Eu nu am o problemă cu politicienii noștri. Nu am o problemă cu miniștrii noștri care-și propun legi ca să-și acopere propriile mizerii, ultimul dintr-un șir interminabil fiind Sorin Cîmpeanu, cel care încearcă prin toate căile să-și ascundă rușinea plagierii prin propunerea unei amnistieri. E penibil, este un exemplu de corupere a valorilor morale și etice.

Dar nu am o problemă cu ei. Cu nici unul dintre ei. Cumva Caragiale ne-a pregătit de mult timp pentru ceea ce trăim noi acum. Fără să știe, el a descris clasa politică românească pentru generații înainte, iar aleșii noștri au crezut că în fapt, schițele lui sunt un manual. Un manual pe care ei îl respectă cu sfințenie și nu pot să spun că mă mai surprinde ceva. Mă așteptam la dosarele penale, mă așteptam să îi aud cum aranjează concursuri pentru ocuparea unor funcții publice, mă așteptam să îi văd cum deturnează fonduri publice pentru campanii electorale și/sau renovarea unei case, mă așteptam să propună legi de care beneficiau în mod direct, mă așteptam să-și voteze creșterea salariilor, mă așteptam la toate acestea, nu mă mai miră nimic.

Devin redundant și menționez înă o dată: nu am o problemă cu politicienii noștri, eram deja pregătit și nu sunt dezamăgit. Dar am o problemă cu pământul ăsta.

Cum îi mai poate ține pământul acesta?! După atâtea și atâtea exemple, condamnări, concursuri aranjate, dosare penale, grupuri infracționale care operează la cel mai înalt nivel, cum îi mai poate ține pământul ăsta? De unde reușește pământul acesta să găsească resursele necesare pentru a-i mai suporta? Cum găsește, zi după zi, lună de lună, an de an, bunăvoința de a-i suporta și de a le mai acorda o șansă de a face ceea ce este corect?

Câtă încredere mai poate avea pământul acesta în ei, ei care singuri se declară „animale politice”, fără a realiza că animalele politice nu au un crez, ci doar instinct de conservare?

Poate mă înșel și pământul nu îi mai suportă demult, iar eu nu am observat. Poate de aceea ne fuge pământul de sub picioare…