marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    „Familia mea” este a mea! Este un drept Constituțional să mi-o definesc ca om liber, cu cei pe care îi iubesc și să decid tot eu cine face parte din ea

    de - | 31 iulie 2018, 5:53 PM | Contributors

    0

    (foto: The Vanier Institute of the Family)

    Îngrădirea libertăților democratice pe considerente de sexualitate și gen este identică cu filozofia nazistă ce își construiește retorica propagandei deșănțate pe baza apartenenței la o „rasă albă superioară”. Un populism exacerbat și ultraextremist.

    Care este diferența dintre aceste două afirmații:

    „În această țară Familia poate fi legal consimțită doar prin căsătoria între un bărbat și o femeie.”

    „În această țară pot fi cetățeni, având drepturi respectate de lege, doar cei de rasă albă cu arbore genealogic sănătos.”

    Ambele afirmații au o singură țintă, acela de a discrimina și diferenția oamenii, după propriile criterii. În consecință, orice demers care încearcă să discrimineze un grup de oameni, cetățeni minoritari, de la dreptul de a legaliza o legătură de conviețuire, clădită pe iubire de semeni și liber consimțită, este o acțiune antidemocratică și contravine flagrant cu Drepturile Omului.

    Nu este treaba nimănui într-o societate democratică să reglementeze și moralizeze viața privată, din care face parte și sexualitatea cetățenilor. Drepturile cetățenești constituționale nu pot fi diferențiate de la un cetățean la altul, doar pe considerente de apartenență la un grup ce-și definește filozofia de viață pe apartența la o religie majoritară. Majoritatea susținătorilor nu îndreptățește impunerea unui anumit cod de conviețuire privată tuturor cetățenilor, doar fiindcă le permite legislația democratică și Constituția. Un asemenea demers are un sigur scop, acela de a implementa o dictatură a „majorității religioase”. Ori el este anticonstituțional, fiindcă în Constituția României scrie:

    Art. 4 – Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni

    (1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.
    (2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.

    Art. 16 – Egalitatea în drepturi

    (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

    Dreptul la Referendum invocat de cei ce consecvent încearcă să impună acest demers devine anticonstituțional, deorece ascund intenționat în discursul public cauza și rezultatul urmărit.

    „Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.”

    Îngrădirea drepturilor democratice unui grup integrant al cetățenilor țării contravine cu Fundația Statului privind unitatea poporului român. Când se cere o modificare a Constituției, argumentând cu imoralitatea unei activități private, ce ar duce automat la imposibilitatea de legalizare a relației dintre doi oameni pe considerente de tradiționalism religios, este un act dușmănos față de acea minoritate de oameni, cetățeni ai țării. O asemenea diferențiere pe considerențe de gen, duce la dezbinarea unității poporului român. Se urmărește scoaterea de sub protecția legii a unei minorități a cetățenilor, doar fiindcă se consideră incompatibilă cu „morala tradițională majoritară” tocmai relația privată dintre membrii acestei minorități. A priva o minoritate de oameni de un drept constituțional și legalizarea relației, este și discriminatoriu, fiind în sine un act anticonstituțional.

    Actul Referendumului este un drept constituțional, dar scopul urmărit este anticonstituțional.

    Adaptarea Constituției la moralitatea creștină tradițională nu este un motiv constituțional la dictarea unui subiect de Referendum, făcând referire doar la îndeplinirea condiției de număr al susținătorilor demersului. Prin însăși susținerea unui asemenea Referendum de către Biserica Ortodoxă, se consfințește natura cauzei și scopului urmărit. Nu putem permite Referendumuri pe teme anticonstituționale.

    Eu nu fac altceva decât să respect Constituția în prezentul „demers” de informare și expunere de opinie. Fac ce Constituția mi-o cere, să fiu „solidar” cu o minoritate a cetățenilor, dincolo de convingerile mele religioase, politice sau de altă natură. De ce? Fiindcă doar așa pot să apăr consolidarea unității poporului român. Nu are de a face cu ce-mi place mie să fac sau să nu fac în viața mea privată sau publică. Nu este o chestiune de plăcere personală sau de preferință în relația privată cu semenii. Este o chestiune de principiu democratic, de datorie cetățenească și de respectare a legii fundamentale a Statului Român, Constituția. Atât!

    Demersul actual al celor ce în numele moralei creștine îndeamnă la dezbinarea unității naționale și la radicalizarea națiunii române, la fel cum și propaganda politică actuală duce la o scindare în tabere pro și contra a poporului român, dincolo de o platformă politică, este în sine Anticonstituțională. O propagandă agresivă, uneori 100% mincinoasă, alteori doar parțial, care folosește doar unor avizi de putere și abuzatori ai legislației și care manipulează opinia publică. Încurajează la un război civil „acoperit”, care propagă ura între români printr-un vocabular viciat, dus dincolo de bunul simț și la limite inacceptabile de agresiune intelectuală. Toată această campanie pornită inițial pe argumentul mincinos al „amenințării familiei tradiționale” este o insultă la inteligența cetățenilor democrați români.

    Îndemn cetățenii României la cumpătare, echilibru și respectarea Constituției.

    Dacă comunitatea ortodoxă românească dorește să-și susțină forma „tradițională” de familie, nu au decât să o facă. Constituția actuală a țării le garantează acest drept și îi apără de orice presupus „atac la familie”. Nu au decât să-și trăiască viețile așa cum își doresc, dar fără să ne impună perspectiva lor asupra familiei și radicalizarea societății românești. Banii salvați prin evitarea unui Referendum inutil pot fi folosiți în sănătate și învățământ, cu mai mult folos decât să fie cheltuiți pe un Referendum cu o temă anticonstituțională.

    Talibanizarea României trebuie oprită! Tonul radical, agresiv și înverșunarea cu care unii „formatori de opinie”, autonumiți promotori și cu „frica lui Dumnezeu”, dau dovadă de o mare lipsă de toleranță și respect față de principiile democrației și cei ce încearcă să argumenteze contrariul. Cine nu sunt de părerea lor pot fi amenințați, batjocoriți și jigniți public. Pot fi linșați public, spre amuzamentul celor ce dovedesc prin comportament lacune imense în interpretarea drepturilor democratice și respectarea Constituției.

    Este datoria fiecărui cetățean al României să cunoască, să apere Constituția și principiile fundamentale ale democrației, indiferent de religie și convingeri politice. Este datoria fiecărui Om să apere Drepturile Universale ale Omului. Odată ele violate și modificate după placul unora sau altora, dinamităm însăși fundația Statului român.

    Dictatura ortodoxă creștină nu este o alternativă, oricât ar fi ea de susținută de liste cu semnături sau nu. Am scăpat de o dictatură Ceaușistă, doar să o înlocuim cu alta? Că doar și ea a avut sute de mii de susținători devotați, îndoctrinați – sau nu? -, dar gata de pus mâna pe ciomege, perfect legal și profesionist! Ce urmează? Înființăm Inchiziția Creștinilor, care să analizeze moralitatea fiecărui român și să-i condamne ca trădători de neam pe toți cei ce nu respectă obiceiurile și morala creștină, la simplul ordin al popilor ultraradicali? Au libertatea constituțională să-și practice credința. Și eu le respect acest drept. Dar asta nu înseamnă că au și dreptul să „ajusteze” Constituția României după propriul plac.

    Respectați dreptul la autodeterminare și dreptul de a fi diferit, condiții sine qua non într-o Românie adevărat democrată, ce trebuie să aparțină tuturor românilor.

     

    Peterpan

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.