Patru studenți ai „Guildhall School of Music and Drama” din Londra vor concerta la Arad
Luni dimineață, în impresionanta Milton Court Concert Hall a celebrei Guildhall School of Music and Drama din Londra, au avut loc audițiile pentru selectarea a…
Luni dimineață, în impresionanta Milton Court Concert Hall a celebrei Guildhall School of Music and Drama din Londra, au avut loc audițiile pentru selectarea a…
Recunoscut în cercuri restrânse de melomani datorită liedurilor şi pieselor sale pentru pian, Franz Schubert tinde în cel de al doilea deceniu al secolului al…
Vremea a ținut cu organizatorii evenimentului „Coruri celebre din operă”, desfășurat luni, în cea de-a doua Zi de Paști, în Parcul Reconcilierii. Doar că organizatorii…
În a doua zi de Paști, 2 mai, ora 18:00, publicul arădean este invitat la concertul special „Coruri Celebre din Opere”, în Parcul Reconcilierii. În program…
Ne permitem să explorăm o lume destul de îndepărtată de obişnuinţa sălilor de concert, aceea a literaturii pentru fagot, un repertoriu care se adresează în…
Frecvent interpretată în debutul programelor simfonice, uvertura la opera Ruslan si Ludmila de Mihail Ivanonici Glinka este fără îndoială o lucrare ideală pentru “lansarea” unui…
Veriga de legătură între concertele pentru pian de Franz Liszt şi acelea ale lui Serghei Rahmaninov o constituie partiturile lui Piotr Ilici Ceaikovski, Concertul nr….
De la madrigalele parodice şi declaraţiile exagerate şi ironice de iubire ale Renaşterii lui Orlando di Lasso şi Pierre Passereau, inspiraţia unui program dedicat femeilor…
Ieri, clubul Barfly a început seria de evenimente „Barfly Spring Experience” cu un concert aparte de jazz combinat cu beat-uri electronice, oferit de Francis Mozes și…
Doi tineri invitaţi, aflaţi la început de carieră, propun pentru seara simfonică din 18 februarie de la ora 19:00, din sala Cercului Militar de pe…
Încercând să echilibreze nuanţele şi temperaturile anotimpului, cel de al doilea eveniment de abonament al
Primul simfonic al lunii Februarie îi readuce la Arad pe Romeo şi pe Remus Rîmbu, dirijorul Filarmonicii de Stat din Oradea şi fiul acestuia, student…
Gara Arad, edificiu monument istoric, va găzdui în premieră un concert al Filarmonicii de Stat. Miercuri, 23 decembrie…
Sâmbătă, 5 decembrie, trupa Byron va concerta la Arad în Club Nerv, prezentând publicului noul album de studio „Eternal Return” lansat la începutul lunii noiembrie….
Adelina Nicoleta Pîrvan este o tânără din Arad, în vârstă de numai 24 de ani, care trece prin momente foarte grele după ce a primit…
Duminică seara, arădenii din fața Primăriei au avut parte de un concert de excepție care le-a reamintit tuturor ce senzație puternică de adrenalină poate oferi…
„Am intrat într-un spațiu și un timp cu totul speciale, pregătindu-ne pentru una dintre cele mai mari sărbători creștine. De aceea, programul lunii decembrie al…
“Aducerea la pupitru a unor dirijori cu variate maniere de exprimare și de conducere muzicală reprezintă, pentru orice ansamblu orchestral, provocări și, mai ales, o…
Cortina a căzut, ieri seara, peste ultima piesă a Festivalului Internațional de Teatru Clasic Arad, iar cei care au hotărât să nu plece acasă și să-și petreacă acele…
În ciuda suprapunerii cu mai multe evenimente care au avut loc ieri seară în oraș, spectacolul de la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” a umplut până…
Festivalul Toamna Muzicală, organizată de Filarmonica de Stat Arad, a ajuns ieri seară la final, iar compoziția aleasă pentru a încorona o nouă ediție frumoasă…
Astăzi, 6 noiembrie, caravana „Serbările normalității” ajunge și la Arad, aducând în discuție problematica egalității de șanse, a violenței domestice și a traficului de persoane….
În urma tragicului eveniment de vineri seara din Club Colectiv București, vineri, 6 noiembrie, Clubul Nerv din Arad se alătură localurilor din toată țara care…
Peste 35 de artiști internaționali vor concerta la Festivalul SoNoRo, ajuns la a zecea ediție, cele 18 spectacole urmând să aibă loc la București, Arad,…

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lansat o platformă publică prin care, pentru prima dată, oricine poate vedea indicatori esențiali privind activitatea spitalelor...
Românii vor putea consulta online istoricul medical, rețetele electronice și documentele emise în sistemul public de sănătate prin intermediul platformei „e-Sănătatea Mea”, o platformă digitală...
Descoperire importantă în cancerul colorectal: cercetătorii au identificat mecanismul care permite tumorilor să se răspândească în ficat, relatează News.ro. Cercetătorii de la Weill Cornell Medicine...

