duminicã, 5 mai, 2024

Special Arad Logo

    Exact cum am spus: Vlăduț Morar a semnat cu UTA! A plecat de rău, a sosit de bun…

    de Lucian Dănilă | 26 ianuarie 2024, 7:50 AM | Sport

    0

    Vlăduț Morar a semnat cu UTA, club la care s-a întors după exact trei ani.

    A marcat trei goluri într-un tur de campionat pentru UTA, a fost huiduit de un întreg stadion pentru lipsa sa de implicare, pentru că se plimba pe teren, a plecat de la Arad de rău, tocmai pentru atitudinea sa, iar acum a fost luat de bun de Mircea Rednic și comparat cu Budescu…

    În vară a cucerit titlul de campion cu Farul Constanța. Este cel de-al doilea său titlu după cel cucerit în 2017 tot cu Hagi, dar atunci cu Viitorul. Dacă nu uităm pe prezențele sale în echipa de pe litoral, cel mai des vedem „nu a fost în lot”. A plecat apoi la Niki Volos, în liga secundă din Grecia. Nu a convins nici acolo.

    Anul nou, însă, a venit cu cadou. Mircea Rednic i-a întors o mână de ajutor și chiar s-a declarat convins de calitățile sale, antrenorul Bătrânei Doamne lucrând cu Morar și în urmă cu un deceniu la Petrolul. „Am și zis că doar la performanță vine, eu cred în el, am avut atâția jucători. Știu că are calitate, nu sunt mulți în echipă, poate Fabry”, spune Rednic despre Vlad Morar, jucător pe care în urmă cu o săptămână, înainte de jocul cu FCSB, l-a comparat chiar cu Budescu,

    „Vlad Morar este noul jucătorul al UTA-ei începând de astăzi.

    Atacantul născut pe 1 august 1993, la Crișeni, măsoară 1.85 și vine din Grecia, de la Niki Volos.

    Dublu campion al României, în sezoanele 2016/2017 și 2022/2023, ambele cu actuala Farul Constanța, Morar a mai câștigat și o Cupă a României în sezonul 2016/2017, cu Petrolul Ploiești.

    A trecut în carieră pe la Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești, Beitar Ierusalim, Rapid București, ASA Târgu Mureș, Viitorul Constanța, actuala Farul Constanța, Panetolikos, UTA Arad, Gaz Metan Mediaș, Dinamo București și Farul Constanța.

    A adunat 150 de meciuri în Superligă, interval în care a punctat de 35 de goluri și a oferit 8 pase decisive.

    Îi urăm bun venit în tricoul roș-alb și la cât mai multe realizări alături de noi!”, a comunicat astăzi clubul UTA pe site-ul oficial uta-arad.ro.

    Oficialii arădeni nu au specificat durata contractului lui Vlad Morar. Nu se știe încă dacă el va fi apt de joc pentru partida de mâine cu Sepsi din cauză că nu a ajuns încă cartea verde din Grecia.

    Citește și: Alex Beldea, fan înfocat al echipei UTA, a murit la doar 28 de ani!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.