Ferestre spre Paradis, din carantină. Grupul de Facebook „View from my window” se apropie de 1 milion de membri! | Foto
Deși afirmația e puțin forțată, există și o parte pozitivă în toată „nebunia” asta de carantină la care suntem supuși cu toții din cauza pandemiei: mulți dintre noi observă abia acum, închiși fiind între patru pereți, lucrurile mărunte din viață, frumusețile cotidiene care erau mereu acolo, chiar în fața noastră, doar că în agitația de zi cu zi nu am reușit să le apreciem.
Tu ce vezi când te uiţi afară de la fereastra ta?
Unii văd blocul vecin, alţii sunt însă mai norocoși și văd oceanul, aurora boreală, cămile, canguri, clădiri istorice, zgârie-nori sau munţi spectaculoşi. Fiecare imagine are însă unicitatea ei, propria frumusețe, ba chiar o valoare intimă, personală, iar aceste priveliști sunt acum, în plină pandemie, distribuite de sute de mii de oameni din întreaga lume pe pagina de grup Facebook „View from my window”.
La începutul lunii aprilie, numărul membrilor trecuse de 100.000 de persoane, iar astăzi (16 aprilie), la ora redactării acestui text, sunt deja peste 970 mii.
„Acest grup a fost creat pentru a conecta oameni din întreaga lume în aceste perioade grele. Măsurile de izolare luate din cauza coronavirusulului ne obligă să rămânem acasă. În fiecare zi, prin ferestrele noastre vedem aceeaşi privelişte. Fă o poză! Una singura. Trimitene-o! În cazul în care vedeţi «acoperişul» oraşului dumneavoastră, treceţi în revistă un parc, vedeţi clădiri, oceanul, o stradă minusculă sau chiar cerul, ideea noastră este să ne împărtăşiţi atmosfera vieţii voastre de zi cu zi, din spatele ferestrei dvs., unde locuiţi” – se arată în descrierea grupului iniţiat în mijlocul lunii martie 2020 de olandeza Barbara Duriau, care locuieşte în Amsterdam.
Există câteva reguli cu privire la fotografii: trebuie să includă la început informaţiile privind oraşul / ţara / ora la care au fost făcute; O persoană poate posta o singură poză făcută în timpul pandemiei; pozele trebuie să făcute fie de la fereastră / fie din pridvor; nu sunt acceptate videoclipurile, panoramele 360°, fotografiile pătrate, fotografiile cu persoane, fotografiile publicitare, fotografiile cu zoom şi cele „cu picioarele în sus”. De asemenea, membrii grupului trebuie să respecte câteva reguli: Fiţi amabili; Fără discurs de ură sau de intimidare; Fără promoţii sau spam; Se respectă intimitatea tuturor.
Iniţiatorii susţin că au în vedere realizarea unei expoziţii și a unui catalog sau calendar cu o selecție din aceste fotografii, banii obținuți din comercializarea lor fiind destinați în scopuri umanitare.
Iată o mică selecție:
Foto: Elmira Achkar
Dubai, 14 aprilie. „Până și păsările păstrează distanța”
Foto: Franziska Kurth
„Apus de soare în urmă cu trei zile (11 aprilie), în a 31-a zi de autoizolare. Priveliște de pe balconul meu din bătrânul oraș Macerata, Italia”
Foto: Mark Chuah
Zetland, Sydney, Australia. 14 aprilie, 4.55 p.m.
Foto: Tina De Vivo
14 aprilie, Tel Aviv, Israel, 7:00 a.m. „Uneori, dimineața devreme mă vizitează un papagal curios dar nu foarte încrezător în sine”
Foto: Arthur Sacramento
Vancouver, Canada, 16 aprilie. „Priveliște de pe balcon”
Foto: Janet Mapstone
Foto: Hette Mollema
Foto: Silvia Tarocco
Foto: Holly Joesting
Vacaville, California, USA. 14 aprilie, 6:47 p.m.
Foto: Yulia Krasik
Baku, Azerbaijan. 14 aprilie, ora 1:37 a.m.
Foto: Wallie Kia
Foto: Nikki Henderson
Oshawa, Ontario, Canada. „Priveliște din living room”
Foto: Ron Toledo
Tel Aviv, Israel, 14 aprilie 2020, 19:32. Apus de soare văzut de la birou.
Foto: Caroline Lawton
Boston, Massachusetts, USA, 12 aprilie 2020.
Foto: Kristy Richardson
Shark Bay, vestul Australiei, 8:30 a.m. „Avem canguri prin zonă tot timpul. Acesta e cel mai mare pe care l-am văzut pe strada mea. Atinge cu ușurință 1.82 m (6 feet) dacă se ridică!”
Foto: Adam Hunter
Cape Town, Africa de Sud, 14 aprilie, apus de soare la ora 7 p.m.
Foto: Sylvain Guitz
Montmirail, Perche, Pays de la Loire, Franța
Foto: Megan Chasnis
Lake Norman, North Carolina, USA.
Foto: Ragnhild Telle
Voss, Norvegia, 15.04.20, 10 a.m.
Priveliște de pe verandă în vestul Norvegiei.
Foto: Kristina Junttila
13 aprilie. Priveliște de pe verandă în Tromsø, Norvegia
Comentariile portalului
Westfield ca și Westfield, dar te deranjează vecinul, care are centrala fără autorizație, o centrală pe lemne, toată vara taie cu drujba, apoi sparge lemne cu toporul, le (...)
Palcu - la detectorul de minciuni.
@Enola Gay - 15 septembrie 2024 la ora 17:09 A scoate un text din context înseamnă a lua un fragment, adică se face abstacție de conjunctură. Numele bombardierului de tipul Boeing B-29 (...)