Falcă îl scoate pe Bogdan Costea la pro… ăăă… la concurs!

    de Lucian Valeriu | 9 octombrie 2014, 12:44 PM | Pamflet | Recomandările editorilor

    0

    Până în data de 30 octombrie, cei care vor să fie directori „mari” la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad mai au tot timpul din lume să își depună planurile de management şi dosarele de concurs. Recomandabil – direct pe biroul primarului Gheorghe Falcă… pentru că, oricum, aia e destinația finală și OK-ul suprem.
    Tehnic vorbind, pe 31 octombrie va avea loc selecția respectivelor dosare, iar între 31 octombrie și 13 noiembrie se va derula analiza planurilor de management. „Pe 17 noiembrie se vor susţine planurile de management în cadrul interviului”- cică…
    Deci, Falcă!

    „Primăria Arad a decis, după ce a primit în prealabil undă verde de la consilierii municipali, să organizeze concurs de management pentru ocuparea postului de manager la teatru” – cum zice Mămăruța pe site la austro-ungari… iar dacă zice Mămăruța, vă zic sigur așa e! 🙂
    Deci, Falcă!

    De atâția ani – din 2011 sunt „oficial legați”… dar concubinau de mult – s-o fi săturat Tutankamon de Bogdan Costea… Tot el – tot el – tot el… puii mei… te saturi și de Nicole Kidman în atâția ani… Falcă nu excelează la capitolul „fidelitate”… asta e notoriu… își schimbă ama… ăă… colaboratorii ca pe ciorapi. Nu este fost ciorap… ăăă… colaborator care să nu bea cu tine o cafea pe subiectul ăsta!…
    Deci, Falcă!

    Îi pune pe simpatizanții săi să se bată între ei… așa cum a mai făcut-o de atâtea ori… pe principiul singurei strategii pe care o știe și o practică… un fel de arta războiului de curtea școlii… când ești singur, dar la tine-s banii… așa că teoretic poți să ai câți prieteni vrei tu.
    Cine câștigă – rămâne prietenul lui pentru următorul mandat. Cine pierde – să se ducă dracu`…
    Deci, Falcă!

    Cică doi ar fi interesați, până acum, conform bârfelor de culise (cum se potrivește „culise” aici!… mai bine decât oriunde): unul e Zoli Lovas – care zică că „nu-i adevărat” oricui îl întreabă… dar nu cred că-i „nu-i adevărat”-ul lui, iar celălalt e fostul director, Ștefan Iordănescu – actualmente consultant la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara… dar pe care nu l-a întrebat nimeni dacă e adevărat, așa că poate nu-i curios. Amândoi au câte un „păcat” în matricea pe care o are Falcă în cap: primul nu e familist și de-alea, iar al doilea nu dă doi bani pe Falcă… e regizor și om de teatru și atât… Iar Falcă vrea mai mult de la un manager. Mult mai mult „manager” și mult mai puțin „teatru” decât prezintă Ștefan Iordănescu.
    Deci, Falcă!

     

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.