Fabrica de zahăr Diamant își va închide porțile! Urmează disponibilzări colective
Fabrica de zahăr Diamant se va închide începând din această primăvară. Comitetul de conducere a luat decizia închiderii fabricii pe 29 decembrie, după ce negocierile purtate de patronatul Pfeifer&Langen cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr din Bihor, Arad, Satu Mare şi Timişoara pentru preluarea fabricii au eşuat.
„Nu ne-am înţeles la preţ. Suma pe care ne-au cerut-o depăşea posibilităţile noastre”, a declarat pentru BIHOREANUL patronul Agroind Cauaceu, Dan Corbuţ, unul dintre reprezentanţii celor 85 de fermieri.
În urma eşuării negocierilor, angajaţii fabricii au aflat miercuri, în prima zi lucrătoare din an, că urmează să fie disponibilizaţi. „Din câte am înţeles, disponibilizările se vor face în două tranşe, în funcţie de cum se termină de produs şi vândut stocurile de zahăr”, a povestit un muncitor.
Până miercuri după-amiază, conducerea fabricii nu notificase încă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor cu privire la iminenţa unor disponibilizări colective. „Deocamdată nu am primit nicio înştiinţare oficială. Probabil acest lucru se va întâmpla în perioada următoare”, a afirmat directorul AJOFM, Békési Csaba.
Închiderea fabricii de zahăr Diamanat îi va afecta atât pe cei 214 angajaţi, cât şi zecile de fermieri bihoreni care cultivă sfeclă de zahăr pe cele circa 2.500 hectare de teren.
„Având în vedere că sfecla este o cultură care se plantează primăvara devreme şi se recoltează târziu, în toamnă, cel mai probabil fermierii se vor reprofila. Sfecla de zahăr este o plantă tehnică pe care, dacă nu ai contract ferm cu o fabrică, nu ai cum să o valorifici”, a spus directorul Direcţiei Agricole Bihor, Nicolae Hodişan.
Încetarea producţiei de zahăr în Oradea este o măsură previzibilă în condiţiile în care Pfeifer&Langen a anunţat încă din septembrie, anul trecut, că aceasta va fi vândută sau închisă.
Reprezentanţii patronatului german au declarat la acea dată că fabrica de zahăr ca nerentabilă, deoarece cumpără sfectă de pe piaţa locală la un preţ de 516 de euro, în condiţiile în care preţul pe tonă în Germania şi Polonia este de 320 de euro.
sursa: ebihoreanul.ro


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)