vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivFalcă și Bibarț au ajuns în biroul lui Bolojan, la Oradea, pentru „negocierea” contractului cu RER! Primăria ocolește răspunsurile la întrebările Special Arad

    de Alin Olteanu | 16 iunie 2017, 10:47 AM | Administraţie | Recomandările editorilor | Știri Arad

    1

    Știri Arad. Am trimis în numele redacției Special Arad, luni, zece întrebări pe adresa Primăriei, prin intermediul acestora încercând să lămurim mai multe aspecte cu privire la desemnarea firmei RER Ecologic Service Oradea ca și operator pentru salubrizarea municipiului. Am primit astăzi răspunsul și, cum ne așteptam, reprezentanții Primăriei Arad refuză să răspundă la majoritatea întrebărilor noastre, oferindu-ne explicații altele decât cele cerute de noi. Se pare, iar sursele noastre sunt sigure, că primarul Falcă și viceprimarul Bibarț au făcut o vizită fulger, săptămâna trecută, la Oradea, acolo unde, în biroul domnului Bolojan, s-au întâlnit cu reprezentantul RER Ecologic Service, punând la cale contractul supus aprobării CLM, miercuri.

    Înainte de a vă invita să aflați cum dezinformează (ocolind, cu nonșalanță, răspunsurile) publicul reprezentanții Primăriei Arad, vă rugăm să vă uitați atenți pe cele două tabeluri pentru a realiza diferența de prețuri aplicate în Arad și Oradea de firma RER.

    Iată întrebările noastre, însoțite de răspunsurile Primăriei Arad:

    Confirmati semnarea unui contract de prestare a serviciului public de salubrizare stradală și de deszăpezire în municipiul Arad cu SC RER Ecologic Service Oradea?

    Nu. Semnarea  contractului de prestare a serviciului public de salubrizare stradală și de deszăpezire în municipiul Arad va avea loc doar după aprobarea acestuia de către Consiliul Local al Municipiului Arad.

    Care a fost modalitatea de atribuire a contractului și baza legală?

    Modalitatea de atribuire a contractului: după organizarea procedurii de licitație deschisă în cadrul căreia nu s-a depus nicio ofertă conformă, rezultatul fiind anularea licitaţiei. S-a organizat negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare conform art. 104 lit. „a“ din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice : „Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice/acordurilor-cadru de lucrări, de produse sau de servicii într-unul din următoarele cazuri: dacă în cadrul unei proceduri de licitaţie deschisă ori licitaţie restrânsă organizate pentru achiziţia produselor, serviciilor sau lucrărilor respective nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare sau au fost depuse numai oferte/solicitări de participare neconforme, cu condiţia să nu se modifice în mod substanţial condiţiile iniţiale ale achiziţiei şi, la solicitarea Comisiei Europene, să fie transmis acesteia un raport;“

    În ce zi (data) a avut loc negocierea?

    Negocierea s-a desfăşurat în perioada 31.05-09.06.2017

    Care sunt firmele care au participat la procedură? 

    Ofertanţii care au participat la licitaţia deschisă pentru atribuirea contractului de salubrizare stradală şi deszăpezire sunt următorii: Asocierea S.C. BRAI –CATA S.R.L.- S.C. CONSULT SOC CENTRUM S.R.L., S.C. ACTIV SALUBRITATE S.A.,  S.C. POLARIS M HOLDING  SRL, şi S.C. RER ECOLOGIC SERVICE ORADEA S.A. (Noi nu i-am întrebat ce firme au participat la licitație, ci ne refeream la firmele care au fost chemate la negociere! Asta e prima jonglare a unei întrebării pentru că… probleme!- Nota redacției)

    Care au fost criteriile de alegere a ofertanților?

    Cerinţele pentru ofertanţi au fost: operatori economici care desfăşoară activitate de salubrizare stradală, licențiat A.N.R.S.C., deţinerea autorizaţiei de mediu pentru activităţile care fac obiectul contractului de servicii, îndeplinirea normelor de poluare a utilajelor de măturare mecanică. Oferta societăţii SC RER Ecologic Service Oradea SA a fost respinsă din motive tehnice care ţin  de SEAP. Deşi a îndeplinit cerinţele de calificare şi a depus o propunere tehnică conformă, nu s-a putut finaliza evaluarea. (Din nou, noi întrebam despre negociere și ei ne-au răsouns despre licitație – Nota redacției)

    Pe ce perioadă se va derula contractul?

    Durata contractului este până la data de 31.12.2017 inclusiv, cu posibilitatea de prelungire până la data de 30.04.2018 inclusiv.

    Care sunt operațiunile de salubrizare pe care operatorul le va derula?

