asociația Culturală Antigona
    Locație: Club Flex, Ora: 18:00

    The Body of a Woman as a Battlefield – Tibilisi Drama Theatre
    Locație: Teatrul Vechi, Ora: 20:00

    MIERCURI, 25.06

    Manifest pentru Arta 50+ – Asociația Culturală Tandem
    Locație: Teatrul Vechi, Ora: 18:00

    Fluturii sunt liberi – Atelierul React SRL
    Locație: Club Flex, Ora: 19:30

    Realități Absurde – Cultura’n Sură
    Locație: La Băncuțe, Ora: 21:30

    JOI, 26.06

    Cum se face – Celălalt Teatru
    Locație: Celălalt Teatru, Ora: 19:00

    Of… – Asociația Artes
    Locație: Club Flex, Ora: 20:00

    Omule (Everyman) – Unfortunate Thespians
    Locație: La Băncuțe, Ora: 21:30

    VINERI, 27.06

    Nina…viața mea în artă – Unteatru
    Locație: Celălalt Teatru, Ora: 19:00

    Homo Love – Compania 9
    Locație: Teatrul Vechi, Ora: 21:00

    SÂMBATĂ, 28.06

    EU&TU->EI sau NE-AM LUAT TELEVIZOR – Asociația Cactus
    Locație: Tramvai, Ora: 18:00

    Lesson in Journalism without hypocrisy – Lviv Oblast Academic Music and Drama Theatre named after Yuriy Drohobych / Ucraina
    Locație: Club Flex, Ora:19:30

    Despre îngeri și păsărici – Teatrul Nou
    Locație: Teatrul Vechi, Ora: 21:30

    DUMINICĂ, 29.06

    Crossing the Line – Art Generation
    Locație: Teatrul Vechi, Ora: 20:00

    Cabaret – Teatrul pe Roți
    Locație: Piața Catedralei, Ora: 21:30

    Citește aici reportajul despre ediția de anul trecut:

    Fuga în Underground. Un pariu contra cronometru și un bombardament cultural semi-ne(mai)văzut | Foto • Video

    Citește și:

    Interviu Sidney Kean, după vibrantul „Toby Belch is Unwell”, jucat la Arad: „Când părăsești scena, personajul tău e încă acolo!” | VIDEO

    INTERVIU | Gianina Corondan, despre „potențialul turistic imens” al Aradului, despre teatru, televiziune și ce mai e „underground” sau „instagramabil”

    INTERVIU | Gabriel Basarabescu, despre amploarea Fake News și „armele” de care dispun posturile publice, presa privată și cea militară

    Teatrul Vechi din Arad revine la viață – Festivalul Underground, din nou în „locul de baștină”, după 14 ani!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.