Cetățeni afgani, opriți din drumul ilegal către Spațiul Schengen
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat șase cetăţeni din Afganistan care au încercat să treacă ilegal…
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat șase cetăţeni din Afganistan care au încercat să treacă ilegal…
În data 30.06.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 130.600 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 40.400 mijloace de transport…
Comunicat. Poliţiştii de frontieră arădeni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport…
În urmă cu câteva minute a avut loc un accident rutier pe autostrada A1 pe sensul de mers către vama Nădlac. Primele informații arată că…
Zeci de persoane din străinătate trec în fiecare zi granița pentru a se vaccina în România, la Arad. Cei mai mulți sunt români stabiliți în…
În ultimele 24 de ore, 49 cetăţeni străini care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare, respectiv pe jos, au fost…
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au descoperit un autoturism marca Audi A5, în valoare de 12.200 de euro,…
Având în vedere că ne aflăm în perioada Sărbătorilor Pascale, la nivelul Poliției de Frontieră Române au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere…
Comunicat. În data 24.04.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 81.600 persoane, cetățeni români și străini,…
Vama Nădlac 2 a fost blocată de românii întorși din străinătate înainte de Sărbătoarea Floriilor. Majoritatea vin din țări precum Spania, Italia și Germania. Harta…
În urma acţiunilor desfăşurate la frontiera cu Ungaria, în ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș, Nădlac…
Comunicat. În data 20 aprilie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au fectuat formalitățile de control aproximativ 56.300 persoane, cetățeni români și…
Comunicat. Poliţiştii de frontieră bihoreni și arădeni au depistat patruzeci și unu de cetăţeni străini din Afganistan, Irak, Pakistan, Yemen care au încercat să treacă…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit un autoturism marca Volkswagen Golf, în valoare de 5.100 de euro,…
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Vărşand, Nădlac I și Nădlac II – judeţul Arad au depistat douăzeci şi nouă…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – judeţul Arad au depistat șase cetăţeni din Afganistan care au încercat să treacă…
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Vărşand, Nădlac I şi II – judeţul Arad, au depistat douăzeci şi nouă de cetăţeni din…
În ultimele 24 de ore, în urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră arădeni, au fost depistați, ascunşi în cinci automarfare conduse de şoferi români,…
Schimbarea bruscă a regulilor privind carantinarea după intrarea în țară (inclusiv cu test negativ) a iscat scandal la frontieră. În plus, din cauza personalului redus de…
Comunicat. În data 13.02.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 65.300 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 28.600 mijloace de…
Comunicat. Patruzeci şi trei de cetățeni din Afganistan, Eritreea, Turcia, Irak şi Pakistan au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră arădeni și bihoreni încercând…
Comunicat. În ultimele 24 de ore, în urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră arădeni, au fost depistați, ascunşi în cinci automarfare conduse de…
Comunicat. În urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră arădeni, au fost depistați 42 de cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, care intenţionau să treacă…
În data 28.01.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 66.100 persoane, cetățeni români și străini, cu…

La mai bine de o lună de la lansarea portalului eSănătateaMea, prezența furnizorilor din județul Arad în sistemul de programări online rămâne limitată. Miercuri, 14...
Un tânăr de 33 de ani, adus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în comă profundă, cu insuficiență respiratorie acută și un traumatism cranio-cerebral...
„Shit happens”. Acesta a fost răspunsul, unicul, de altfel, pe care l-am primit din partea unui ortoped pe care l-am consultat de curând pentru o...

O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...
Și ca să nu fie discuții, anul școlar universitar la Arad a fost declarat deschis oficial de Ramona Lile. Nu e nimic exagerat aici, așa...

În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...
Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...

Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatul a adoptat inițiativa legislativă depusă de deputații USR Ciprian Rigman, Adrian Wiener și Ovidiu Paraschivescu, prin care dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea...
Senatorul USR Răzvan Anghel susține că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru trebuie tratată cu seriozitate, dar avertizează că ieșirea din actuala criză...
Proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Arad Geanina Pistru Popa prin care se stabilește Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin în data de 19 noiembrie...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Un fenomen spectaculos, cunoscut drept „Meduza cosmică”, a atras atenția pasionaților de astronomie și a spectatorilor de pe coasta spațială a Floridei, după lansarea misiunii...
Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
E haos pe căile ferate din vestul Germaniei, circulația trenurilor fiind serios perturbată sâmbătă dimineața, după ce persoane necunoscute au tăiat și au furat cabluri....

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Ești pe laptop sau telefon și tocmai ai realizat că ai fost victima unei escrocherii, ai accesat un link suspect sau ți-ai dat datele personale...
Modelele AI ar putea deveni capabile, în viitorul apropiat, să se copieze și să se răspândească autonom pe dispozitive conectate la internet, avertizează compania americană...
Încercările Statelor Unite de a limita accesul Chinei la tehnologiile avansate pentru inteligență artificială par să producă un efect neașteptat. În loc să încetinească dezvoltarea...

Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...
„Strada Málaga” / „Calle Málaga“, noul film semnat de premiata regizoare de origine marocană Maryam Touzani, cu Carmen Maura în rolul principal, câștigătorul Premiului Publicului...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kings Of Leon, Kiki...

Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...
La câteva luni după ce Amazon MGM Studios a renunțat la proiectul de relansare a francizei „Stargate” coordonat de Martin Gero, compania pare să fi...
Clockwork, noua divizie de filme contemporane lansat de Warner Bros sub conducerea lui Christian Parkes, va fi integrat în conglomeratul rezultat din fuziunea Paramount–Warner Bros,...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...
O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...

Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33...
La finalul săptămânii, polițiștii din Arad au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere: doi șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți doi...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)