Falcă și Ioțcu s-au înțeles la bani! Luna mai ne aduce Raliul Aradului

    de Lucian Dănilă | 7 aprilie 2014, 7:36 PM | Sport

    0

    Raliul Aradului Atrium Mall își va consuma cea de a 6-a ediție, de data aceasta în luna mai, fiind parte din European Rally Trophy. 

    Înscrierile vor începe chiar de marți, evenimentul urmând să aibă loc în perioada 8-10 mai. Miercuri seara, cu o zi înainte, în 7 mai, în centrul orașului, piloții au ședința de recunoaștere a traseului. Practic evenimentul se întinde pe patru zile, joi fiind prezentările, vineri seara Super Speciala, iar sâmbătă etapele pe macadam. „Este foarte important că în acest an Raliul Aradului este etapă în campionatul european. Pentru că în fiecare an facem un pas înainte, ne dorim ca această competiţie să fie parte a campionatului mondial. Este foarte important ca în acest an raliul să fie organizat foarte bine pentru că va fi supervizat de trei observatori de la Federaţia Internaţională de Raliu”, a spus cel care deține franciza concursului, Mihai Leu, fost campion intercontinental de box și campion național de raliuri.

    Încadrat în strategia turistică a județului, evenimentul este sprijinit financiar de Primăria Arad și de Consiliul Județean, primarul Gheorghe Falcă și președintele Nicolae Ioțcu fiind dealtfel prezenți la conferința de presă.  Ca să vă liniștim și ca o glumă… cei doi n-o să participe ca și concurenți, deși al doilea dintre cei doi, referindu-ne la Ioțcu, ar cam vrea să ăși ia revanșa în fața primului după ce a pierdut alegerile în PDL.

    „Este un sport costisitor. Cu ajutorul autorităților și al sponsorilor vrem să-l ducem la un nivel ridicat”, a spus Mihai Leu. Cel care a făcut cunscut prețul unui astfel de eveniment a fost Ciprian Suărășan, „omul că hărțile” cum a fost prezentat de moderatorul Cătălin Lăpușcă, practic creierul acestei etape. „Totalul costurilor se încadrează între 120 și 130 de mii de euro”, spune Suărășan, care a punctat apoi noutățile legate de super speciala din centrul orașului și de etapa de la Frumușeni. „La Super Specială ne așteptăm să participe aproximativ 5.000 de spectatori. Vom lua toate măsurile de siguranță pentru concurs dar ne așteptăm să fim ajutați și de spectatori pentru a nu avea parte de evenimente nedorite. Practic spectatorii nu vor avea acces doar în zona virajelor, traseul din centru fiind ales așa cum e și pentru a nu fi unul de mare viteză”, spune Suărășan. Lungimea probelor speciale va fi de 149,2 km (12 probe), pentru etapa europeană şi 98,8 km. pentru etapa naţională (8 probe). Startul din ziua a doua a competiției se va da sâmbătă, 10 mai, în aceeaşi zi, la ora 21.00, fiind programată şi festivitatea de premiere.

     

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.