Imaginează-ți că nu există ecrane. Că nu te uiți la meciuri pe ele în plină noapte, încercând să nu adormi. Că te duci la stadion,...
În săptămâna care a trecut nu neapărat perfect am fost mai mult departe de Arad, dar asta, în zilele noastre digitalizate, nu mai înseamnă mare...
Acum, după ce Festivalul de Teatru Underground tocmai s-a terminat, să vedem ce înseamnă underground pentru prefectul nostru sugubăț, Mihai Pașca. Acuma, pe bune, cel...

Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...
Semnalul de alarmă tras de cetățeni și despre care Special Arad a scris recent nu a rămas fără efect. Groapa din Confecții de pe strada...

Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...
Între Dakar și Arad, între pictură, măști sculpturale și muzică, Laye Thioune construiește o artă a emoțiilor tăcute și a chipurilor care, paradoxal, spun mai...

Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...

Zona Pârneava–Boul Roșu se transformă vara de zici că este o suburbie de la marginea Parisului, unde poliția nu mai intră deloc. Paranghelii până la...
Președintele PNL Municipiul Arad Sergiu Bîlcea consideră că în urma declarațiilor lui Sorin Grindeanu, directorii și șefii de instituții susținuți de PSD trebuie să își...
Președintele PNL Arad Gheorghe Falcă s-a referit în cadrul unei conferințe de presă la două teme politice de actualitate: formarea unui nou guvern și atacul...

Fostul polițist rutier Stelian Paven, prins în flagrant la începutul acestui an în timp ce primea bani de la un șofer oprit în trafic, a...
Mega dosarul contrabandei de țigări din Arad, cel care a trezit România din somn în dimineața de 13 iulie 2021 cu nu mai puțin de...
Valul insolvențelor de răsunet care afectează mediul de afaceri arădean continuă. După insolvența PAB România, compania controlată de omul de afaceri Sandu Ion, anunțată anul...

Ungaria analizează posibilitatea reducerii vârstei de vot la 16 ani în cadrul viitoarei reforme constituționale. Prim-ministrul Peter Magyar consideră că adolescenții sub 18 ani au...
România se află printre statele membre ale Uniunii Europene cu cea mai mare densitate de judecători, conform celor mai recente date publicate de Eurostat cu...
Președintele american Donald Trump a lansat joi seara un nou atac la adresa unor mari rețele de televiziune din SUA, acuzând ABC și NBC că...

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lansat la finalul acestei luni, în aceeași formulă folosită anul trecut, după ce Ministerul Mediului a decis să...
Producătorul auto american Ford a fost nevoit să reangajeze peste 300 de ingineri de control al calității, după ce sistemele bazate pe inteligență artificială implementate...
Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...

Compania chineză OnePlus se pregătește să își anunțe oficial retragerea de pe piețele din Statele Unite și Europa, potrivit unor informații apărute în presa internațională,...
Nvidia a decis să amâne cu mai bine de un an lansarea celui mai avansat sistem AI al său, Kyber NVL144, după ce inginerii au...
Platforma Base44, cumpărată anul trecut de Wix, a anunțat lansarea Base 1, primul său model AI dezvoltat intern, conceput special pentru crearea de aplicații web...

Animația „Dorința” („Wish”), regizată de Chris Buck și Fawn Veerasunthorn și produsă de studiourile Walt Disney, va fi proiectată în grădina de vară a Cinematografului...
Filmul „Înainte de apus” („Before Sunset”), regizat de Richard Linklater și avându-l în rolul principal pe Ethan Hawke, va fi proiectat în grădina de vară...
„Obsesia”, un film independent de groază realizat cu un buget minuscul de 750.000 de dolari, a devenit surpriza absolută a box office-ului mondial, depășind pragul...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la De Staat, Triggerfinger, Thistle,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Subcarpați cu Vali Umbră,...
Special New Music revine după o pauză îndelungată cu muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Piese noi de la Jack White,...

Paramount ia în calcul mutarea sediului central din California, în contextul în care statul — alături de alte jurisdicții — se pregătește să dea în...
Disney analizează posibilitatea de a oferi o parte din conținutul Disney+ fără abonament, într-un moment în care serviciile gratuite precum YouTube câștigă tot mai mult...
Noul film „Supergirl” al studiourilor DC și Warner Bros continuă să aibă un parcurs dezastruos în cinematografe, cu o scădere de 74% a încasărilor în...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

Bonnie Tyler, artista devenită celebră prin piese precum „Total Eclipse of the Heart”, „Holding Out for a Hero” și „It’s a Heartache”, a murit la...
După preselecția desfășurată în data de 26 iunie, concursul Miss Arad 2026 intră într-o nouă etapă. Cele 13 finaliste au participat, în data de 1...
Taylor Swift și Travis Kelce și-au unit destinele în cadrul unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente mondene ale anului. Cântăreața și starul echipei Kansas City...

În după-amiaza de 7 iulie 2026, polițiștii Biroului pentru protecție Fodului Forestier și Piscicol au oprit, pentru control, o autoutilitară încălcată cu lemne, pe D.N....
Doi tineri din Arad sunt cercetați penal în urma unor incidente de violență în familie: unul ar fi încălcat ordinul de protecție și și-ar fi...
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad anunță că a început urmărirea penală împotriva unui bărbat de 38 de ani, acuzat că ar fi agresat sexual,...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)