    Operațiunile de salubrizare pe care le va derula operatorul sunt:

    1. măturat manual  străzi şi trotuare

    2. măturat echanic străzi şi trotuare

    3. spălatul şi stropirea căilor publice

    4. întreţinerea curăţeniei

    5. golirea coşurilor de gunoi

    6. răzuitul rigolelor

    7. dezafectarea depunerilor  necontrolate de deşeuri pe domeniul public

    8. încărcatul şi transportul deşeurilor stradale

    9. curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice  şi menţinerea acestora în funcţiune pe timp de polei şi îngheţ.

    Negocierea s-a organizat fără modificarea substanţială a condiţiilor iniţiale ale achiziţiei prin licitaţie deschisă, respective în aceleaşi condiţii.

    Care sunt tarifele pentru fiecare operațiune de salubrizare inclusiv deszăpezire cu care va opera societatea câștigatoare?

    Nr. crt. Denumire operație Unitate de măsură tarif Valoare tarif

    (fără TVA)

    Valoare tarif (cu TVA)
    1 Măturat manual Lei/1 000 mp 21,78 25,92
    2 Măturat mecanic Lei/1 000 mp 8,06 9,59
    3 Întreținere curățenie Lei/1 000 mp 7,64 9,09
    4 Golit coșuri stradale pentru gunoi Lei/mc 7,51 8,94
    5 Răzuit rigole Lei/mp 0,18 0,21
    6 Transport deșeuri stradale in depozit Lei/tonă 14,68 17,47
    7 Dezafectare depozite necontrolate de deșeuri Lei/tonă 169,84 202,11
    8 Spălat stradal Lei/1000 mp 34,05 40,52
    9 Spalat stradal cu solutie Lei/ 1000mp 464,06 552,23
    10 Stropit stradal Lei/1 000 mp 4,56 5,43
    11 Curățare manuală a zăpezii Lei/mp 0,28 0,33
    12 Curățat mecanic zăpada, pluguit Lei/1000 mp 5,11 6,08
    13 Combatere polei cu clorură de calciu soluție Lei/1000 mp 43,92 52,26
    14 Combatere polei cu clorură de sodiu Lei/1000 mp 16,54 19,68
    15 Combatere manuală a poleiului cu clorură de sodiu Lei/mp 0,04 0,05
    16 Transportat zăpadă și gheață Lei/mc 10,11 12,03
    17 Incarcat zăpadă și gheață Lei/mc 5,58 6,64
    18 Curățat de gheață și zăpadă a gurilor de preluare a apelor pluviale Lei/buc 1,51 1,80
    19 Spălat manual străzi și trotuare Lei/mp 0,17 0,20
    20 Combatere polei cu clorură de magneziu Lei/1.000 mp 28,04 33,37
    21 Combatere polei cu amestec clorură de sodiu și nisip Lei/1.000 mp 21,66 25,78
    22 Măturat mecanic trotuare Lei/1000 mp 13,03 15,51

     

    Care este valoarea contractului?

    Valoarea contractului până la 31.12.2017 inclusiv, este până în sumă de 10.048.380 lei fără TVA, la care se adaugă TVA în sumă de 1.909.192,20 lei. Valoarea maximă a contractului, care include și eventualele servicii suplimentare este până în sumă de 13.397.840 lei, fără TVA, la care se adaugă TVA în sumă de 2.545.589,60 lei

    Care sunt tarifele ofertate de fiecare participant la procedură pe fiecare operațiune de salubrizare distinctă, inclusiv pe ctivitatea de deszăpezire?

    Nu este cazul.

    Ei bine, iată mai jos prețurile cu care operează RER Ecologic Service în Oradea și comparati-le cu cele pe care Falcă ni le-a băgat pe gât, fără licitație, prin (cică) negociere, în Arad:

    Preturi RER

     

    Sursa foto: newsar.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Va rog sa faceti un articol bilant referitor la investiile promise in Arad.In obiectivul de investitii pe 2016 si pe 2017 regasim aceleasi obiective nerealizate pt care nu avem nici macar licitatii lansate pe site-ul primariei Arad la sectia licitatii dupa 6 luni din 2017 avem 3 licitatii pt obiective minore.In conditiile in care anul 2016 a fost incheiat cu un excedent de 32 de mil de euro bani necheltuiti.Primaria asteapta ca Tehnodomus sa-si termine lucrarile ca sa le poata incredinta altele.Regenerarea urbana ,podul peste Mures din zona Saguna,unitatea Gai si altele erau trecute si in 2016 ca investitii dar nu sau realizat.Maretul primar rasp la orice intrebare ca fiecare investitie este in procedura de licitatie de cativa ani tot in procedura de licitatie.
      Deliberat investitiile sunt amanate.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.