joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Festivalul „Toamna Muzicală Arădeană” începe astăzi

    de Special Arad | 22 octombrie 2015, 5:00 PM | Cultură

    2

    Filarmonica de Stat Arad dă startul unei noi ediții a Festivalului „Toamna Muzicală Arădeană” astăzi, 22 octombrie, de la ora 19, la Casa Armatei. Festivalul se desfășoară între 22 octombrie și 5 noiembrie. 

    „Odată cu debutul celei de a patra ediții, vă chemăm să ne bucurăm împreună de un adevărat festin dedicat sufletelor și inimilor celor împătimiți de muzică – Festivalul Toamna Muzicală Arădeană. Un loc, un timp, un prilej de zăbovire în fascinanta lume a notelor muzicale așezate pe portative de mari creatori care au rămas pentru totdeauna în memoria colectivă. Iar primul popas în această lume este cu adevărat special: creația lui Astor Piazzolla”, a declarat dr. Alin Văcean, manager al Filarmonicii de Stat Arad.

    L-a preţuit pe Bach şi i-a avut ca sfătuitori pe marii formatori ai secolului XX – Bela Wilda (discipol al lui Rahmaninov), Arthur Rubinstein, Nadia Boulanger, Mstislav Rostropovici. A urmat calea genialilor clasici şi după exemplul acestora, s-a bazat pe experienţele interpreţilor de primă mână, cultivând o relaţie cu totul specială cu publicul care l-a admirat.

    Astor Piazzolla a iubit tangoul, jazzul şi muzica clasică şi în mod firesc, amprenta sonoră a muzicii scrise de el cuprinzându-le pe toate trei.

    Fondată pe tradiţia tangoului argentinian, inspirată de instrumente şi armonii neobişnuite, îmbogăţită prin sugestiile simfonice ale unor reformatori, precum Stravinski, şi în acelaşi timp eliberată de orice urmă de convenţionalism, datorită conexiunilor sublime cu experienţele din lumea jazzului, muzica lui Astor Piazolla este muzica unui idol al secolului abia încheiat.

    Concertul de deschidere a Festivalului Toamna Muzicală Arădeană, organizat în seara de 22 octombrie, la ora 19.00, la Cercul Militar de pe B-dul Decebal nr.19 este un nou şi aşteptat medalion Piazzolla, o abordare în premieră a Concertului pentru bandoneon şi orchestră Aconcagua şi a Oratoriului Il pueblo joven, o poveste care narează un fapt care se desfăşoară într-o zi de octombrie, în interpretarea unor nume confirmate ale domeniului.

    Soprana Diana Trivellato (Italia), bandoneonistul Peter Soave (SUA) şi dirijorul Roberto Savalaio (Italia) sunt cei care au realizat în premieră, în 2007, la Radio Bucureşti versiunea integrală a oratoriului lui Piazzolla, iar în octombrie 2009, premiera italiană a partiturii, la Teatro Verdi din Pisa. Pentru premiera de la Arad, li se alătură ca recitator Jose Carlos Montana (Venezuela), orchestra simfonică şi corul academic pregătit de Robert Daniel Rădoiaş.

    Portret – Peter Soave

    Recunoscut în întreaga lume ca maestru al bandoneonului şi al acordeonului de concert, Peter Soave s-a impus ca lider al generaţiei sale. Pecetea interpretărilor sale este combinaţia unică dintre prezenţa sa scenică şi virtuozitatea sa vibrantă.

    De o descendenţă italiană, cele mai timpurii amintiri muzicale ale lui Peter Soave sunt acelea legate de cântatul la acordeon. La vârsta de trei ani era sigur pe meseria pe care o va urma. A început să studieze muzica la vârsta de cinci ani şi în scurt timp s-a orientat spre muzica clasică. La şaisprezece ani a început să participe la concursuri internaţionale, câştigând de patru ori locul I, confirmându-şi reputaţia ca virtuoz de prim rang: Grand Prix (marele Premiu) în Neu Isenberg, Klingenthal Wettbewerb, Coupe Mondiale – Folkstone şi Trophée Mondiale – Arrezano.

    În 1987, Peter Soave a fost primul deţinător al premiului internaţional Voce d’Oro, acordat interpreţilor care au evidenţiat acordeonul în muzica modernă internaţională. Profund inspirat de muzica compozitorului argentinean Astor Piazzolla, Peter Soave a inclus carateristicile bandoneonului în interpretările sale.

    Angajamentele lui Peter Soave includ apariţii ca solist alături de orchestre şi ansambluri camerale în America de Nord, America de Sud, Asia, Orientul Mijlociu, Europa şi Rusia. A concertat alături de San Francisco Symphony, Hollywood Bowl Orchestra, Detroit Symphony, Phoenix Symphony, Brooklyn Philharmonic, Zagreb Philharmonic, Windsor Symphony, Flint Symphony, San Salvador Philharmonic, Belgrade Philharmonic, Lubbock Symphony, Bellevue Philharmonic, Walla Walla Symphony, Orquesta Sinfónica de Puerto Rico, Williamsport Symphony, Orquesta Sinfónica Gran Mariscal de Ayacucho şi Soliştii din Zagreb. A colaborat cu dirijori precum James Levine, Neeme Jarvi, Thomas Wilkins, Robert Spano, Leone Mageira, Hermann Michael, Duilio Dobrin şi Guillermo Figueroa. Soave a fost invitat ca bandoneonist, cu ocazia unicei apariţii în America de Nord, în 1999, a celor trei tenori.

    Alături de orchestra de cameră Radio din Bucureşti, în anul 2007, Soave a interpretat în primă audiţie oratoriul El Pueblo Joven de Astor Piazolla, scris pentru orchestră simfonică, recitator, soprană, bandoneon, cor şi percuţie.

    Numeroase compoziţii i-au fost dedicate de cel mai cunoscut compozitor al Venezuelei, Aldemaro Romero: „Piazzollana-Homage à Piazzolla” pentru bandoneon şi orchestră, „Suite de Castelfidardo” pentru bandoneon şi orchestră de coarde; „Soavecito” pentru acordeon şi orchestră de coarde şi „Tango Furioso” pentru bandoneon şi cvartet de coarde. „Cinci Mistere Paleontologice” pentru acordeon şi cvartet de coarde de Romero au fost cântate în premieră la Detroit, în februarie 2008, iar apoi în Italia, în iulie acelaşi an.

    Discografia muzicianului include un album solo, „Pride and Passion”, „Five Tango Sensations” cu cvartetul de coarde Rucner, un dublu CD, „Undertango 2”, şi „Peter Soave & Symphony Orchestra”, care cuprinde muzică de Astor Piazzolla şi Carmine Coppola. Premiile sale pentru înregistrări includ Premiul Muzical acordat pentru cea mai bună înregistrare clasică, în 2001, la Detroit, precum şi premiul pentru cel mai bun interpret de muzică clasică în anul 2003.

    În anul 2010, Peter Soave a înfiinţat Academia de muzică Peter Soave, în Munţii Dolomiţi din Italia.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.